Producătorul argentinian va conduce această operațiune, „bazându-se pe Programul de transfer de tehnologie ARNm al Organizației Mondiale a Sănătății și pe grupul de brevete de medicamente (MPP)”, a anunțat, luni, agenția de sănătate a Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Dezvoltat în comun de OMS și MPP, Programul de transfer de tehnologie ARNm, la care participă 15 ţări, a fost înființat iulie 2021, în timpul pandemiei de COVID-19, cu scopul de a consolida capacitatea țărilor cu venituri mici și medii în dezvoltarea și producerea de vaccinuri pe ARNm. Sinergium Biotech, partener al acestui program, are acum vaccinuri candidate împotriva gripei aviare înalt patogene, care urmează să intre în studii preclinice.
Transfer de tehnologie, materiale și know-how
Practic, înainte de debutul studiilor clinice, producătorul argentinian trebuie să stabilească fezabilitatea vaccinurilor candidate. Odată ce setul de date preclinice este încheiat, alți producători parteneri vor putea beneficia de tehnologie, materiale și know-how, care vor ajuta la accelerarea dezvoltării vaccinurilor experimentale împotriva H5N1 și la consolidarea măsurilor de pregătire pentru pandemie, potrivit OMS.
Până în prezent, OMS a oferit asistență partenerilor săi, acum fiind prima dată când unul dintre aceștia, care are un vaccin în curs de dezvoltare, s-a oferit voluntar să-l împărtășească cu alți producători, informează Reuters.
„Această inițiativă ilustrează scopul Programului OMS de transfer de tehnologie ARNm: să încurajeze cercetarea, dezvoltarea și producția în țările cu venituri mici și medii, astfel încât, atunci când va apărea următoarea pandemie, întreaga lume să fie mai bine pregătită să răspundă eficient și echitabil”, a declarat Dr. Tedros Adhanom Ghebreyesus, directorul general al OMS.
„Capacitatea sporită și disponibilitatea Sinergium de a aplica expertiza noastră la H5N1 vor juca un rol vital în acest efort de pregătire pentru o pandemie globală. (...) Suntem încântați să abordăm această provocare în domeniul sănătății publice, iar echipa noastră de cercetare și dezvoltare va continua să lucreze îndeaproape cu partenerii programului”, a spus și Dr. Alejandro Gil, CEO Sinergium, citat în comunicatul OMS.
Tot mai multe cazuri de transmitere la om
Virusul H5N1 a apărut în 1996, însă numărul focarelor la păsări a crescut exponenţial după anul 2020, proporţional cu cel al mamiferelor infectate, printre acestea numărându-se animale marine, animale domestice morse sau rumegătoare (vaci de lapte), cum s-a întâmplat în Statele Unite.
Organizaţia ONU pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) a declarat săptămâna trecută că evoluţia gripei aviare în regiunea Asia-Pacific, cu o transmitere tot mai frecventă la om şi apariţia unei noi variante a virusului, a devenit „alarmantă”. Tulpinile noi de A(H5N1) sunt mai ușor de transmis, potrivit FAO, ceea ce crește amenințarea unei potențiale pandemii.
Un număr tot mai mare de cazuri de transmitere la om în SUA și în întreaga lume îngrijorează oamenii de știință.
Statele Unite, spre exemplu, au raportat 14 cazuri umane de la începutul focarului în 2022, Colorado raportând cel mai mare număr dintre toate statele. Epidemia de H5N1 la vacile de lapte și la unii lucrători agricoli din SUA a determinat Washingtonul să acorde 176 de milioane de dolari companiei Moderna pentru a avansa dezvoltarea vaccinului său împotriva gripei aviare. Vaccinul candidat de la Moderna se află într-un stadiu mai avansat de dezvoltare, testele pe oameni fiind aşteptate să aibă loc anul viitor.
De asemenea, virusul s-a răspândit rapid printre oameni în regiunea Asia-Pacific, ceea ce a determinat FAO să solicite eforturi urgente pentru a încetini focarul.
Cambodgia a raportat recent 13 cazuri umane, alte țări mai populate de pe coasta Pacificului, cum ar fi China și Vietnam, înregistrând cazuri suplimentare din 2023.
În prezent, există vaccinuri disponibile pentru tulpina H5N1 care se răspândește printre vaci în Statele Unite, dar acestea sunt fabricate în principal din ouă de găină, ceea ce înseamnă că ar putea dura mai multe luni pentru a fi produse la scară largă, în cazul în care ar fi necesar.