Modele

18 Oct 2004 • 00:00

MARI CHIRURGI

Profesorul doctor Irinel Popescu, seful Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni, abordeaza cu obiectivitate locul pe care l-a ocupat si il ocupa in prezent medicina si scoala de chirurgie romaneasca. Fara a cosmetiza rezultatele, profesorul Irinel Popescu considera ca performantele medicinei romanesti sunt direct proportionale cu nivelul economic al tarii.

MAGDA MARINCOVICI

Domnule profesor, care a fost mentorul dumneavoastra din punct de vedere profesional?

Domnul profesor Dan Setlacec, care a fost unul dintre cei mai mari chirurgi ai acestei tari. Este unul dintre pionierii chirurgiei generale si cardiace ai Romaniei, el insusi elev al profesorului Nicolae Hortolomei si al scolii de chirurgie de la Spitalul Coltea. Profesorul Dan Setlacec poate fi considerat intemeietorul acestui centru de chirurgie generala si transplant hepatic in forma lui actuala, intrucat bazele chirurgiei moderne in Spitalul Fundeni si conceptia pe care noi am preluat-o i se datoreaza domniei sale. Personal, consider ca ma numar printre elevii domniei sale. Profesorul Setlacec a fost nu numai mentorul meu, ci si al multor generatii de chirurgi romani.

Am venit aici in 1980 ca asistent universitar. Lucrul cel mai important pe care profesorul Setlacec l-a transmis generatiilor pe care le-a format este spiritul chirurgical. Acesta era caracterizat de curajul cu care a abordat leziuni complexe pentru a caror rezolvare indiscutabil iti trebuie o cunoastere aprofundata in primul rand a anatomiei, in al doilea rand o gandire clinica si chirurgicala deosebita si in al treilea rand o mare experienta rezultata in urma unei munci constante pe care a depus-o zi de zi, ani in sir.

Ati vorbit despre virtutile profesionale ale mentorului, dar ca om a fost pentru dumneavoastra un model?

Este greu de spus, depinde de prioritatile fiecaruia. Eu cred ca orice chirurg trebuie dublat de omul din spatele chirurgului. As spune ca in cazul profesorului Setlacec cele doua laturi s-au imbinat in mod fericit. Pentru ca trebuie sa recunosc ca stiu chirurgi care in partea profesionala sunt intr-o anume dizarmonie cu partea strict umana. Uneori la acestia cele doua laturi sunt, hai sa nu zic conflictuale, dar discordante. Sunt cazuri de mari chirurgi, care sub aspect uman sunt caractere dificile sau extrem de dificile. Dar sunt si cazuri de medici care ca oameni sunt foarte amabili, dar profesional n-au stralucit. Profesorul Setlacec era un spirit constructiv, un om care voia sa cladeasca mereu. Sa cladeasca o cazuistica chirurgicala, o scoala de chirurgie, o clinica moderna.

Ati continuat acest spirit in ceea ce priveste centrul pe care-l coordonati?

Pot sa spun ca, practic, tot ce am facut noi reprezinta o continuare a ceea ce ne-a transmis domnia sa.

Si cand spuneti "noi" la cine va ganditi?

La conferentiarul Mihnea Ionescu, care este elevul profesului Setlacec, la conferentiarul Catalin Vasilescu si la alti medici care au lucrat cu domnia sa.

Unde s-a plasat si unde se plaseaza azi in Europa si in lume scoala de chirurgie pe care o reprezentati?

E greu de spus. Intotdeauna exista o anumita nostalgie a trecutului. Sa ne amintim de Eminescu, care avea nostalgia unui trecut hiperbolizat si care la o judecata obiectiva nu era atat de nemaipomenit. Este si tendinta noastra de a vedea scoala de chirurgie romaneasca, pe inaintasii nostri intr-o lumina favorabila. Consideram ca odinioara scoala de chirurgie din Romania insemna ceva in Europa si in lume. As aminti contributiile remarcabile in chirurgia mondiala ale lui Toma Ionescu, Dimitrie Gerota, Nicolae Hortolomei si, mai recent, ale lui Dan Gavriliu, Chiricuta. Exista insa tendinta de a adminte faptul ca am avut o chirurgie de nivel european si chiar mondial.

