Moartea a avut buletin de Bucuresti

Dupa esecul mitingului popular ordonat de Ceausescu, Bucurestiul a devenit un adevarat camp de razboi in care cele mai diverse categorii de militari s-au confruntat cu manifestantii care cereau "debarcarea" lui Ceausescu si schimbarea regimului politic. La cateva ceasuri dupa esecul adunarii populare ordonate de Ceausescu, Bucurestiul a fost luat in stapanire de toate categoriile de militari pe care fostul regim a gasit de cuviinta sa le arunce in lupta contra populatiei. La inceput, actele de violenta au fost relativ izolate, dar o data cu lasarea intunericului centrul Capitalei a devenit Iadul pe Pamant.

In declaratiile date in fata anchetatorilor, incepand cu anul 1990, coordonatorii si executantii „actiunilor de lupta" care au insangerat Bucurestiul pe 21 si 22 decembrie 1989 au incercat sa convinga ca fortele de represiune au fost compuse din niste mielusei blanzi, care doar s-au jucat de-a „baba oarba" cu protestatarii. Realitatea, care in ultimii 15 ani a devenit deja statistica, ii contrazice insa flagrant. Peste o mie de oameni (dintre care multi erau deja raniti) au fost maltratati in strada, arestati fara mandat, batuti „la foc automat" in sectiile de Militie, la sediul Securitatii Bucuresti ori pe drumul catre Penitenciarul Jilava. In aceleasi imprejurari, alti 604 bucuresteni au fost raniti, iar 48 au fost ucisi. Dincolo de aceste cifre, care acum s-ar putea sa nu mai insemne mare lucru, au stat cruzimi de neimaginat, pe care nici unul dintre militarii implicati nu a avut curajul sa si le asume. Atrocitati care nu pot fi nici uitate, nici ascunse definitiv: sunt descrise, in amanunt, in numeroase declaratii date in fata anchetatorilor, de victimele care au apucat sa scape cu viata sau de numerosi alti martori.

Victime de care nu s-a aflat niciodata

Se pare ca primele victime - care, este drept, nu pot fi atribuite fortelor de represiune - au aparut la scurt timp dupa presupusa explozie a unor petarde, care a intrerupt discursul lui Ceausescu. Panica si haosul declansate in acele clipe, in care multimea a dat buzna si s-a inghesuit ca sa scape de un ipotetic atac, s-au soldat cu ranirea catorva zeci de persoane. Ceva mai tirziu s-a mai spus, neoficial, ca ar fi existat si 10 sau 12 oameni care au murit striviti de multimea descumpanita si infricosata. In anii care au urmat, nimeni nu a confirmat, dar nici nu a infirmat aceste zvonuri. Se pare ca procurorul Nicolae Popovici, procuror general al R. S. Romania, ar fi dispus efectuarea unei anchete legate de acest aspect, dar fuga cuplului Ceausescu si evenimentele dramatice care s-au derulat in perioada urmatoare au facut ca acele prime victime sa fie uitate sau, pur si simplu, trecute cu vederea.

Bataie „ca la Militie"

In cuprinsul Dosarului nr.97/P/1990, referitor la reprimarea demonstrantilor din zilele de 21/22 decembrie 1989, s-a putut reconstitui „povestile" a 684 de persoane retinute si cercetate abuziv in acea perioada. In spatele acestor termeni cu rezonanta penala, care ar fi trebuit sa-i aduca pe vinovati in boxa acuzatilor, stau insa fapte dramatice, ale caror singure urme au ramas multimea de declaratii inchise intre copertile unor dosare. In cursul anchetelor s-a aflat ca persoanele arestate in acea perioada au fost grav maltratate atat la Militia Capitalei cat si la sediile unor sectii. Astfel, la Sectia 1 de Militie, 28 de persoane au declarat ca au fost batute atunci cand au fost obligate sa treaca printr-un „cordon" compus din cadre si civili. La fel s-a intamplat si la Sectiile 10, 14, 17 si 18 de Militie, precum si la sediul Securitatii Bucuresti si in zona Hotelurilor „Union" si „Nehoiu".

Una dintre victime, elevul Cristian Gheorghe, relateaza intr-o declaratie: „Am participat la manifestatie si in jurul orelor 18.00, fiind pe Bulevardul Magheru, am ajuns la o distanta de circa 3-4 metri de cordonul format din tineri imbracati in combinezoane de culoare bleumarin inchis, cu bocanci militari in picioare. Ei aveau scuturi, bastoane de cauciuc si casti de protectie de culoare alba pe care scria "Militia". In acel moment, fiind deja intuneric, am primit mai multe lovituri probabil de picioare sau pat de arma care mi-au provocat leziuni la cap si pe corp, lasandu-ma in stare de inconstienta pe strada. Din acel moment nu mai stiu cum am fost scos din multime si dus la Spitalul Clinic Bucuresti, unde am fost internat pana pe 6 ianuarie 1990. Acolo am suportat o interventie chirurgicala prin care mi-a fost scoasa splina".

