Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
21 Decembrie 1989: România încă socialistă era condusă de PCR, unicul partid care avea voie să existe. Două săptămâni mai târziu, ne luasem deja "raţia de libertate". Care libertate? Păi, libertate să orice. Inclusiv să inventăm şi să înfiinţăm partide. Unul, două sau trei? Nu! Câteva zeci. Unele revenite pe scena politică după decenii de absenţă. Altele doar nişte năzbâtii ciudate, care au dispărut rapid în anonimat.
Sfârşitul anului 1989 - mijlocul anului 1990, vremuri dinamice, uneori tragice, alteori comice. Dar aproape mereu agitate. Vremuri în care România intrase parcă în "zodia" showbiz-ului. Atunci am avut parte, în premieră mondială, de o revoluţie televizată, "transmisă în direct". Ceva mai târziu am savurat circul "şedinţelor CPUN" oferit de reprezentanţii noii puteri politice, spectacol care, televizat şi el, ne ţinea treji până noaptea târziu. Şi, ca să nu ne plictisim, încă din primele zile ale anului 1990 a început cavalcada înfiinţării partidelor.
PCR, BRAŢ LA BRAŢ CU PEDEAPSA CAPITALĂ
Revoluţia din Decembrie '89 a lăsat în urma ei un monstruos "cadavru politic": PCR. Şi o întrebare obsedantă: ce facem cu el? Întrebare la care nu s-a răspuns nici până azi. Unica încercare de a scăpa de PCR a fost la 12 ianuarie 1990. Atunci, pe fondul unor ample mişcări de protest, CFSN a acceptat două revendicări insistente: reintroducerea pedepsei cu moartea şi scoaterea Partidului Comunist Român în afara legii.
"Minunea" a durat însă foarte puţin: a doua zi, tot CFSN a anulat decretul privitor la pedeapsa capitală, a cărei reintroducere ne-ar fi scos din lumea civilizată. Iar la 17 ianuarie a revocat şi al doilea decret. Atunci ni s-a spus că desfiinţarea PCR trebuia făcută după dezbateri publice, cu acordul întregii societăţi. Dezbateri care n-au mai avut loc niciodată.
Fapt care ne-a dus într-o situaţie inedită: din punct de vedere strict juridic, fără o lege care să-l desfiinţeze explicit ori să-l interzică, Partidul Comunist Român există şi acum.
LEGEA "4 DIN 3"
Declanşată în primele zile ale anului 1990, frenezia înfiinţării partidelor îşi are originea în Decretul-lege nr. 4, emis de Consiliul Frontului Salvării Naţionale la 3 ianuarie 1990. Dacă până atunci aveam un singur partid, lăbărţat peste toată ţara, noua lege permitea oricui să-şi înfiinţeze propriul "organ politic". Iar pe atunci aproape că era mai simplu să-ţi faci un partid decât să deschizi un SRL.
"Legea 4 din 3" prevedea că la înscriere un partid trebuie să aibă minimum 251 de membri. Care nici nu erau greu de strâns. Oricine putea să devină mare şef politic dacă îşi convinge, vecinii de la două-trei scări de bloc să semneze pe un tabel dactilografiat pe câteva pagini. Ori pe chefliii care "defilau" de-a lungul unei zile de "muncă" prin orice bodegă de cartier. Noul partid trebuia să aibă un sediu, de obicei chiar locuinţa "liderului".
În ordinea importanţei urma statutul de funcţionare, document fără mari pretenţii de subtilitate: singurul punct obligatoriu era angajamentul explicit că nu se vor promova idei fasciste ori contrare ordinii de stat. Doctrine, programe politice? Fiecare după cum îl tăia capul. Apoi, dar nu în ultimul rând, partidul trebuia să poarte un nume. Un nume cât mai îmbârligat, din care să nu lipsească termeni precum "popular", "democrat" ori "naţional".
Dar, atenţie, numele nu puteau fi alese chiar aşa la voia întâmplării. Câţiva entuziaşti, luaţi de valul pluripartidismului, au vrut să înregistreze "Partidul Independent Social Democrat". Cererea le-a fost însă respinsă din cauza unui amănunt neobservat la timpul cuvenit: din iniţialele celor patru cuvinte rezulta un al cincilea, incitant, dar nu îndeajuns de "politic": chiar şi pentru noi ar fi fost greu de acceptat un partid care să defileze glorios pe scena publică sub sigla "PISD".
AVALANŞA DE PARTIDE
Primele sosite la "banchetul politic" postdecembrist au fost partidele istorice, moşteniri politice ale celor din perioada interbelică. Primul a fost Partidul Naţional Ţărănesc Creştin şi Democrat, reînfiinţat oficial la 8 ianuarie 1990. A doua zi a fost resuscitat Partidul Naţional Liberal, iar la 18 ianuarie 1990, Partidul Social Democrat Român, urmaş al celui condus cândva de Titel Petrescu. Ceva mai târziu, la 6 februarie 1990, Frontul Salvării Naţionale, "emanaţia Revoluţiei din Decembrie", s-a preschimbat în partidul care avea să marcheze întreaga noastră viaţă politică.
Apoi, în scurt timp asupra României s-a prăbuşit o avalanşă de partide care îşi susţineau isteric dreptul la existenţă pe eşicherul politic. Moda ecologismului ne-a procopsit cu "Partidul Ecologist Român" (PER), cu "Mişcarea Ecologistă din România" (MER), dar şi cu "Partidul Democrat Ecologist", plus "Partidul Ecologist Umanist - fondat în Arad". Cine îşi mai aminteşte acum de "Partidul Liberal - al Libertăţii - din România", "Partidul Român Pentru Noua Societate", "Uniunea Democratică «Ţara Oaşului»", "Partidul Radical Democrat", "Partidul Viitorul Democrat al Patriei", de "Partidul Dreptăţii Sociale (Noua Democraţie) de Nord-Vest din România?".
Ori de "Partidul Casa Română a Europei Democratice" şi de "Alianţa Muncitorească «Libertatea» Anticomunistă şi Antifascistă"? Sau că, la un moment dat, a existat şi ideea înfiinţării "Partidului celor fără de Partid?"
Romi şi ţigani
Democraţia proaspăt instaurată părea să fi readus la viaţă "Ţiganiada" lui Ion Budai-Deleanu. Pe atunci minoritarii noştri conlocuitori nu se hotărâseră dacă sunt Romi sau Ţigani. Motiv pentru care şi-au înfiinţat partide pentru ambele variante.
Alexandru Molovata/Jurnalul Naţional
"Uniunea Democrată a Romilor din România", "Partidul Unit Democrat al Romilor, Rudarilor şi Lăutarilor din România", "Partidul Democrat Creştin al Romilor din România", "Uniunea Liberă Democratică a Romilor din România" au convieţuit în bună pace - adică s-au păruit pe unde s-au întâlnit - atât între ei, cât şi cu "Partidul Ţiganilor din România".
Alegerile din "Duminica Orbului" au "decimat" dur majoritatea tuturor acestor ciudăţenii politice inventate de "Legea 4 din 3". În timp s-a demonstrat că majoritatea lor au fost doar nişte "trambuline" de pe care liderii lor de ocazie s-au lansat spre partidele cu adevărat importante. Iar dacă buletinele de vot băgate în urnă la 20 mai 1990 arătau ca nişte mici broşuri ilustrate cu siglele a 45 de partide, cele de anul trecut mai cuprindeau doar câteva nume, glorioasele supravieţuitoare ale "fabricii de partide" pusă în mişcare acum două decenii.
Citește pe Antena3.ro
