Parkour este un fenomen în mişcare

Nu-i opreşte nici un obstacol, se mişcă mai repede decât privirea noastră, se autoeducă. Nişte copii frumoşi fac salturi mortale şi escaladează ziduri. De la ei putem învăţa că nu există limite.• VIDEO

Perspectivă - Mai mult decât sport, o filosofie de viaţă

Nu-i opreşte nici un obstacol, se mişcă mai repede decât privirea noastră, se autoeducă. Nişte copii frumoşi fac salturi mortale şi escaladează ziduri. De la ei putem învăţa că nu există limite.

Parkour este considerat de unii un sport. Aşa ar zice toţi cei care urmăresc posturile tv şi site-urile web de specialitate. Totuşi, copiii români care îl practică şi-au construit un stil de viaţă aparte pornind de la el. Au o filosofie proprie şi se autoeducă frumos. “Cu ajutorul lui pot să-mi lucrez mai bine corpul, să alerg mai repede, să depăşesc mai repede obstacolele care îmi apar în cale şi, sincer, când sunt supărat sau trist mă duc la parkour şi uit de toate. Cum zic mulţi. Eu nu mai sunt Ionuţ. Devin Shetsans”, ne-a mărturisit unul dintre copiii din Bucureşti care practică parkour. Ionuţ – sau Shetsans, cum îşi spune – are doar 13 ani, dar vorbeşte ca un tânăr care a ajuns la un nivel superior de cunoaştere.

COPIII FANTASTICI. Despre parkour şi freerunning se pot afla informaţii din emisiunile difuzate pe canalele de televiziune şi de pe diverse pagini web din întreaga lume. S-au făcut şi câteva filme artistice, majoritatea în limba franceză. Pentru că de acolo provine fenomenul. Unul dintre cele mai cunoscute la noi este “Suburbia 13”. Shetsans ne-a povestit câte ceva despre acest fenomen, aşa cum este văzut el de cei care-l practică. În Bucureşti, parkour-ul a apărut cu aproximativ patru ani în urmă. Cel mai complet site din România care prezintă fenomenul este www.traceurs.ro, pe care intră în contact cei mai mulţi practicanţi de la noi. Fie ei “amatori” sau “avansaţi”. “M-am apucat de parkour în septembrie 2007. Dar am făcut pauză în iarnă, pentru că nu aveam unde să practic din cauza zăpezii. Eu la început eram pasionat de skatebording. Într-o zi eram cu nişte băieţi la Palat (Palatul Copiilor – n.r.) cu skate-ul. Atunci am văzut alţi băieţi care săreau şi se căţărau peste tot. Am stat, cred, o oră să mă uit, iar după asta am încercat şi eu”, povesteşte puştiul. Din prima nu a reuşit, pentru că, spune el, schemele sunt complexe şi, în majoritatea cazurilor, periculoase. A luat-o uşor, a cunoscut practicanţi mai experimentaţi şi i-a rugat să-l înveţe. Şi a exersat până a atins performanţa. Pentru că îi place să facă asta. Aşa au început cei mai mulţi dintre ei.

COMUNITATEA. “Am început să cunosc din ce în ce mai mulţi oameni care făceau parkour la Palat. Acolo am învăţat, acolo mi-am perfecţionat mişcările şi mai târziu am început să mă duc în alte locuri, cum ar fi la Mitropolie sau la TNB, unde stau unii dintre cei mai buni din Bucureşti. Cred că sunt multe grupuri în Bucureşti, dar nu le ştiu pe toate. Eu cunosc cel puţin 40 de oameni care fac parkour, dar mai sunt mulţi alţii. Cunosc câţiva care au şi 24 de ani, dar nu cred că sunt cei mai «bătrâni». Am văzut recent şi copii de 8 ani care fac parkour. Mai ştiu pe cineva care face de la 8 ani şi are acum 12 ani”, spune Shetsans. O componentă importantă a sportului-filosofie este, ca pentru toţi tinerii, muzica. Shetsans ascultă rock, house şi rapp, fără să-l deranjeze în vreun fel deosebirile dintre cele trei genuri. “Cam asta ascultăm majoritatea. Preferaţii mei sunt Slipknot, Claude Von Stroke şi Eminem. Nu e nici o legătură între cele trei genuri muzicale. Slipknot sunt preferaţii mei la rock, Claude Von Stroke la house şi Eminem la rapp. În grupul nostru ascultăm cam aceeaşi muzică”, spune el. Nu s-a pus niciodată problema “rivalităţii” între genurile muzicale, totul reducându-se până la urmă la mişcare.

