O singura lege intre Regensburg si Sulina

In mai multe numere succesive, Jurnalul National s-a referit la destinul ingrat al frontieristilor, al celor decisi sa o rupa cu ororile regimului comunist. In acele reconstituiri, Dunarea aparea ca un leit-motiv, ca o stacheta peste care era mai mult decat dificil de sarit. In ceea ce urmeaza, producem informatii suplimentare despre activitatea Securitatii pe Dunare, nu numai din sectorul frontierei cu Iugoslavia, ci de pe intregul curs navigabil al fluviului.

Infiintarea Securitatii a coincis cu instalarea unui conflict de durata intre Belgrad si restul tarilor socialiste, comunistii romani, cu sufletul lor de carpa, oferindu-se ca varfuri de lance al politicii agresive a Moscovei. Conferinta la care Iugoslavia a fost anatemizata a avut loc la Bucuresti, Gheorghe Gheorghiu-Dej fiind raportorul blestemelor proferate la adresa lui Iosip Broz Tito.

UN DUSMAN INVENTAT. Dunarea a devenit, implicit, o prapastie intre doua lumi antagonice. Cine indraznea sa o sara, risca sa se prabuseasca in gol, adica in moarte. Actele de identitate ale tuturor cetatenilor romani din localitatile de pe malul fluviului au fost obliterate cu o stampila triunghiulara pe care scria: Locuitor din zona interzisa de frontiera. Sate intregi din zonele frontierei terestre dintre Romania si Iugoslavia au fost deportate in Baragan si in loc s-au construit cazemate, folosite in zilele noastre ca toalete de emergenta pentru agricultori si pastori. Cei ce nu locuiau pe granita, nu aveau acces la rudele lor din Ostrovul Mare, Turnu Severin, Orsova sau Oravita decat cu permise speciale, vizate de omniprezenta Securitate. Si chiar din momentul cand dispuneai de o autorizatie de gen deveneai o persoana suspecta.

In vara lui ’49, responsabililor cu propaganda din Bucuresti le-a trecut ca un glont prin cap o idee stupida, pe care s-au si grabit s-o transpuna in practica: au instalat la Orsova un panou imens: caricatura lui Iosip Broz Tito aparea cu o secure in mana, pe lama careia siroiau picaturi mari de sange. Pasamite, sarbii care o priveau peste apele fluviului ar fi trebuit sa priceapa ca Iosip Broz Tito si secundul sau Rankovici erau calaii poporului iugoslav. Nu-l mai nominalizam si pe caricaturistul bucurestean a carui semnatura a girat "opera" de la Orsova, pentru ca, intre timp, a trecut intr-o lume mai buna. S-a sinucis.
Insa atunci, cu o promptitudine exemplara, iugoslavii au avut replica: au instalat si ei peste fluviu de Orsova, la Cladova, un panou la fel de urias pe care caricatura "marelui Stalin" mulgea cu indarjire o vaca pe ugerul careia erau inscrise numele tututor tarilor socialiste, cel al Romaniei fiind caligrafiat la un loc de cinste. Din acel moment, toate trenurile care circulau intre Turnu Severin si Baile Herculane au fost impanzite de securisti, care obligau calatorii sa coboare toate storurile de la ferestrele dinspre fluviu ale compartimentelor, ca sa nu isi inchipuie ca tara lor se afla la cheremul Moscovei. Pana la urma, propagandistii romani au renuntat la panoul din Orsova, pentru ca prea se facusera de rasul lumii. Panoul din Cladova a mai ramas cativa ani in picioare.