Nicolae Bobeica relateaza ca, in noaptea de 21/22 decembrie, a fost dus la Sectia 17 si batut de 2-3 subofiteri si de anchetatori. A fost dezbracat in curte si amenintat ca va fi impuscat cu pistolul. Bobeica afirma ca a fost lovit cu bastonul la palma stanga si a fost pus sa scandeze „Ceausescu-PCR". Apoi a fost intrebat „Unde este Roman?" si batut cu patul armei de subofiteri. Luati direct din strada, manifestantii erau urcati in diverse mijloace de transport, inclusiv dubite ale „Postei Romane" si sub denumirea codificata de „colete" erau „transportati" la diverse destinatii. Bataile „administrate" manifestantilor s-au intetit dupa miezul noptii, dupa „spargerea" baricadei instalate la Inter. Urmariti peste tot de catre fortele de ordine, erau snopiti in bataie si apoi dusi, in suturi si pumni, in zona statuilor de la Piata Universitatii, de unde, preschimbati in „colete" erau imbarcati in masinile care-i duceau la diverse destinatii. Cei care au incercat sa scape in Pasajul Universitatii, la intrarea Metroului au avut parte de aceeasi soarta. Atat doar ca acolo au fost luati in primire de „luptatorii" Garzilor Patriotice. Adusi din toate intreprinderile Capitalei si „inarmati" doar cu lopeti de infanterie, cu coada scurta, „Gardistii" s-au dovedit a fi, adeseori, cu mult mai salbatici chiar si decat militienii de la FOI sau decat USLA-sii.

Intr-o declaratie data in fata procurorilor militari, Mioara Banu afirma ca a fost luata de trupele FOI din statia de metrou Universitate. Ea sustine ca fost batuta si pusa in genunchi cu mainile la ceafa. Apoi a fost batuta iar, in curtea Sectiei 17 Militie, unde a fost dusa mai tarziu. In mod surprinzator, aceste violente au fost confirmate si de unii ofiteri de militie, audiati de anchetatori. Astfel, Gheorghe Marcu de la Inspectoratul Militiei Capitalei declara ca la Fortul 13 de la Jilava i-a luat o declaratie lui Gheorghe Gherghiceanu, unul dintre demonstrantii adusi acolo. Acesta avea rani la fata si pe mana dreapta. Militianul afirma ca, in timp ce scria declaratia acestuia, „a venit un barbat in civil, cu haina de piele, i-a ordonat tanarului sa se descalte, l-a asezat pe o masa si l-a lovit cu bastonul peste talpi, dupa care a plecat". Despre acelasi incident vorbeste si locotenentul major Petre Manciu.

Cozma Damaschin, ofiter din Directia a III-a, a declarat in fata procurorilor ca in ziua de 21 decembrie „dupa lasarea intunericului a vazut mai multe persoane incadrate de doi civili, care erau conduse cu forta in curtea politiei. Oamenii erau incatusati, loviti cu bastoanele si cu picioarele". Cosma sustine ca in curtea IMB se aflau aproximativ zece persoane aruncate una peste alta, despre care presupune ca erau decedate sau pe moarte. „In acelasi context, lt.maj. Lucian Guran declara: „Cand treceau prin dreptul cordonului constituit de militieni intre Hotel Negoiu si Union, cetatenii erau loviti de soldati cu bocancii sau cu patul armei".

Dar, oricat ar parea de dramatice, bataile luate de la militieni, de la securisti si de la USLA-si nu au fost nici pe departe cele mai grave repercusiuni pe care le-au avut de indurat manifestantii transformati in „colete".

Moartea purta haine militare

Primii morti „recunoscuti" oficial au aparut in Capitala, in dupa-amiaza de 21 decembrie. In jurul orelor 17:30-18:00 un autocamion militar, condus de soldatul Nicolae Cismaru, a intrat frontal intr-un grup de manifestanti, ocazie cu care sapte oameni au fost ucisi, iar alti cinci au fost raniti. Revoltata de acest grav incident, multimea a inaintat brusc catre cordoanele de ordine, care nu au ezitat sa deschida focul. In doar cateva minute, opt persoane au fost ucise iar alte 13 ranite. In anii care au urmat anchetatorii nu au reusit sa identifice nici unul dintre cei care au deschis focul in acele imprejurari si nimeni nu a raspuns pentru ranirea grava sau moartea celor 21 de victime.

