x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special USR fură startul campaniei electorale cu proiectul de lege „Niciun salariu de la stat, peste Iohannis”

USR fură startul campaniei electorale cu proiectul de lege „Niciun salariu de la stat, peste Iohannis”

de Ion Alexandru    |    03 Mai 2023   •   08:00
USR fură startul campaniei electorale cu proiectul de lege „Niciun salariu de la stat, peste Iohannis”

Partidele politice aflate fie la guvernare, fie în opoziție, se întrec într-o cursă prin care își propun  să-și ia fața reciproc pe o temă de campanie care are priză la publicul larg.

 După ce PSD și PNL au anunțat public că intenționează să supraimpoziteze veniturile bugetarilor care depășesc salariul în plată încasat de președintele României, pregătind, în acest sens, o ordonanță de urgență, cei de la USR au decis să pluseze. Deputatul Claudiu Năsui a depus, săptămâna trecută, la Parlament propriul său proiect de lege care vizează acest subiect, însă care propune nu impozitarea, ci tăierea (plafonarea) oricărui tip de venit de la stat mai mare decât al președintelui României. Iar pentru a specula la maximum din punct de vedere electoral acest subiect, inițiatorul susține în expunerea de motive că, prin această plafonare, „se reduce corupția din sistemul public”.

 

În timp ce, la Palatul Victoria și la Palatul Parlamentului aveau loc discuții aprinse între liderii Coaliției, în vederea impunerii unui supraimpozit de 16 procente pentru veniturile de la stat care depășesc indemnizația încasată de președintele României, discuții care s-au axat inclusiv pe caracterul juridic și constituțional al unei astfel de măsuri, inamicii politici din Parlament au și depus un proiect de lege propriu, speculând oportunitatea electorală a acestei teme de larg interes.

Mai exact, în 25 aprilie 2023, deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul Cîțu, a înaintat la Senat o propunere legislativă privind plafonarea veniturilor din sectorul public la nivelul salariului președintelui României. Proiectul este semnat de alți 11 deputați USR, de pe listă lipsind însă actualul lider al partidului, Cătălin Drulă, precum și fostul președinte al formațiunii, Dan Barna.

Conform proiectului de lege citat, „câștigul salarial total lunar pentru persoanele încadrate în categoriile prevăzute la articolul 1 se plafonează la nivelul salariului de bază în plată al președintelui României”.

 

Opt categorii, vizate de aceste modificări

 

Sunt opt categorii de personal vizate de această lege. Prima categorie se referă la personalul din autoritățile și instituțiile publice, respectiv Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, unitățile teritoriale, autoritățile administrației publice locale finanțate integral de la buget.

A doua categorie se referă la persoanele încadrate în instituții și autorități publice finanțate din venituri proprii și din subvenții acordate de la buget. O altă categorie se referă la personalul din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii, urmată de categoria celor încadrați în calitate de conducători ai unor instituții publice în temeiul unui alt contract decât cel individual de muncă.

Cea de-a cincea categorie vizată sunt persoanele care lucrează în societățile comerciale aflate sub autoritatea sau, după caz, în coordonarea ori în subordinea autorităților publice centrale sau locale la care statul sau o unitate administrativ teritorială este acționar unic ori majoritar, precum și regiile autonome. Apoi este vorba despre personalul din alte autorități și instituții publice autonome, independente, finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat, finanțate integral din venituri proprii sau autofinanțate, inclusiv BNR, ASF, ANRE și ANCOM. 

Ultima categorie vizată este cea a personalului din sectorul public încadrat pe baza contractului individual de muncă, cel care ocupă funcții de demnitate publică numite sau alese și personalul care ocupă funcții asimilate acestora, magistraților, precum și cea a personalului care beneficiază de statut special.

 

Inițiatorul susține că această plafonare va ajuta la… reducerea corupției

 

În expunerea de motive redactată de Claudiu Năsui sunt menționate câteva beneficii pe care le-ar aduce această plafonare a salariilor de la stat, care, în fapt, reprezintă punctaje pentru viitoarele campanii electorale aferente alegerilor de anul viitor.

Astfel, în documentul citat se precizează că „plafonarea va asigura o mai mare echitate și justiție socială”, demersul contribuind la „diminuarea discrepanțelor salariale între funcționarii publici”.

Apoi, plafonarea va conduce, în viziunea celor de la USR, la… „reducerea corupției”. „Corupția din sectorul public este o problemă majoră în România. Plafonarea salariilor va limita tentațiile unor clase de funcționari de a-și mări salariile din bani publici peste o anumită limită”, mai scrie Claudiu Năsui.

Mai departe, progresiștii susțin că se va echilibra bugetul public, „deoarece cheltuielile cu salariile vor fi menținute în limite rezonabile”, dar și că va aduce „transparență și responsabilitate în gestionarea resurselor umane din sectorul public”. „Procedurile de promovare și de acordare a bonusurilor vor fi mai clare și mai echitabile, nemaiexistând stimulentul unor persoane conectate politic să-și mărească salariul la stat fără limită”, se mai arată în această expunere de motive.

Așa cum am arătat mai sus, legea a intrat în circuitul legislativ, la Senat, înainte ca Guvernul să emită ordonanța la care lucrează și care are același obiect de reglementare, urmând ca forul decizional să fie Camera Deputaților.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×