O INSULA APARTE. Locuitorii Ada Kaleh-ului erau de religie musulmana, fiind o ramasita a stapanirii otomane in Balcani

DESTINE LOVITE DE NENOROC. Toate astea erau nimic. Sefii Securitatii era ingrijorati cu prioritate, in materia raporturilor noastre cu Iugoslavia, de defectiunile propriilor ei subalterni. Un pluton intreg al trupelor de Securitate de la Oravita capturase un slep autopropulsat din port si trecuse dincolo, la "inamic", cu comandantul lui in frunte. Starneau ingrijorarea Securitatii si dezertarile din ce in ce mai frecvente inregistrate in randurile Corpului granicerilor. Regimul n-a putut interzice nici circulatia curselor fluviale curente din zona de frontiera. Ar fi starnit mania locuitorilor, care nu dispuneau de alte mijloace de deplasare. De la bordul ambarcatiunilor care faceau naveta intre Calafat si Turnu Severin, sau dinspre Turnu Severin spre Oravita si Moldova Veche, cu escale in comunele mai rasarite de pe traseu, nu putini pasageri indrazneau sa sara in apa si sa inoate spre malul sarbesc. Pentru toate imprejurarile, Securitatea ar fi avut solutii, insa multe au fost respinse de autoritati superioare, datorita stupiditatii lor.

Multi defectori au avut nenorocul sa cada din lac in put, pentru ca nici UDBA, faimoasa politie politica a lui Iosip Broz Tito, nu era mai breaza decat Securitatea romana si nu stralucea prin eleganta manierelor ei. Uneori ii considera pe transfugii romani drept agenti pe care Securitatea lui Dej incerca sa-i strecoare in Iugoslavia, ceea ce in unele cazuri se confirma, in cele mai multe nu. Alteori, ii manipula fara scrupule in favoarea propriilor interese. Din acest punct de vedere, interesant a fost cazul soldatului Ion Gligor, granicer in termen care dezertase in vara lui ’52 de la un pichet din Clisura Dunarii.
Dupa ce s-a predat autoritatilor iugoslave, a fost imbrancit intr-o scoala de spionaj si, dupa niste cursuri sumare, a fost retrimis clandestin peste Dunare, cu o misiune informativa destul de tulbure. Securitatea l-a capturat pe Ion Gligor la 1 august 1953, l-a anchetat la sange si l-a dat pe mana Justitiei. La 24 martie 1954, fostul granicer a fost condamnat la moarte de un tribunal din Brasov si urma sa fie executat. Insa, surpriza surprizelor! La 14 aprilie, acelasi an, insusi Alexandru Draghici a intervenit in favoarea gratierii lui Ion Gligor, printr-un demers adresat Consiliului de Ministri.
Argumentele ministrului Securitatii statului erau stufoase si profund ipocrite: "Ion Gligor a avut o pozitie sincera si a ajutat organele anchetatoare sa depisteze toate elementele care l-au ajutat in misiunea incredintata de regimul titoist"; "a demascat in instanta metodele criminale ale regimului titoist" etc. In realitate, Securitatea dorea sa-l "intoarca" pe bietul Ion Gligor, in culise, probabil, chestiunea era deja aranjata, si sa-l retrimita in Iugoslavia, cu sarcini informative elaborate de data aceasta la Bucuresti. Cum s-a incheiat aceasta partida de ping-pong cu destinul unui om amarat, care nu-si dorea decat sa traiasca mai bine si mai liber oriunde s-ar fi gasit un loc sub soare si pentru el, nu se poate afla decat din arhive la care n-avem acces.

APETISANTA PROPUNERE A SOVIETICILOR. Si in problema pasagerilor de pe navele fluviale, care sareau cu sprinteneala in apa tintind catre malul sarbesc, Securitatea avea solutii, dintre care unele au frizat paranoia. De pilda, dupa mai multe intamplari de aceasta factura, s-a dispus ca toate vapoarele care circulau pe Dunare, in sectorul frontierei cu Iugoslavia, sa-si dubleze copastiile cu un gard inalt de peste doi metri, astfel incat cei dispusi sa ia calea exilului in tara vecina sa aiba dificultati la escaladarea lui. Asa au aparut in peisajul danubian vapoarele inzestrate cu garduri, obiect de batjocura pentru toti marinarii, de toate natiile, care navigau intre Regensburg si Sulina. Azi asa, maine tot asa, pana cand stupizenia pusa la cale de Securitate a ajuns sa fie batjocorita si in ziarele Occidentului. Moment in care autoritatile de la Bucuresti au reusit, in sfarsit, sa inteleaga penibilul situatiei si au dispus demontarea ingraditurilor in discutie. Era normal ca securistii sa nu mai inteleaga nimic: ei doreau siguranta patriei socialiste, iar activistii partidului, fara nici un discernamant, le sabotau cele mai radicale initiative.