Cel mai dramatic episod al represiunii din 21/22 deembrie a debutat insa intre orele 22:30-23:00 si s-a incheiat dupa miezul noptii, o data cu atacarea si „spargerea" baricadei de la Inter. Cu toate ca in declaratiile depuse in fata anchetatorilor toate „capeteniile" militare au afirmat ca s-a executat doar foc de avertisment, in plan vertical sau la 45 de grade, atunci s-au inregistrat cei mai multi morti prin impuscare. Scapat, ca prin minune, aproape nevatamat, Sorin Nita relateaza: „Pe 21 decembrie, in jurul orelor 23:00, am vazut ca s-a deschis foc de catre doi militari in termen aflati in dreptul fantanii arteziene de la restaurantul Dunarea. Ei faceau parte dintr-un grup mai numeros, care formau un cordon ce bloca strada Edgar Quinet si Bulevardul Magheru. Membrii grupului erau echipati cu uniforme bleumarin, fara semne de arma, si casti albe cu viziera. Ceea ce m-a frapat era ca toti erau inalti de aproape doi metri. Cand am vazut ca se trage in demonstranti si cativa dintre ei au cazut impuscati pe asfalt, am fugit si m-am ascuns intr-o nisa din zidul Institutului de Arhitectura, cu alte cinci persoane. De aici am fost luati de unul dintre cei doi militari care trasesera. Venind, avea arma indreptata catre noi, fapt care m-a determinat sa ma asez in genunchi si sa-l rog sa nu traga. Acel militar in termen m-a lovit cu bocancul peste gura si cu patul armei in cap. Pe moment am lesinat si mi-am revenit in timp ce eram dus taras, de un subofiter de militie, in fata Hotelului Negoiu. Pe acest traseu am fost lovit tot timpul de subofiteri de militie si de cativa civili, cu pumnii si picioarele. Cat am stat in fata Hotelului Negoiu un maior ne ameninta ca daca miscam ne impusca.

Mortii baricadei

Nu acelasi noroc l-au avut insa si restul victimelor. Aflat in zona baricadei, studentul Adrian Radu Don a fost impuscat in cap. Un prieten al sau, scapat cu viata, relateaza ca in acele momente s-a tras de pe cladirile Spitalului Coltea si de pe cea a Muzeului de Istorie Bucuresti. Alexandra Diana Donea, eleva in clasa a 12-a, a fost impuscata in cap. Pe corp avea numeroase zgirieturi, deci a fost probabil tarata pe asfalt. Nu i s-a facut autopsie. Se pare ca a fost impuscata de la mare distanta. In evidentele IML apare ca adusa, pe 25 decembrie, de la Spitalul de Urgenta. Ultima data a fost vazuta in viata pe 21 decembrie, in jurul orei 23:00, in zona Intercontinental. Tot la Inter a murit si tanarul Lucretiu Mihai Gatlan, de 19 ani, impuscat probabil de la o distanta cuprinsa intre 20 si 100 de metri. Cristian Florea a fost impuscat in cap pe 21 decembrie, in jurul orei 24:00, in zona restaurantului Dunarea. A fost lovit din spate, probabil de la o distanta de 10-30 de metri, cu un glont perforant, cu varful rotunjit.

„Coltea", spitalul martor la masacru

Aflat in apropierea „cimpului de operatii" din zona Intercontinental, Spitalul „Coltea" a fost, in acelasi timp, atat locul in care au fost aduse multe dintre victime, cat si un veritabil punct de observatie de unde reprimarea demonstrantilor a putut fi urmarita „in direct". In plus, analizate cu atentie, declaratiile unora dintre angajatii spitalului, date dupa 1990, ar fi putut clarifica anumite aspecte, inca neelucidate, legate de ucigasii care au actionat in noaptea de 21/22 decembrie 1989. Astfel, asistenta medicala Mariana Carp a afirmat ca la ora 12:50 in spital a fost internata o persoana care avea un traumatism la mana dreapta. Tot ea a declarat ca, „pana la ora 15:00 au mai fost aduse si alte persoane ranite relativ usor". Probabil ca acelea erau o parte dintre victimele busculadei care a provocat intreruperea discursului lui Ceausescu. Ileana Strugaru, o alta asistenta, a declarat ca, intre orele 21:00 si 22:00, au inceput sa fie aduse din ce in ce mai multe persoane impuscate. Medicul Carmen Georgescu a declarat ca, in jurul orei 17:00, a vazut de la una dintre ferestre ca in Piata Universitatii se trageau salve de avertisment cu gloante trasoare.

