x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Un miliard de lei, pus la plajă

Un miliard de lei, pus la plajă

de Adrian Stoica    |    21 Mar 2023   •   08:00
Un miliard de lei,  pus la plajă

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a lansat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice o licitație împărțită în trei loturi care vizează proiectarea și execuția lucrărilor pentru reducerea eroziunii costiere.

 

Valoarea investiției, inclusă în proiectul „Reducerea Eroziunii Costiere, Faza II (2014-2020)”, este estimată la 941,56 de milioane de lei, fără TVA, el fiind finanțat din fonduri europene. În luna august 2022, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a mai semnat două contracte pentru execuția lucrărilor aferente pe două loturi de plajă incluse în faza a doua a proiectului.

Noua licitație, care va avea loc pe data de 10 mai, vizează zona Costinești (Lot 6), zona Mangalia - Saturn (Lot 10) și zona 2 Mai (Lot 11). Potrivit anunțului de licitație, contractul vizează elaborarea documentației tehnice de proiectare, executarea studiilor tehnice necesare, stabilirea soluției finale care va fi aplicată și execuția lucrărilor.  Concret, investiția vizează lărgirea plajelor prin înnisipare artificială.

 

Lucrările vor dura câțiva ani

 

Pentru Lotul 6 - Zona Costinești, lucrările prevăzute vor fi realizate pe o suprafață de aproximativ 2.550 de metri. Valoarea estimată a investiției de aici este estimată la 391.183.150,62 de lei, fără TVA, iar operatorii economici interesați trebuie să depună o garanție de participare de 3.900.000 de lei. Durata acestui contract este de 72 de luni.

Lucrările prevăzute pe Lotul 10 - zona Mangalia - Saturn urmează să se realizeze pe o lungime de litoral de aproximativ 2.500 de metri. În acest caz, valoarea lucrărilor este de maximum 357.654.769,20 de lei, fără TVA, iar operatorii economici interesați de acest lot trebuie să depună o garanție de participare în valoare de 3.570.000 de lei. Durata contractului este de 66 de luni.

În ceea ce privește plaja inclusă în Lotul 11 - zona 2 Mai, aici lucrările de înnisipare se vor executa pe o lungime de de litoral de aproximativ 1.650 de metri. Valoarea lucrărilor este estimată la maximum este de 192.731.164,88 de lei, fără TVA, iar agenții economici interesați de participarea la licitație trebuie să depună o garanție de participare de 1.900.000 de lei. Durata contractului este de 66 de luni.

 

841 de milioane de euro este valoarea contractului semnat în 2018 între Ministerul Fondurilor Europene și Administrația Națională Apele Române pentru implementarea proiectului „Reducerea eroziunii costiere FAZA II (2014 - 2020)” cu finanțare din Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM).

 

Ce plaje au intrat în etapa a doua

Lucrările incluse în faza II a proiectului de reducere a eroziunii costiere au debutat în anul 2020 pe plajele Mamaia și Năvodari. Ulterior, în 2021 au demarat lucrările și pe plajele din Eforie Sud și Nord. În august anul trecut, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea - Litoral a semnat contractele pentru execuția lucrărilor aferente Lotului 8 - Jupiter - Neptun (220.013.079,80 de lei, fără TVA) și Lotului 9 - Balta Mangalia - Venus - Aurora ( 415.819.264,40 de lei, fără TVA). Firma câștigătoare a fost Van Oord Dredging and Marine Contractors BV, din Olanda, care deja lucra la lărgirea plajelor din Eforie Sud și Eforie Nord. Potrivit administrației bazinale, aceste lucrări vor oferi protecţie împotriva eroziunii pe o perioadă de 50 de ani. Până în prezent, singurele lucrări de înnisipare au fost finalizate pe plaja din Mamaia.

 

Ce câștigă România

 

Proiectul de reducere a eroziunii costiere Faza II-a va duce la lărgirea litoralului românesc cu 226 de hectare de plajă. Astfel, Mamaia va avea cu 53 ha mai mult; Eforie - cu 33 ha; Costinești - cu 16 ha; Olimp - cu 32 ha; Neptun - Jupiter - cu 30 ha; Aurora-Venus-Balta Mangalia - cu 37 ha; Saturn - Mangalia - cu 20 ha; Agigea - cu 6,3 ha și 2 Mai - cu 4,5 ha. În ceea ce privește faza I a proiectului, aceasta s-a desfășurat în perioada 2012-2015 și a vizat protejare unei lungimi de 7,3 km de coastă în zonele Mamaia Sud, Tomis Nord, Tomis Centru, Tomis Sud și Eforie Nord. Totodată, în faza I a fost mărită suprafața plajelor aferente acestor zone cu 60,66 ha, costurile lucrărilor fiind de 170,63 de milioane de euro.

×
Subiecte în articol: plaje investiţie licitatie