Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Valter Jurcovan era pilot. A murit la Revolutie intr-un avion doborat pe ruta Bucuresti – Belgrad. Sotia, stewardesa, a decedat in 1995, in accidentul de la Balotesti. Blestemul a urmarit familia, iar unicul lor fiu s-a stins si el, in 2001, electrocutat.
'Daca cineva mi-ar fi spus dinainte de cat chin o sa am parte in viata, as fi zis ca nu voi fi in stare sa duc in mine atata suferinta', incepe Elvira Jurcovan povestea calvarului sau.
Micile probleme de zi cu zi palesc in fata tragediilor prin care a putut trece aceasta femeie. Este uluitor de unde poate gasi un om puterea de a supravietui atator nenorociri. Statea in fata unui morman de poze si vorbea incet, mai mult pentru ea: 'Cu astea am ramas, nu mai am nimic de la viata asta... Mi-a luat tot ce mi-a fost drag!'.
Valter Jurcovan, fiul Elvirei, se nascuse la Ploiesti, in ziua de 28 august 1958. Si-a dorit dintotdeauna sa se faca pilot. Cum tatal sau lucra la Tarom, Valter era obisnuit cu avioanele, cunostea prea bine stilul de viata al pilotilor si visa si el ca, intr-o buna zi, sa piloteze un avion. Dupa ce a terminat liceul a dat examen la doua facultati, in cadrul Politehnicii, si a fost declarat admis la amandoua. Dar a renuntat, pentru a se inscrie la Aviatie. 'Era un baiat deosebit. Era inteligent, invata foarte repede, nu trebuia sa stea noptile sa toceasca.
Citea o singura data un curs, apoi se ducea la examen si il lua fara probleme, de cele mai multe ori cu 10', povesteste mama sa, Elvira Jurcovan. Cand a mers la examenul medical, numele sau nu figura pe lista candidatilor. 'Vedeti, acesta a fost destinul nostru. Intotdeauna trebuia sa apara ceva, sa complice lucrurile..., nu se putea sa mearga bine din prima. Atunci, Valter l-a sunat pe tatal sau, care a reusit sa obtina dosarul si sa-l depuna. Se pare ca cineva a incercat sa-i opreasca dosarul, se facuse o reclamatie... Cum e soarta asta! Daca nu reusea sa intre in aviatie, poate ca traia si azi...'
A intrat la scoala de piloti, asa cum si-a dorit, a terminat-o cu cea mai mare medie si a ales – avea acest drept, fiind seful promotiei – sa mearga pentru stagiu la Brasov, la utilitara. La un an, dupa un examen riguros, a venit la aeroport la Bucuresti. Si nu dupa mult timp a cunoscut-o pe Doina, care se angajase acolo stewardesa. S-au casatorit si apoi a venit pe lume fiul lor, Bogdan. 'Il iubeau tare mult, se jucau mereu cu el, mergeau in excursii. Ii vedeam ca erau fericiti, se simteau bine impreuna. Dar pentru ca ei stateau mai mult pe la aeroport, am hotarat impreuna ca Bogdan sa locuiasca la mine', povesteste Elvira Jurcovan.
La sfarsitul lunii decembrie 1989, Doina a fost plecata la Singapore, intr-o cursa. Trebuia sa se intoarca la 26 decembrie. Aeroportul Otopeni era inchis si toate avioanele ce aveau destinatia Bucuresti aterizau la Varna. Si avionul in care era ea tot la Varna a ajuns. 'Acolo, in aeroport, se intalnise cu cumnatul lui Valter. El mi-a povestit ca, la hotel, Doina a stat toata noaptea sa se uite la televizor. Vedea ce se intampla in tara si plangea tot timpul...' In 27 s-a intors la Bucuresti. 'Eram acasa la ei, pentru ca Valter ma rugase sa vin sa-l ajut sa impodobeasca bradul de Craciun pentru sotia si fiul sau...'
Doina si Valter au mai stat impreuna in seara zilei de 27 decembrie. A doua zi dimineata, ea trebuia sa mearga la aeroport, asa cum era regula la intoarcerea dintr-o cursa. Era obosita si i-a spus sotului sau ca merge mai tarziu. 'Valter era tot timpul agitat si voia sa mearga la Otopeni, sa vada ce se mai intampla acolo. L-am rugat si eu, si Doina sa stea acasa pana se linistesc lucrurile... Nu, ca el se duce... Imi amintesc de parca a fost ieri ca Doina i-a spus: «Te rog, ai grija sa nu patesti ceva!», iar el i-a raspuns razand... «Si? Cu unul mai putin...»'.
Citește pe Antena3.ro
Ajuns la aeroport, Valter a aflat ca e nevoie de un pilot care sa faca o cursa in Iugoslavia, sa aduca in tara sange pentru ranitii din Revolutie. S-a oferit voluntar, spunand ca 'a zburat mai putin si isi doreste sa mearga chiar si pana in Iugoslavia'. 'Nu am inteles nici atunci, si nici azi nu pot intelege ce s-a intamplat. Cine a hotarat sa se ridice de la sol acel avion? Pentru ca in toate punctele din tara se anuntase ca nici un avion nu are voie sa decoleze. Si atunci de ce l-au lasat sa plece?'
