"Paişpe" – romanul unui ziarist la puşcărie

Jurnalul Naţional începe să publice de luni, 14 februarie, romanul-foileton "Paişpe", de Viorel Ilişoi. Paispre­ze­ce era numărul de penitenciar al au­torului, când acesta a fost închis, în 1992, pentru un articol. Gardienii, ne­obişnuiţi cu o asemenea infrac­ţiu­ne, i se adresau respectuos cu "domnul Paişpe". De aici şi titlul. Dar ro­ma­nul nu relatează această experien­ţă personală, doar se inspiră din ea şi o foloseşte ca pretext pentru a re­com­­pune lumea bulversantă a anilor ’90. O lume ce se naşte greu, pe rui­nele alteia. Personajul principal, un tânăr ajuns ziarist din întâmplare, este condamnat pentru un pamflet şi băgat după gratii (ca în realitate). Ca să câştige simpatia puşcăriaşilor din celulă, tânărul povesteşte şi po­vesteşte întruna, iar deţinuţii îl ascultă fascinaţi, pentru că ei abia acum, şi numai aşa, prin povestiri, află prin ce schimbări dramatice trece lumea de afară. La rândul lor, deţinuţii îşi spun poveştile. E un fel de "Hanul Ancuţei" în peisaj penitenciar.

Romanul e construit pe două niveluri alternative: un episod este scris la timpul prezent şi narează ce se întâmplă în puşcărie, următorul povesteşte cum a ajuns personajul acolo, şi tot aşa. Este urmărită toată detenţia ziaristului, de la arestare până la o tentativă de sinucidere şi până la eliberarea înainte de termen, când se află că el nici nu fusese chemat la proces. La ieşirea din pe­nitenciar, personajul are de ales dacă să se întoarcă la o meserie care l-a dus la închisoare şi până în pragul morţii ori să renunţe. Ca să ia o decizie, analizează lumea nebuloasă a presei aşa cum era ea: cu idioţi, şpăgari, idealişti, corupţi, oportunişti, eroi, alcoolici, luptători, nemernici, oportunişti etc. Boli sau calităţi ale presei care vin din copilăria ei şi se văd şi acum. Şi în tabloul presei de atunci recunoaştem societatea românească în ansamblu.

Ca să placă deţinuţilor mai vechi, şi astfel să-şi facă puşcăria mai suportabilă, ziaristul povesteşte întâmplări dramatice în cheie comică, autoironică, satirică. O poantă bună aduce de multe ori o scutire de şmotru, o lingură de fasole în plus sau un loc mai bun (şi mai sigur) sub duş. Ziaristul ajunge să fie îndrăgit de puşcăriaşi (platonic) şi protejat. Evenimente majore precum revoluţia, apariţia presei libere, naşterea instituţiilor etc., sunt montate într-un spectacol burlesc la care spectatorii râd şi îşi dau ghionţi, ca mai apoi să tacă brusc, speriaţi de adevărul ascuns sub învelişul comic.

Jurnalul Naţional reînnoadă tradiţia romanului-foileton din presa interbelică, însă "Paişpe" se abate voit de la canoanele clasice al genului. Cu excepţia primelor două capitole, scrise în avans, "Paişpe" va apărea pe măsură ce va fi scris (şi va fi scris pe măsură ce va apărea). În felul acesta, trăind în epoca internetului, autorul va prelua în materia romanului fapte, personaje, opinii, completări venite de la cititori. Vom vedea de luni încolo unde va duce această inovaţie tehnică şi cum fandează Viorel Ilişoi de la reportaj spre proză.

P.S.: Viorel Ilişoi va vorbi despre romanul-foileton "Paişpe" la emisiunea "Chef de vorbă" (Radio România Cultural), în seara aceasta, de la ora 22:00.