VEDETE SAU CIUDAŢI? Colegii l-au văzut de multe ori în timp ce sărea, fără ca el să ştie. Asta nici nu l-a deranjat, nici nu l-a impresionat. “Şi câţiva dintre colegii mei fac parkour. Toţi zic prima oară când văd: «Cât de uşor e şi cât de marfă se vede!». Asta spun toţi de obicei. Noi încercăm să nu părem speciali cu asta, să nu ne dăm mari. Mulţi spun că este super ce facem noi, dar de fiecare dată le explicăm că avem şi noi un hobby ca oricare altul”, spune copilul. Încearcă să nu iasă în evidenţă cu ceea ce fac, dar este inevitabil. Mai există o categorie de oameni care-i consideră nebuni sau cel puţin ciudaţi. Shetsans este amuzat de fetele care uneori vor şi ele să facă salturile de parkour, dar nu crede că ar reuşi vreuna.

REGULI. “Cu ajutorul parkour-ului ajungi cât mai repede dintr-un punct A într-un punct B. Iar pentru a depăşi obstacolele care ies în cale s-au inventat scheme pentru a le trece mai uşor”, explică Shetsans. Freeruning-ul, aşa cum arată şi denumirea, înseamnă alergare liberă. Adică mai mult decât să ajungi din punctul A în punctul B. “Freeruning-ul se bazează pe flipuri şi sărituri de la înălţime, iar pentru o dezvoltare cât mai bună a corpului este foarte bine să faci şi parkour, şi freeruning în acelaşi timp. Cu astea două lucruri poţi să te mişti cum vrei şi să ajungi unde vrei într-un interval cât mai scurt de timp”, explică Shetsans, care este un bun cunoscător al fenomenului. Dar parkour înseamnă mult mai mult.

ELIBERAREA. Prin parkour mulţi spun că uită de probleme. “Dacă eşti supărat şi te antrenezi o oră, după aceea simţi o uşurare şi uiţi de probleme sau găseşti rezolvare la ele. De fiecare dată eu am telefonul cu mine şi ascult muzică. Deoarece cu muzica faci mai uşor lucrurile. Am ritmul de la melodiile mele preferate în minte şi pot să fac schemele mult mai uşor, mai ales când sunt singur, pentru că nu-mi distrage nimeni atenţia”, spune micul performer. Părerea lui este că cel mai bine este să te antrenezi din când în când şi singur, pentru că aşa descoperi ce nu poţi să faci şi-ţi învingi temerile. Apoi cu prietenii poţi exersa. Părinţii lui nu au fost de acord la început cu salturile periculoase, dar s-au obişnuit în timp cu ideea. Iar acum nu mai zic nimic. Ba chiar sunt încântaţi de ceea ce face fiul lor şi de felul în care a început să gândească, spune el.