In Dambovita, in dreptul comunei Visina, avionul a fost doborat. Dupa ce s-a tras continuu asupra lui. Toti cei din avion au murit. Mai tarziu s-a aflat ca focul a fost tras de unitatea de rachete din Boteni. 'Multi ani, sotul meu a umblat sa afle ce s-a intamplat in ziua aceea. Dosarul lui Valter a fost plimbat cand la Pitesti, cand la Bucuresti... Intr-o zi, un procuror i-a spus sotului meu: «De ce cautati acum acul in carul cu fan? Nu o sa aflati adevarul, sunt prea multe interese la mijloc. Ati fost cadru militar si stiti cum merg lucrurile»...'
Singuratate
Bogdan fusese ultima raza de soare a Elvirei Jurcovan. 'Toata dragostea mea se revarsa asupra sa. Era bucuria vietii mele. De ce n-am murit eu? Stiu ca acum nu mai pot indrepta nimic. Si ca nimeni nu mi-l mai poate aduce inapoi. Am stat zile in sir si plangeam, punandu-mi mereu aceeasi intrebare: «De ce a trebuit Dumnezeu sa mi-l ia si pe Bogdan?». Era bun, prietenos, plin de viata. Imposibil sa nu-ti fie drag. La mormantul sau intotdeauna sunt flori proaspete, aduse de colegi si de prieteni de-ai sai. Lui Bogdan ii placea mult muzica, asculta tot timpul. De multe ori, cand merg la el, ii gasesc acolo pe colegii sai cantandu-i la chitara...'
Informatii despre caz: Avionul cu un singur pasager
Pe 28 decembrie 1989, pilotul Valter Jurcovan nu era programat pe listele de zbor. 'Merg sa aduc sange din Iugoslavia, ranitii au nevoie', a insistat el. Avionul AN 24 pleca in primul zbor autorizat, dupa macelul care avusese loc la Aeroportul Otopeni.
In el au urcat Valter Jurcovan (31 de ani), pilot, Chifor Ioan (38 ani), pilot instructor, comandat de nava, Moldoveanu Mihai (35 ani), comandant instructor de zbor, pilot, Marghidan Elena (35 ani), insotitoare de bord, Petre Banica (41 ani), insotitor de bord, Cirstea Gilu (33 ani), mecanic de bord.
In avion se mai afla si Ian Henry Perry, fotoreporter la ziarul britanic Sunday Times. Avea doar 24 de ani. De la Belgrad, Perry urma sa ia alt avion, pentru Londra. Avea asupra sa casete video filmate timpul Revolutiei in sediul CC, dar si filme realizate in Bucuresti de mai multi corespondenti occidentali. La scurt timp dupa decolare, la 55 km sud-vest de Bucureflti, 'avionul s-a lovit de un obiect neidentificat si s-a prabusit?. Asa au scris anchetatorii. In realitate, avionul a fost lovit de o racheta lansata de o unitate militara de la Boteni. Desi zborul era autorizat, iar avionul se afla pe traseul corect. Epava s-a raspandit pe un kilometru patrat in padurea Malinoasa, in apropiere de satul Viflina. Toate cele sapte persoane aflate la bord au pierit. Exista voci care sustin si astazi ca atacul a urmarit distrugerea filmarilor pe care jurnalistul englez le avea asupra sa.
Sotia a murit la Balotesti
Dupa moartea lui Valter, Doina s-a mutat la socrii sai, impreuna cu Bogdan. La sfarsitul lunii martie a anului 1995, o colega i-a cerut s-o inlocuiasca intr-o cursa. Doina s-a urcat in aeronava Airbus A310, cu destinatia Bruxelles. Dupa 10 minute de la decolare, avionul s-a prabusit la Balotesti. 'Doina nu trebuia sa fie in acel avion. Dar asta a fost destinul sau. Bogdan avea 11 ani atunci. A inteles ca mama sa a murit. La cateva saptamani am plecat cu el la munte, sa cunoasca alti copii, sa nu se simta singur.'
Fiul s-a stins la 17 ani
Elvira a facut tot posibilul ca lui Bogdan sa nu-i lipseasca nimic. 'L-am dus la scoala de muzica, facea antrenamente la hochei... I-am luat calculator, bicicleta... Se lauda la toti ca «bunica asa cum are el nu are nimeni». Cred ca Dumnezeu de aceea mi l-a daruit, sa pot depasi toate nenorocirile. Dar nu stiu de ce mi l-a luat apoi...' Pe 1 mai 2001, Bogdan a mers in padure la Baneasa cu un prieten de-al sau si cu familia acestuia. Baietii s-au plimbat si au ajuns la liniile moarte de tren, unde erau niste vagoane vechi, fara geamuri, distruse complet. 'Hai sa ne urcam pe vagonul asta, sa vedem Bucurestiul de sus!', i-a spus Bogdan amicului sau. Au fost ultimele sale cuvinte. Vagonul era sub tensiune.