PRIVELISTE. Locuitorii de pe insula Ada Kaleh, intre granita romana si cea iugoslava

Nu chiar pe toate, spunem noi din perspectiva zilei de azi. Cu aprobarea partidului supravegherea Securitatii pe marele fluviu nu s-a limitat la sectorul de frontiera cu Iugoslavia, a avut in vedere intregul curs navigabil al Dunarii, vizand interese care nu erau numai ale regimului comunist de la Bucuresti, ci mai ales ale Uniunii Sovietice. In anii ’50, colaborarea Securitatii romane cu KGB-ul se dovedeste a fi fost foarte stransa, dupa cum atesta si un referat intocmit la 1 august 1955 si supervizat de colonelul Eugen Szabo.
Il citam integral: "In scopul compactarii muncii pe linia navigatiei pe Dunare - aprecia un ofiter sovietic care tinea sa-si pastreze anonimatul - , precum si in scopul luarii de masuri in comun (cu spionajul sovietic, bineinteles - n.n.), va rugam sa ne informati permanent asupra urmatoarelor probleme: despre activitatea serviciilor de spionaj straine si a gruparilor de emigranti din strainatate dusa impotriva URSS si a tarilor de democratie populara, folosind canalele transportului maritim si fluvial; despre marinarii straini ce ating porturile RPR si sunt banuiti ca au legaturi cu serviciile de spionaj straine, precum si despre marinarii care, eventual, ar putea fi atrasi sa colaboreze cu organele de Securitate; despre locurile unde se aduna emigranti din URSS si tarile de democratie populara, ca: restaurante, cafenele, magazine etc., unde marinarii din tarile de democratie populara si URSS sunt prelucrati de catre serviciile de spionaj straine; despre organizatiile si institutiile din porturi folosite de catre serviciile de spionaj imperialiste ca acoperire a activitatii subversive impotriva URSS si a tarilor de democratie populara (adresele centrelor de spionaj din porturi); despre folosirea de catre serviciile de spionaj straine a vaselor statelor capitaliste ce ating porturile tarilor de democratie populara, pentru strangerea informatiilor de spionaj din aceste porturi; despre persoanele ce lucreaza in porturile si pe vasele tarilor de democratie populara ce ating porturile Uniunii Sovietice si sunt suspicionati de dvs. ca ar avea legaturi cu serviciile de spionaj straine: despre metodele de lucru ale serviciilor de spionaj imperialiste pe linia canalelor transportului maritim si fluvial (legatura cu agentura, locuri marcante, casute postale etc.); despre agentura ce lucreaza pe vase, este infiltrata in reteaua informativa a dusmanului si a primit de la serviciile de spionaj straine instructiuni pentru strangerea materialelor de spionaj despre URSS". Sarcinile depaseau in mod evident abilitatile practice si mentale ale Securitatii.

NIMICURI CU CARE NU SE PUTEA IESI IN LUME. La o asemenea sesizare sovietica, Securitatea romana nu putea sa raspunda decat cu o promptitudine exemplara. Astfel incat colonelul Eugen Szabo a notat referatul sovietic cu o rezolutie pe masura slugarniciei comunistilor de la Bucuresti fata de Moscova. "Serviciul 1. Urgent sa se pregateasca materialul. Mi se va prezenta pana la data de 15 august 1955" - a ordonat subalternilor sai colonelul Eugen Szabo. Numai ca securistii romani nu prea aveau ce sa raporteze.

