x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Oprea, ministrul Apărării Intereselor Personale

Oprea, ministrul Apărării Intereselor Personale

de Gabi Golea    |    23 Apr 2010   •   00:00
Oprea, ministrul Apărării Intereselor Personale
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Gabriel Oprea, ministrul Apărării Naţionale, este unul dintre principalii aliaţi politici ai preşedintelui Băsescu şi ai PD-L. Gabriel Oprea nu a fost întotdeauna un prieten al fostului primar şi al foştilor pedişti. Trecerea sa cu arme şi bagaje în tabăra prezidenţială a ridicat destul de multe semne de întrebare şi a generat nedumeriri.

Iată ce spunea recent un fost coleg de partid al lui Gabriel Oprea, Dan Mihalache: "Gabi Oprea a fost înainte de a intra în relaţii foarte bune cu un influent grup de afaceri - şi îl cunoaştem amândoi foarte bine - un ofiţer de intendenţă. Se ocupa de conserve şi chiloţi. După ce şi-a găsit prietenii potriviţi, din patron de cârciumă de pe Trafic Greu a devenit şef de agenţie (sigur la Rezervele Statului, că era interesant), prefect, ministru al Administraţiei Publice şi Internelor.

Corelativ a luat multe stele de general fără să fi fost niciodată pe un teatru de operaţiuni, a devenit şi profesor universitar doctor, conducător de doctorat, un fel de lumină a ştiinţei militare româneşti. Despre Onţanu n-am foarte multe lucruri a comenta. Legătura lui cu armata este ca cea dintre Sulla şi prefectură (...) într-o ţară normală, cu o armată care se vrea respectată, nu poate fi general orice şmecher care a făcut o tranzacţie politică mai bună sau mai proastă".

Dar oare ce grup de afaceri "binecunoscut" să fie cel care stă în spatele apropierii atât de strânse a lui Gabriel Oprea de Traian Băsescu şi PD-L?

S-a speculat mult pe seama faptului că liantul apropierii dintre Gabriel Oprea şi PD-L ar fi fost Elena Udrea. Dincolo de orice zvonuri, Oprea şi Udrea au o relaţie apropiată construită cu ajutorul lui Dorin Cocoş, soţul ministrului Dezvoltării şi Turismului, cel care a fost partener de afaceri cu ministrul Apărării la începutul anilor 2000. Ascensiunea lui Gabriel Oprea de la plutonier de intendenţă - numărător de conserve, chiloţi, ciorapi şi bocanci la omul politic şi de afaceri prefect, ministru, profesor universitar, conducător de doctorate - a fost una fulminantă.

Intendentul care a cochetat şi cu "funcţia" de patron de cârciumă în zona Trafic Greu din Sectorul 5 al Capitalei a fost avansat de Traian Băsescu la cel mai înalt grad din Armata Română, cel de general. Talentele sale de "intelectual" menţionate într-o impresionantă carte de vizită pot fi recunoscute doar din câteva rânduri scrise în declaraţia de avere. Cârdăşia Oprea, Cocoş şi Băsescu a adus bani frumoşi celor trei. Oprea, fost profesor la Colegiul Naţional de Apărare, s-a împrietenit cu Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, pe băncile Colegiului de Apărare Naţională.

Cei doi au devenit asociaţi în firma "Trei Cocoşi". Aceasta a cumpărat cu nici 100.000 de euro de la municipalitate, în Parcul Herăstrău, un teren cu active care azi valorează zeci de milioane de euro. Rolul lui Traian Băsescu, primar general pe atunci, a fost să blocheze cererea de retrocedare a moştenitorilor legali până la perfectarea tranzacţiei. Tunul imobiliar cu pecetea Băsescu-Cocoş-Oprea a constat în cumpărarea unui imobil şi mai apoi a terenului aferent la un preţ de zece ori mai mic decât al pieţei.

De asemenea, complicitatea generalului cu familia Udrea-Cocoş a făcut ca această gaşcă să pună mâna pe suprafeţe uriaşe de teren în jurul Capitalei. Oprea este şi cel care l-a decapitat, cu sprijinul unor grei din SRI de la şefia Ilfov pe baronul pesedist Constantin Bebe Ivanovici.

VENITURI DIN ÎNCHIRIERI
Gabriel Oprea nu are în acest moment nici o afacere concretă, însă are venituri substanţiale, de peste 200.000 de euro anual, din închirierea celor 11 apartamente, case sau spaţii comerciale pe care le deţine. La asemenea venit, la care se mai adaugă salariul de deputat, cel de profesor univesitar şi de conducător de doctorat, dar şi pensia militară, conturile din bancă ale lui Oprea arată pe măsură.
Ministrul Apărării are 408.000 de euro şi 90.000 de lei puşi la păstrare în bancă.

Totuşi, numele lui Gabriel Oprea este legat de cel puţin nouă societăţi comerciale în care a fost trecut asociat sau administrator. Gabriel Oprea s-a apucat de afaceri încă din 1991, când s-a asociat cu alte 13 persoane cu care a înfiinţat firma Riceti SRL, care se ocupa de comerţ "cu amănuntul". În 2001, societatea a fost dizolvată. Tot în 1991, Oprea a devenit asociat în firma Nicola's Impex SRL, alături de alte şase persoane, însă şi această firmă a intrat în dizolvare tot în 2001, an în care începe ascensiunea sa politică prin numirea ca preşedinte pentru Rezervele Statului în guvernul Năstase.

