Poveste simplă despre dragoste, pe vreme de război

In general, toate amintirile din razboi sunt cumplite. Dar unele… nu. Unele sunt pline de romantism, de iubire si poate de aceea sunt cu mult mai frumoase. Asa este si povestea de iubire a luptatorului din primul razboi mondial, Gheorghe T., si a sotiei sale, Sevastita.

Povestea de iubire a fost imortalizata in fotografia care avea sa arate tuturor ca dra­gostea invinge chiar si razboiul. Uriasul barbat din fotografie, Gheorghe T., lupta in Armata Romana, si bataliile purtate l-au dus din Moldova pana in Prejmer, langa Brasov. Acolo, incartiruiti intr-o parte a casei carciumarului, si-au petrecut el si camarazii sai o parte din vreme.

Atunci a cunoscut-o pe Se­vastita, fata "gazdoiului". Micuta, tinerica si necunos­catoare intr-ale lumii, fata pu­sese ochii (sfielnic) pe uriasul luptator ce parea teribil de... razboinic, asa, cu sabia-i cea lunga si cizmele-i inalte. Mustata-i falnica ii dadea un aer si mai fioros. Ii era frica de el, dar o si atragea ca un magnet. Era majestuos, mai inalt decat camarazii sai, mai frumos, mai… Gheorghe a simtit starea fetei si inima i s-a um­plut de iubire. Inca de cum a vazut-o prin curte, trebaluind pe la acareturi, nu-si mai putea lua ochii de la ea. Fetiscana parea ca pluteste si ca orice boare avea s-o ridice si s-o poarte in zari. Cand o vedea i se topea sufletul.

Parintii fetei au observat ca razboinicul moldovean ii cam facea ochi dulci si au facut tot posibilul ca intre cei doi sa se strecoare mereu ba o treaba de facut, ba mama, ba unul dintre frati, astfel sa nu ramana singuri.

Dar, cum se spune ca orice lucru interzis este mai dorit, cei doi iubiti faceau ce faceau si se intalneau pe ascuns.
Curand, Gheorghe o ceru pe Sevastita de nevasta. Ii oferi sufletul si toata dragostea. S-a legat sa o iubeasca, sa o apere si sa o ocroteasca toata viata. Ea a acceptat, chiar daca stia bine ca familia era impotriva si ca nu va primi nici pic de zestre daca s-ar fi maritat fara voie. Dar Gheorghe o dorea asa, numai pe ea, fara zestre! Asta nu-i iubire adevarata?

Regimentul lui Gheorghe avea sa fie mutat undeva in Oltenia. Sevastita si-a adunat cateva haine si a fugit cu Gheor­ghe. S-a dat rapita, fara sa-si intoarca privirile, fara re­muscari. Numai iubire! S-a da­ruit lui, s-a pus sub paza uriasului sau barbat. S-au cununat si au facut poza, ca sa le arate ca micuta tematoare avea un aparator vajnic si se putea sprijini pe umarul sau.

Gheorghe a fost incartiruit in Oltenia pana la sfarsitul razboiului, si tanara mireasa l-a urmat. De acolo au plecat la Roman. Aici au primit pamant, si-au facut casa si o gospodarie frumoasa. Parintii prejmareni au iertat-o pe fugara si au venit in vizita, apoi au inceput a-i ajuta cu una, cu alta, ca sa le sporeasca gospodaria. Au venit apoi si copiii. Trei la numar. Doi baieti uriasi si o fata micuta, tematoare…