O femeie elegantă, cu silueta cizelată de un program zilnic de fitness, parcă desprinsă din serialul "Neveste disperate". Seamănă mai degrabă cu o vedetă de cinema decât cu o fostă sportivă de mare performanţă, spun despre Nadia Comăneci jurnaliştii de la Le Monde, într-un articol dedicat româncei care a revoluţionat gimnastica.
La 33 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, cotidianul francez Le Monde a profitat de o scurtă escală a Nadiei Comăneci în "Oraşul Luminilor" pentru a o descoase despre performanţa din 1976 şi despre cum a devenit una dintre cele mai de succes românce din lume."Pe oameni îi interesează povestea perfectă a vieţii mele. Sigur că viaţa e un drum cu suişuri şi coborâşuri, cu bune şi rele. Dar ce vor ei să audă este că ai depăşit dificultăţile şi ai ajuns în vârf", spune Nadia în Le Monde. Prilej ca jurnaliştii francezi să treacă scurt în revistă câteva dintre momentele dificile din viaţa "zânei de la Montreal": plecarea antrenorului său, Bela Karolyi, în SUA, problemele cu care s-a confruntat în ţară din cauza regimului Ceauşescu, relaţiile tumultuoase cu Nicu Ceauşescu şi fuga sa din ţară, în 1989.
Invariabil însă, orice discuţie cu şi despre Nadia Comăneci gravitează în jurul momentului 1976. La numai 14 ani, revoluţiona gimnastica, aşa cum declara, în 2004, fostul antrenor al Naţionalei României, Octavian Bellu. "Nici o altă sportivă nu va mai străluci în lumea gimnasticii la o vârstă atât de mică", scrie Le Monde, amintind că Nadia a obţinut la acele Jocuri Olimpice cinci medalii, dintre care trei din metalul cel mai preţios, şi că, de atunci, Federaţia Internaţională de Gimnastică a stabilit la 16 ani vârsta minimă pentru competiţiile senioarelor.
"Conştientă de celebritatea planetară atinsă la Montreal, Nadia mărturiseşte că este permanent surprinsă că «33 de ani mai târziu, oamenii încă mă abordează. Şi puteţi fi siguri că nu mă trezesc în fiecare dimineaţă gândindu-mă la performanţa din 1976. Nu mai am nevoie să-mi privesc medaliile pentru a-mi aminti», spune, ironic, gimnasta", potrivit Le Monde, adăugând că "Nadia Comăneci rămâne regina gimnasticii mondiale, plină de graţie şi simplitate, în acelaşi timp".
AR COCHETA CU FILMUL
Cum arată azi viaţa unei mari campioane? Dacă este vorba despre Nadia, răspunsul este simplu şi complicat în acelaşi timp - multe călătorii în întreaga lume, campanii de promovare pentru diverse firme, luări de cuvânt la tribuna Organizaţiei Naţiunilor Unite, activităţi caritabile. Şi nu în ultimul rând, o familie frumoasă întemeiată alături de fostul gimnast american Bart Conner. Ce va urma pentru Nadia?
Nu se ştie niciodată ce surprize poate rezerva o personalitate atât de dinamică şi ambiţioasă. Nu e exclus s-o vedem chiar în vreo producţie hollywoodiană. După cum chiar ea le-a mărturisit jurnaliştilor francezi care au comparat-o cu o vedetă din serialul "Neveste disperate". "Să joc într-o comedie, de ce nu? Îmi plac mult televiziunea şi lumea filmului şi am destui prieteni în această industrie", spune campioana.
Cea mai tânără şi cea mai bună
În istoria gimnasticii, numele Nadiei Comăneci va rămâne pentru totdeauna sinonim cu prima notă de 10 acordată într-un concurs olimpic pentru un exerciţiu căruia arbitrii nu i-au găsit vreun cusur. Se întâmpla în 1976 la Jocurile Olimpice de la Montreal. Moment memorabil şi prin eroarea computerului, care nu era programat pentru nota maximă şi în loc de "10" a afişat "1" la capătul exerciţiului la paralele al sportivei românce.