Potrivit CV-ului, în perioada 1990-2000, Gabriel Oprea a fost ofiţer de justiţie militară. În toată această perioadă, Oprea s-a implicat şi în afaceri, având în vedere că legea societăţilor comerciale nu prevedea nici un fel de restricţii. Iar legea incompatibilităţilor nu exista. În 1992, actualul ministru a înfiinţat două firme cu denumiri asemănătoare: Gageda Impex SRL şi Gage Impex SRL, ambele implicate în activităţi de comerţ.




Cele două societăţi au fost dizolvate. Tot în 1992 a fost înfiinţată firma Romline Trading, în care pe parcursul celor şase ani de funcţionare Gabriel Oprea a fost asociat alături de soţia sa, Sanda, şi cu familia Mircea şi Simona Vieroşanu, afacerişti care s-au remarcat în ultimii ani printr-o crescătorie de chinchilla.  

"Am achiziţionat doar o parte din imobilele şi terenurile dorite"
Gabriel Oprea deţine, conform ultimei declaraţii de avere din 28.12.2009 două case de locuit, una în Capitală şi una în Pipera Voluntari, două apartamente în Bucureşti şi câte o casă de vacanţă în Venus - Mangalia şi Predeal. El mai are şi un spaţiu comercial în Sectorul 5 al Capitalei.

În 1994, soţii Sanda şi Gabriel Oprea au deschis firma Ana 94 Service International SRL, pe care a vândut-o trei ani mai târziu. În acelaşi an, Gabriel Oprea a înfiinţat Gaby Exchange Office SRL, care opera activităţi de schimb valutar. În 1996, Oprea a cedat 50% din părţile sale sociale către Ileana Viorica Creştin, soţia lui Dumitru Creştin, controversat om de afaceri implicat în afaceri cu CFR, pe vremea când compania era condusă de Mihai Necolaiciuc. Oprea s-a retras din această firmă, care ulterior şi-a schimbat denumirea în Petrocris Exchange SRL.

Prietenia dintre Anghel Iordănescu şi Gabriel Oprea este de notorietate.
Cei doi au făcut afaceri împreună. În decembrie 1994, Oprea şi Iordănescu s-au asociat în firma Oil Service International SRL, implicată în distribuirea de produse petroliere. Alături de cei doi, printre fondatorii firmei s-au aflat şi Vasile Iordan Iorsub, dar şi firma Trocris SRL, deţinută de fraţii Dumitru şi Vasile Creştin (parteneri de afacei cu Cristian Burci), dar şi de Irinel Cristu (în acest moment consilieră din partea PD-L în Consiliul General al municipiului Bucureşti şi unul dintre sponsorii importanţi ai democrat-liberalilor).

Oprea şi Iordănescu s-au retras din firmă în 1996, însă firma a continuat să funcţioneze, fiind deţinută de Dumitru Creştin şi de soţii Irinel şi Florin Cristu, în acest moment aflându-se în proprietatea acestora din urmă.

Ultima firmă în care a fost implicat Gabriel Oprea este Trei Cocoşi - Complex International SRL, înfiinţată în 2000. Părţile sociale ale firmei s-au împărţit în mod egal între Gabriel Oprea, Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, şi Florin Cristu, soţul lui Irinel Cristu, membru şi sponsor al PD-L. În februarie 2001, după ce a fost numit preşedinte cu rang de secretar de stat al Rezervelor de Stat, Oprea i-a vândut acţiunile lui Dorin Cocoş.

Ulterior în firmă au intrat interpuşii cuplului de afacerişti Alexandru Bittner-Adrian Petrache, iar numele firmei a fost implicat în diverse preluări suspecte de terenuri de la stat, pentru sume derizorii, deşi obiectul principal de activitate al firmei erau "restaurantele".

Potrivit informaţiilor furnizate de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală (ANAF) deputatul Gabriel Oprea va trebui să achite către bugetul de stat suma de 11.927.280 RON, adică circa 3 milioane de euro, reprezentând TVA neachitată pentru tranzacţiile imobiliare efectuate în perioada 2006-2008.

Gabriel Oprea susţine că încasează anual din închirierea a numai puţin de opt imobile circa 185.000 de euro. Mai mult, în declaraţia de avere Oprea precizează că deţine trei terenuri în Bucureşti şi Voluntari a căror valoare de inventar este ridicolă. El a declarat că un teren de 1.000 mp în zona bună a Capitalei este evaluat la doar 4.280 RON, iar unul de 3.245 mp valorează doar 1.322,9 RON.

În schimb, generalul-pensionar a menţionat în declaraţia de avere din 11.06.2009 că are în cont 400.000 de euro şi 137.000 de lei, dar precizează că "am redepus suma de 400.000 de euro, deoarece am achiziţionat doar o parte din imobilele şi terenurile dorite". Oare câte terenuri şi imobile mai doreşte să achiziţioneze Gabriel Oprea? Din această înşiruire de fapte se înţelege că Gabriel Oprea este mai degrabă "ministrul Apărării Propriilor Interese" mai mult decât ministrul Apărării Naţionale. Ne întrebăm dacă un om cu atâtea relaţii în zona afacerilor imobiliare nu va avea în vedere şi terenurile Armatei pentru a le redirecţiona către prieteni.

×
Subiecte în articol: special