Initial se tragea la un interval de 15 minute. Dupa ora 22:00, cadenta s-a intetit (din 15 in 15 minute). La aceasta ora, la sectia Chirurgie au fost adusi primii impuscati. Ea afirma ca inainte de a intra in sala de operatii a vazut ca de la anumite ferestre de la Inter, aflate cam la jumatatea hotelului, in anumite camere intunecate se vdeau lumini intermitente, despre care crede ca erau focuri de arma, trase de tragatori izolati. Emilia Vascan, medic la sectia de Obstetrica-Ginecologie declara ca, in jurul orei 13:30, acolo a fost adus un tanar impuscat in umar. Doctorita a observat, si ea nu este singura, ca, incepand cu ora 19:00, la circa 10-15 minute dupa ce in piata se trageau salve de avertisment, in plan vertical, cu gloante trasoare, la spital erau aduse de catre manifestanti persoane ranite prin impuscare. „Cred ca acei oameni erau impuscati de catre altcineva, care tragea in timpul salvelor de avertisment care constituiau doar un simplu fundal sonor ce masca zgomotul armelor cu care se tragea in mod real". Opinie confirmata si de asistenta Nicoleta Savatin, de la Policlinica Coltea, care sustine ca multi dintre raniti erau impuscati in spate, deci in timp ce incercau sa fuga. Altfel spus, la acele ore inaintate demonstrantii au fost pur si simplu haituiti si „vanati" cu sange rece, pe cand incercau sa scape de tirul ucigas. Si ea confirma existenta ciudatelor lumini intermitente care se vedeau de la anumite ferestre ale hotelului Intercontinental.

Impuscati ca niste caini

Doctorita Emilia Vescan a mai descris si alte episoade, la fel de dramatice. Ea a afirmat ca, in jurul orei 0:10, focurile de arma s-au intetit, incepand sa se traga si pe orizontala. Toti cei aflati in sectia ei, situata la parterul cladirii, s-au intins pe burta ca sa se fereasca. La un moment dat, Valentina Pandele, fiica unui electrician angajat al spitalului, a vrut sa vada ce se mai intampla sI, imprudenta, s-a uitat pe coltul unei ferestre. In clipa urmatoare s-a prabusit secerata de un glont care a lovit-o in cap. Doctorita si-a mai amintit ca, inainte de a se ascunde, a vazut cum gloantele au lovit mai multi manifestanti care incercau sa fuga, manifestanti care se aflau sub zidurile si geamurile spitalului. Ea a mai declarat ca militarii care actionau in zona erau imbracati in kaki, aveau cizme, epoleti si grade, iar unii dintre ei erau mai in varsta.

Tot doctorita Vascan este cea care a relatat si un episod cu adevarat cutremurator. Ea afirma ca, in jurul orei 2:30, cand situatia se mai calmase, tot din Sectia de Obstetrica s-a uitat in strada, unde a vazut cum cinci barbati, care au fost pusi cu fata catre grilajul de la Muzeul de Istorie Bucuresti, au fost impuscati, cu pistoalele, de 6-7 militari imbracati in uniforme kaki. Ceva mai departe, in apropierea rondoului de la Piata Universitatii, ea a mai vazut 3-4 autocamioane militare cu prelata, in care s-au incarcat niste „obiecte" ridicate de jos de doi militari. Ea nu a vazut clar despre ce era vorba, dar crede ca erau cadavrele unor oameni.

„Orga de lumini"

O alta relatare, a doctorului Florin Bucovici, este interesanta mai ales prin amanuntele ei inedite. Dr. Bucovici afirma ca la ora 22.00 s-a aprins un proiector mare pe blocul unde se afla restaurantul „Bulevard", care a "maturat" masa de manifestanti din zona. Dupa ce s-a stins proiectorul, au inceput sa traga cu trasoare si apoi s-a tras in multime, care s-a departat. Am retinut ca, dupa stingerea proiectorului, s-a stins si lumina in Inter si a inceput sa se traga si de acolo, foc automat, de la nivelul ultimului sau penultimului etaj. La ora 0:00 am sesizat aceeasi manevra: Proiectorul aprins, salva de trasoare, proiectorul stins, lumina stinsa si in Inter, apoi foc asupra demonstrantilor.

Toate aceste declaratii ar fi putut fi folosite pentru elucidarea acelor evenimente dramatice, atunci, in primii ani. Acum este prea tarziu. Unele fapte au fost scoase inca de atunci de sub incidenta legii iar altele sunt aproape de prescriere. Si apoi, pe cine ar mai putea interesa, in mod real, niste intamplari din secolul trecut? Probabil doar pe istorici, pe cei morti sau raniti si pe familiile tuturor acelora care, atunci, erau numiti cu recunostinta „Eroii Revolutiei".

„Din desfasurarea evenimentelor mi-am dat seama ca pe 21 s-a tras in multime ordonat, din doua in doua ore: la 18:00, la 20:00, la 22:00 si 24:00, impuscaturile fiind precedate de salve de trasoare. Intre orele 24:00-01:00 s-a tras fara pauza foc automat si foc cu foc. Am impresia ca s-a tras si din podul Spitalului Clinic „Coltea", spre Bulevardul 1848 si Piata Universitatii, precum si de pe Ministerul Agriculturii".
dr. Florin Bucovici, Spitalul Coltea