In fapt, pe ce putea sa conteze Securitatea cand isi inchipuia ca ar fi fost in masura sa se ridice la altitudinea unor asemenea exigente. Pe aproape nimic. La Galati, de exemplu, informatorii Securitatii se puteau numara pe degete si numai ofiterii ce-i recrutasera garantau pentru ei. Informatorul cu nume de cod "Leonid" de pe slepul 12.244, nume real Nicolae Lazar, furniza institutiei numai date banale privind contrabanda efectuata de navigatori, cu fel de fel de nimicuri aduse din porturile Europei Centrale. Altul, cu nume de cod "Ion Georgescu", nume real Ioan Dumitrescu, imbarcat pe slepul 4.028, care naviga intre Sulina si Viena, calcase de cateva ori alaturi si nu mai prezenta suficienta incredere. Unii ofiteri il doreau indepartat din retea, insa altii tineau cu dintii de el, nestiind cu cine ar fi putut sa-l inlocuiasca.
Perspectiva de a nu avea ce sa mai raporteze nu era convenabila. Este adevarat, fusese punctata o oarecare Sultana I., bucatareasa pe niste pontoane din rada Portului Giurgiu, si se studia "posibilitatea incadrarii sale informative" in vederea unei proxime recrutari. Ce ar fi recomandat-o pentru un asemenea rol? Relatiile ei cu marinarul turc Agdum Adem de pe nava Ileri, relatii de amor pasagere, desigur, de genul celor ce se leaga in toate porturile din lume.

SUSPECTI PE TOATA LINIA. In categoria suspectilor de nationalitate si cetatenie romana, Securitatea clasa pe te miri cine. Unui anume Pantelimon Chiselita, carmaci pe slepul 4.253, i s-a ridicat avizul de navigatie pana la Viena, intrucat indraznise sa dea o raita prin zona americana de ocupatie. Bube in cap i s-au gasit si lui Alexandru Andrita, marinar pe slepul 4.028: "A avut legaturi la Viena, in timp ce naviga pe linia de sus". Atat si nimic mai mult. Nici Haralambie Doriza, carmaci pe slepul 14.110, nu sta prea bine cu dosarul de cadre: avea rude in Grecia. O situatie imposibil sa fie remediata, pentru ca rudele ti le da Dumnezeu!

Iata si cateva dintre pretextele pentru care erau tinuti sub o stricta supraveghere diversi marinari straini, obligati la escale in porturile insirate pe Dunare. Yureddin Yeggiul, comandantul navei turcesti Demir, a acostat-o pe cheiul Sulinei pe numita Mariana Negruti, solista a ansamblului de estrada Galati. "A incercat sa si-o apropie - specifica o nota informativa - , laudandu-se ca este foarte bogat si promitandu-i ca o va lua in Turcia". Nu era greu de inteles ca turcul tentase sa o ademeneasca la o partida de dragoste, dar prin capul Securitatii vajaiau cu totul altfel de ganduri, mult mai prapastioase.
Francesco Marano, comandantul vasului italian Achille, "a luat legatura cu mai multe persoane din orasul Galati, printre care si cu Regina M., muncitoare la intreprinderea Filimon Sarbu". Numai un idiot putea sa conceapa ca ar fi practicat spionajul in patul in care se reconfortasera. Cu toate acestea, informatia furnizata de sursa cu nume de cod "Silica", la 16 mai 1955, a fost intoarsa pe toate fetele si a ramas pana in zilele noastre in arhiva Securitatii. In sfarsit, in aceeasi categorie de culpe s-a inscris si cea a lui Avni Hamdi, comandantul navei turcesti Izmir: "A incercat sa si-o apropie pe numita Geta G., de la Teatrul de papusi din Galati, cu care s-a intalnit de mai multe ori".