PERFORMANŢĂ. Deşi demonstrează ce înseamnă să te autodepăşeşti, ce înseamnă să sfidezi limitele şi să depăşeşti orice obstacol, aceşti copii minunaţi nu se autointitulează vedete şi nu vor să şocheze cu orice preţ. Nu sunt toţi aşa. Dar, ca de obicei, cei mai buni sunt şi cei mai modeşti. “Sincer, nu mă simt special. Mă simt un copil obişnuit cu un hobby mai special. Un hobby care e până la urmă ca oricare altul. Pentru a face parkour şi freeruning ai nevoie, în primul rând, de curaj. În al doilea rând, de ceva forţă”, spune Ionuţ. El şi-a construit o nouă personalitate. Una care, aşa cum spune el, nu ştie de toate problemele lui, care poate să facă orice. Pentru că şi copiii au problemele lor de viaţă, fie că este vorba despre tezele cu subiect unic, despre “autostăpânire”, când simt nevoia să zică ceva sau să facă ceva care nu este bine şi trebuie. Sau situaţii dificile prin care trece familia la un moment dat. “Nu toţi gândesc aşa. Sunt şi unii care vor să se dea mari cu ce fac, chiar dacă nu fac bine.” În prag de adolescenţă, Shetsans este foarte încântat şi de felul în care şi-a modelat corpul. Şi toate merg bine. “La şcoală toate sunt bune, pentru că mie îmi place să învăţ”, spune Ionuţ. Nu s-a gândit ce va face când o să fie mare. Vrea să-şi trăiască din plin copilăria şi să nu-l preocupe ce va face mai târziu. Se vede lucrând în domeniul informaticii, dar încă nu s-a hotărât.

SE EXTINDE. Fenomenul apare pe din ce în ce mai multe site-uri făcute de puşti din diverse oraşe ale ţării. Există o comunitate la Iaşi, una la Brăila, una la Oradea. Şi din ce în ce mai mulţi se apropie de performanţă. “În Iaşi, Le Parkour a apărut în vara anului 2005, când, inspirat de forumuri şi diferite situri, am început să învăţ singur mişcările specifice disciplinei. Mi-a fost oarecum greu, deoarece nu eram corectat când greşeam şi privirile trecătorilor nu erau tocmai plăcute. Acum, când numărul practicanţilor este în continuă creştere, învăţăm unul de la altul. Fiecare este înzestrat într-un anume fel, de fiecare dată diferit. La antrenamente ne ajutăm reciproc şi învăţăm să trecem peste orice obstacol, fie el fizic sau mental”, spune TuDoR3L, autorul uneia dintre paginile web dedicate fenomenului, http://www.parkour-iasi.net.

Istoria unei noi filosofii a mişcării libere

“Freerunning” este termenul folosit de Sebastien Foucan în documentarul “Jump London”, referitor la “parkour”, termen care a ajuns ulterior să descrie un sport bazat pe acrobaţii, diferit de disciplina originală “Le Parkour”. Parkour este o disciplină fizică inspirată de mişcarea corpului omenesc. Se concentrează pe mişcarea eficientă, neîntreruptă înainte, peste, pe sub, în jurul şi prin obstacole naturale sau artificiale, într-un anume mediu înconjurător. O astfel de mişcare poate apărea sub formă de fugă, sărituri, căţărări şi tehnici mai complexe. Scopul parkour-ului este ca practicantul să-şi adapteze mişcarea la orice obstacol din calea sa. Unii găsesc similitudini între parkour şi cascadoriile sau tehnicile celebrului actor şi practicant de arte marţiale, Jackie Chan. Alţii privesc parkour-ul ca pe o artă asemănătoare dansului. Ca pe o formă de a materializa mişcarea corpului omenesc în cea mai frumoasă formă a sa. Fenomenul parkour este adesea legat de ideea de libertate, în forma abilităţii de a depăşi aspecte din preajma noastră care tind să limiteze: balustrade, grilaje, rampe, scări sau pereţi. Libertatea ajunge la un nivel non-fizic. Antrenamentul este inspirat din “L’education Physique Virile Et Morale Par La Methode Naturelle”, în traducere “metoda naturală de educaţie fizică şi morală”. Mai este cunoscută şi sub denumirea de “Hebertisme”, fiind concepută de Georges Hebert (1875-1957), fost ofiţer naval care în călătoriile sale în Africa a fost uimit de abilităţile fizice ale populaţiei indigene. “Corpurile lor erau splendide, flexibile, sprintene, agile, rezistente şi cu toate astea nu aveau un alt antrenor în gimnastică decât viaţa lor în natură”, nota G. Herbert.