"Întotdeauna mi-a fost greu să spun sau să scriu ce gândesc despre oamenii pe care i-am întâlnit în viaţă, care într-un fel sau într-altul mi-au marcat existenţa şi care acum ne-au părăsit. Adrian Păunescu este unul dintre aceşti OAMENI. Cu POETUL m-am întâlnit cu mult timp în urmă, iar această fericită şansă a lăsat drept umbră cântecele pe care le-am compus pe versurile sale, poeme de-o frumuseţe şi o sensibilitate fără seamăn.
Cu OMUL m-am cunoscut ceva mai târziu şi pot spune, cu mâna pe inimă, că a fost una dintre cele mai rare şi extraordinare experienţe trăite de mine.
Rar întâlneşti atâtea expresii ale unei fiinţei umane într-o singură făptură. Rar întâlneşti o persoană atât de plină de bine şi rău, de plus şi minus, de cald şi rece, de da şi nu, de tunet şi soare, de noapte şi zi, de viscol şi înseninare, de alb şi negru, chintesenţa tuturor contradicţiilor, de câte şi mai câte ale vieţii prin care trecem, în cele mai mari contraste şi la cei mai opuşi poli. Cine nu l-a cunoscut, aşa ca mine, nu are cum să înţeleagă ce înseamnă să întâlneşti un astfel de om şi, mai ales, n-are cum să înţeleagă ce înseamnă să trăieşti astfel de pierdere. În această tristă dimineaţă de noiembrie (n.r. - ieri, 5 noiembrie), deja mi-e dor de El, un dor atât de-adânc, încât mă dor toate amintirile tinereţii mele."