Merita sa citam si un fragment dintr-un raport cu un continut asemanator, care spune mai totul despre inteligenta Securitatii din anii ’50. "Din materialele pe care le posedam - se mentiona intr-un document adresat din Galati Ministerului Afacerilor Interne, Directia a VI-a, Bucuresti - , rezulta ca Mircea Sichitiu, radiotelegrafist la regionala Navrom Galati, in anul 1950, in timp ce naviga in apele internationale, avea legaturi cu diferite persoane din Viena, iar dintr-o nota prezentata la 1 iunie 1954, o sursa sigura semnaleaza ca, la sfarsitul anului 1951, Victor Colbazi, agent al serviciului de spionaj american din Viena, a afirmat ca este in legatura cu numitul Mircea Sichitiu.
Asupra numitului Mircea Sichitiu a existat dosar de verificare, deschis de sectia noastra, pentru stabilirea legaturilor pe care sus-numitul le avea prin radio cu strainatatea, deoarece, din 1951, nu a mai plecat cu vasele in strainatate si a lucrat la radiostatia Navrom Galati. Actiunea de verificare a fost inchisa, intrucat nu s-au verificat suspiciunile ca ar mai intretine legaturi cu strainatatea. Iar obiectivul, fost informator abandonat, s-a prezentat unui lucrator din sectia noastra, cerand sa se reia legatura cu el, pentru a lucra in continuare ca informator". Frumoasa poveste, iti vine sa mori de ras!

PERICOLUL UNEI CRIZE DE ILARITATE. Fireste, pe temeiul unor nimicuri de aceasta factura nu se putea angaja o colaborare cat de cat fructuoasa cu spionajul sovietic, care actiona la nivel planetar, fara sa se incurce in chestiuni derizorii. Ce se poate intelege din asta? Nimic altceva decat ca si in materie de activitate informativa, prin ofiterii lor, romanii au fost ruda saraca si pricajita a intregului sistem socialist. Asta e situatia si nu are sens sa vopsim o cioara nenorocita, deghizand-o in papagal. In schimb, in materie de represiune, nu ne-a intrecut nimeni, chiar ii puteam concura pe sovietici, chiar daca n-am avut o Siberie si nici un Gulag.
Tot asa se explica, in parte, si reticenta Serviciului Roman de Informatii de astazi de a permite accesul la arhivele premergatorilor lui, un acces negrevat de restrictii stupide. S-ar putea deduce din ele chiar si scenarii pentru filme cu Stan si Bran. Ar muri toata tara de ras, nu numai cei ce au avut nenorocul sa ajunga la asemenea documente, si nimic altceva!

MISIUNI PESTE ALTE MISIUNI "Activitatea interna se exercita de organele Securitatii pe intreg teritoriul tarii, in randul tuturor categoriilor sociale, a gruparilor politice, ramurilor profesionale, cautandu-se si culegandu-se informatii despre fapte si stari de fapt care intereseaza securitatea statului nostru, cu scopul prevenirii actiunilor criminale ale dusmanului de clasa. Atentia organelor ce exercita actiunea informativa interna se indreapta, indeosebi, in urmatoarele directii: activitatea subversiva a dusmanului de clasa; actiunea de propagare a nationalismului si sovinismului in randurile nationalitatilor conlocuitoare; incercarile dusmanului de a lovi regimul nostru democrat-popular, camuflandu-se sub masca religiozitatii; manifestarile dusmanoase in randurile diferitelor categorii sociale, urmarindu-se starea de spirit a acestora si felul cum privesc masurilerevolutionare luate de regimul nostru pe drumul construirii socialismului" (ASRI, fond D, dosar 7892, vol. 4, f. 13) URMARIRI "Din materialele pe care le posedam, rezulta ca Mircea Sichitiu, radiotelegrafist la regionala Navrom Galati, in anul 1950, in timp ce naviga in apele internationale, avea legaturi cu diferite persoane din Viena, iar dintr-o nota prezentata la 1 iunie 1954, o sursa sigura semnaleaza ca, la sfarsitul anului 1951, Victor Colbazi, agent al serviciului de spionaj american din Viena, a afirmat ca este in legatura cu numitul Mircea Sichitiu" Nota catre Directia a VI-a a Ministerului de Interne