Care ar fi momentul de varf al scolii de chirurgie?

Probabil, in anii â30, si perioada anilor 1950-1970.

Si in prezent?

Eu cred ca suntem ramasi in urma la multe capitole.

La dotare, la fonduri?

Si la dotare, desi aceasta s-a mai remediat in perioada 1997-2000. La nivelul unor unitati de varf, cum ar fi in Bucuresti, Targu-Mures, Cluj dotarea este corespunzatoare. Sunt un fel de oaze intr-o retea de unitati sanitare dotate cel mult la nivel mediu. Dar ma gandesc la cei 100 de dolari pe ii cheltuieste Romania pe cap de locuitor si care se reflecta in consumabile. Aparatele cu care lucram au nevoie de o serie de consumabile, nemaivorbind pentru partea chirurgicala - suturi si altele - care sunt scumpe. Or, cu cei 100 de dolari alocati de Guvern in prezent nu poti sa faci acelasi lucru pe care il fac specialisti din Europa de Vest cu 2.000 de dolari pe cap de locuitor, sau cu 3.000 de dolari in Statele Unite. Cred ca aceste diferente se vad. Exista o directa proportionalitate intre nivelul economic al tarii si nivelul medicinei romanesti.

Considerati ca este vorba de un regres?

Atat cat reprezinta 100 de dolari fata de cei 2.000 de dolari pentru un pacient din Vest. Poate ca n-ar fi rau sa afle si unii dintre bolnavii nostri, care mereu cer cate ceva, ca societatea este datoare sa le ofere asistenta medicala la nivelul maxim de care dispune, conform resurselor pe care le are. Nu se poate face cu 100 de dolari medicina cu rezultate de la Paris oricat am incerca noi sa le cosmetizam.

Ce ne spuneti despre studentii la medicina?

In general vorbind, eu cred ca avem promotii de studenti mai slabe decat cele din anii studentiei mele. Pentru ca medicina se plaseaza pe un loc inferior pe lista de prioritati a elevilor de liceu care isi aleg o facultate. Daca liceanul e si bun se va orienta cu siguranta in functie de anumiti parametri de eficienta. Si anume cat castiga si cu ce cantitate de efort. Or, in prezent, in Romania, in medicina, in mod particular in chirurgie, castigi oficial foarte putin si neoficial relativ putin, comparativ cu veniturile in domeniile IT, business. In medicina castigi putin si cu un efort intelectual mare pentru o lunga perioada de timp. Ajungi sa fii chirurg pe picioarele tale dupa 35 de ani, iar altii la aceasta varsta au salarii pe care chirurgii nu le ating.

Avem o scoala de transplant?

Foarte greu se poate vorbi de o scoala de transplant, in conditiile in care numarul transplanturilor scade de la an la an si finantarea este permanent o problema.

Facem transplant de rinichi, de ficat, cord, cornee, celule pancreatice, medular. Pe cand transplantul de plamani?

Este o problema. Pentru ca si transplantul de cord se stinge dupa parerea mea. Imi pare rau sa spun asta. Transplantul hepatic e salvat pentru ca a aparut posibilitatea transplantului de fragmente de ficat. In acest an s-a facut un singur transplant cardiac, pentru ca nu au fost donatori. In ritmul acesta, echipa chirurgicala nu poate aduna experienta necesara pentru ca sa o califice in asa fel incat sa sustina interventiile. Daca nu se fac cu o anumita ritmicitate, nu trebuie sa mai faca deloc. Plamanul si cordul sunt organe pretentioase in ceea ce priveste starea donatorului. La zece donatori cadavru noi poate refuzam un ficat sau doi din diverse motive, in timp ce la inima, pot refuza jumatate. Deci ei ar trebui sa aiba un numar dublu de donatori pentru a selecta. Regret, dar nu prea vad in viitor sa se faca transplant de plaman.