Podul şpriţului la Calafat

● corespondenţă din Calafat

"Cât eşti, Dunăre, de mare, tu curgi liniştită-n vale şi n-ai nici o supărare" sunt doar câteve dintre versurile superbului cântec interpretat de Elena Roizen, "Hai Dunărea mea". Dunărea n-are nici o supărare, cei drept, dar noi, cetăţenii României, avem, şi asta din mai multe puncte de vedere! Poate o supărare au şi preşedintele Băsescu, premierul Boc sau mai mulţi oficiali ai Cabinetului din Palatul Victoria.

Am poposit pentru câteva ore pe malul Dunării, vizavi de Vidin, la 310 kilometri de Bucureşti, pe o căldură dogoritoare de 38 de grade, chiar la Calafat, în judeţul Dolj. Am ales să mergem să vedem stadiul lucrărilor la noul pod peste Dunăre şi nu am rămas deloc impresionaţi. În afară de pozele superbe pe care le-am făcut şi câţiva piloni, muncitorii erau dogorâţi de căldură şi pregătiţi de o repriză bună de bere rece, luată de la Petromul de peste drum.

Praf, nebunie, blocaje, semafoare, căruţe, animale şi muncitori. Cam astea ar fi ingredientele la prima cercetare a locului. Primele semafoare din Calafat au apărut o dată cu începerea ridicării minunatului pod peste fluviul albastru care străbate oraşul natal al lui Gică Popescu. Şi nu e nici o glumă. La fel ca şi taxiurile, în urmă cu şase luni. Oraşul nu are nici un fel de curbă, totul fiind paralel şi lateral. Încă de la primele ore ale dimineţii, nimeni nu părea să aibă chef de muncă, doar niscaiva muncitori stau liniştiţi de vorbă în mijlocul şanţului care delimitează lucrările.

Când ziceai Calafat, te gândeai imediat la fostele întreprinderi care alimentau ţara, dar care au murit între timp: Biosinteza, Amidonul, Zahărul, Textila şi Conservele, aşa cum erau numite de localnici, iar astăzi sunt frumoase locaţii pentru filme horror, filme despre bombardamente sau război. Dar probabil că mai-marii ţării au uitat de nenorocirile care au apărut în România după moartea lui Ceauşescu! Lăsând locurile care făceau cinste oraşului, dar şi judeţului Dolj, pornim cu noaptea-n cap în explorarea şantie-rului de la Calafat, care se întinde pe mai bine de 4 kilometri.

"Momentan am recuperat din întârzierea pe care o aveam acum câteva luni. A fost groasă rău când a venit domn Berceanu aici şi ne-a dat primul avertisment. A luat foc că era întârzierea mare, a ţipat la noi că zburăm dacă nu ne mişcăm mai repede. Riscăm să pierdem bani mulţi, aşa că am pus mâna pe muncă!", îşi începe discursul elegant unul dintre muncitori care s-a băgat singur în seamă cu noi. Ministrul Berceanu a fost la Calafat la 3 august şi a făcut un scandal monstru atunci când a fost scăpat din ochi de ziarişti. "Dacă viteza care a căpătat-o va fi menţinută până în decembrie şi va fi reluată din februarie, sunt şanse ca într-adevăr să fie respectată data de finalizare din iunie 2011", e convins Berceanu.

După aproape o jumătate de oră de mers prin ţărână, unde ne-am umplut de praf, nu am observat nici o mişcare de trupe. Doar o basculantă care încărca pământ pentru a face loc muncitorilor care erau gata-gata să înceapă construcţia drumului care va duce până la Golenţi.

"Încercăm să facem şi noi ce putem să facem repede podul ăsta, ca să avem şi noi mai mulţi bani, că o să crească oraşul, da' pe căldurile astea ce să faci, domne? Nici apă nu ne dau, muncim la fiarele astea de am înnebunit. Noi avem mai mult de muncă decât bulgarii, suntem şi mai puţini. Avem o grămadă de lucru, dar ce să facem?! Asta e, trebuie să-l terminăm", zice nea Ion Bariga, care stă rezemat într-o cazma, în scurta pauză de săpat la şanţ.

Chiar dacă lucrările au început în acelaşi timp atât în România, cât şi în Bulgaria, se pare totuşi că pe cei aproximativ 50 de muncitori pe care i-am văzut plictisindu-se şi uitându-se la razele soarelui nu-i sperie ameninţările ministrului. Vin în fiecare zi la ora 9:00-10:00 pe şantier, pe la 1:00-2:00 iau o pauză de masă, iar la 6:00-7:00 rup lopeţile şi se retrag în cabanele de fier, în care sunt peste 40 de grade.

Înainte de a pleca, transpiraţi şi plini de praf până la genunchi, ne-am oprit şi la Primăria din Calafat, pentru a vorbi direct cu specialiştii despre ceea ce se petrece la construcţia podului. Aflaţi într-o clădire veche, dar extrem de răcoroasă, undeva în centrul oraşului de la Dunăre, ne-am oprit în biroul arhitectului-şef al oraşului, Constanţa Vărzaru. "Infrastructura conexă pe care România trebuie să o realizeze constă în drumul ru-tier şi un sector feroviar. Drumul ru-tier are 9 km, din care 3,2 km cu câte două benzi pe fiecare direcţie şi o staţie de taxare. Sectorul feroviar are 3 km de linie nouă cu un singur fir, o porţiune de cale ferată reabilitată şi staţia CFR din Golenţi. Au fost întârzieri de aproape 14 luni, dar muncitorii au tras tare şi sunt aproape la zi. S-au făcut exproprieri de peste 10 hectare, totul plătit cu bani de la Guvernul României. Au fost destule probleme, dar încet, încet trebuie să intrăm în normal", ne-a declarat Vărzaru.

Cu gândul că peste câteva luni vom merge cu mare viteză pe pod până la bulgari, sperăm ca muncitorii să lucreze din ce în ce mai mult, să nu mai lenevească şi la tăierea panglicii să participăm şi noi.

Cine dă banii
- programul ISPA 70.000.000 de euro
- Banca Europeană de Investiţii 70.000.000 de euro
- Republica Federală Germania 20.045.167 de euro
- Guvernul Franţei 5.000.000 de euro
- Bulgaria 60.761.285 de euro