Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Domnul Valeriu Graur are o poveste halucinanta. Crescut in deportare in Siberia, pana in tinerete a fost un nationalist rus convins. Emigrat in Romania si apoi in RSS Moldoveneasca si-a dat seama ca este de fapt roman si a participat la fondarea Frontului Patriotic National, o formatiune subversiva antisovietica. A fost denuntat KGB-ului chiar de catre Securitatea 'patriotului' Ceausescu, fapt care l-a costat o alta deportare in gulag. Ne-a acordat un interviu despre istoria sa si a grupului Usatiuc-Ghimpu.
Rep: V-ati nascut la Reni, in sudul Basarabiei, dar ati copilarit in Siberia...
V.G.: La 6 luni ne-au deportat. Am stat in Siberia 15 ani. Parintilor mei, ambii romani moldoveni, le era frica sa vorbeasca romaneste cu noi, copiii, asa ca prima mea limba a fost rusa. Ai mei se temeau sa nu fie acuzati de nationalism burghez daca vorbeau romaneste. Tata, care era in momentul deportarii student la conservatorul din Cernauti vorbea perfect rusa, provenea dintr-o familie de invatatori cu stare din Reni. Mama, cu doar 7 clase, vorbea cu accent moldovenesc. Pe strada, la scoala, vorbeam doar rusa, ma consideram rus.
Rep: De ce v-au deportat familia?
V.G.: Fara explicatii, i-au luat de acasa in toiul noptii, in 13 iunie 1940. In Siberia au stat sub controlul NKVD-ului, ne-au tot mutat dintr-un sat in altul, sa munceasca ai mei la kolhoz-uri. Erau cu noi oraseni, intelectuali, si asa numitii culaci, chiaburi. Deportarile se faceau in urma unor turnatorii. Cred ca familia mea a fost dusa din cauza unui unchi din partea mamei, care a mers la niste actiuni legionare, fara sa fi fost inscris vreodata la ei. Pe o banuiala din asta luau toata familia. Tata nici nu trebuia sa fie ridicat. Avea alt nume de familie decat mama, nu erau luati cu acte, fiindca familia lui se opusese, era o mezalianta pentru un director de scoala, ca bunicul, sa aiba o nora 'taranca'. Ai mei stateau impreuna, insa, l-a luat NKVD-ul si pe tata si l-au acuzat, la gara, ca e ofiter roman in rezerva. Saracul Graur, directorul de scoala, a fost impuscat in inchisoare in Siberia, la Nijni Tail. Il turnase cineva ca a fost taranist.
Rep: Cum a scapat familia din deportare?
V.G.: La 16 ani, pe vremea lui Hrusciov, familia a primit dreptul sa plece. Eu eram nemultumit, simteam ca mediul meu e la Tomsk, in Siberia. Dupa moartea lui Stalin, parintii incepusera sa vorbeasca romaneste, despre Basarabia, dar nu ma interesa. Am venit direct in Romania, familia bunicii din partea tatalui stateau la Calarasi. Printr-o minune, ne-au dat voie sa ne reintregim familia. Mie nu imi placea, ma consideram 'om sovietic', rus, ma simteam strain. Tata nu era primit la lucru, era intrebat de ce a plecat din 'tara socialismului'. Pana la urma a gasit, culmea, la un Sovrom, in 1957. Pe mine m-au dat la o scoala cu limba de predare rusa, in Bucuresti pe strada Sandor Petoffi, unde aveam in general colegi lipoveni, am stat la internat cu ei. Eu ramasesem si cetatean sovietic, eram komsomolist. Cand am terminat liceul, am vrut sa plec in 'patria mea', URSS.
Citește pe Antena3.ro
Rep: Familia cum a reactionat?
V.G.: S-au opus, dar nu aveau ce sa-mi faca, eram major. Am ajuns la Tighina. Abia aici mi-am dat seama ca gresisem. Plecasem din 'micul Paris' si ajunsesem intr-o zona inapoiata intelectual, supusa rusificarii. In 1940 si 1944 toti intelectualii romani din orasele Basarabiei se refugiasera sau fusesera deportati, executati. Orasele aveau o elita rusa adunata din toata Uniunea, care rusifica, asimila. Elementul romanesc era la tara sau in orasele mici, cum erau Cahul, Soroca, Orhei. Taranii vorbeau romaneste cum auzisem dupa Prut. Am intrat la facultate la Tiraspol, la o sectie pedagogica de fizica-matematica cu predare in 'limba moldoveneasca'. Buneii lor ma imbratisau cand aflau ca vin din Romania. Colegii mei, fii de tarani din sate, erau ca mine. De la ei am aflat de deportari, de crime si am inceput sa ma simt roman. Am inceput sa citesc istorie si l-am cunoscut si pe Gheorghe Ghimpu (fratele lui Mihai Ghimpu, actualul presedinte al Parlamentului Republicii Moldova n.n.), care se considera de atunci roman.
Rep: Cum a aparut ideea Frontului Patriotic National?
V.G.: Prin 1968, dupa interventia din Cehoslovacia, am inceput sa ne miscam. Eu ajunsesem, dupa aventuri, profesor la Chisinau. Am vazut ca Ceausescu i-a sfidat pe rusi si am inceput si noi o miscare formata din intelectuali romani, feciori de tarani care facusera scoala. Ascultam Radio Bucuresti, citeam istorie, vorbeam liber. Ghimpu, cu care eram prieten, mi-a propus sa intru intr-o miscare organizata, care sa militeze pentru limba romana, grafie latina si in final unirea cu Romania. El era doctorand la biofizica la Moscova, dar venea des la Chisinau. Eram organizati conspirativ, eu il aveam legatura superioara pe Ghimpu, la randul meu racolasem 2-3 prieteni care nu se stiau intre ei ca membri. Pe Alexandru Usatiuc-Bulgar, seful Frontului, nu il cunosteam. Estimez ca eram implicati cam 250 de oameni.
Rep: Cum a cazut Frontul?
V.G.: Dupa 1965 a fost o miscare puternica pentru alfabetul latin. Fusesera represalii, au dat afara cadre didactice, chiar ministri din Moldova. Au fost concediate 40 de cadre de la Institutul Politehnic din Chisinau, de exemplu. Usatiuc, personal,in 1971, a facut un memoriu catre Nicolae Ceausescu in care explica represaliile si persecutiile la care sunt supusi romanii din Moldova. A reusit sa plece la Bucuresti, la rude si a mers la Consiliul de Stat sa ceara audienta. L-a primit un consilier, Predescu, care i-a spus sa astepte. Usatiuc a fost o zi la Galati, l-au cautat din partea lui Ceausescu, dar nu l-au gasit. El a lasat memoriul scris la Consiliul de Stat. La scurt timp, in decembrie 1971, Ion Stanescu, presedintele Consiliului Securitatii Statului din RSR i-a remis lui Yuri Andropov, seful KGB, o scrisoare care avea atasata memoriul lui Usatiuc. Posibil sa fi crezut Securitatea ca suntem ai KGB, pusi sa-i testam, dar totusi cred ca Stanescu a fost de rea credinta, ne-a tradat, el avea posibilitatea sa se informeze ce e cu noi. Au urmat arestarile si procesul.
Rep: Cum a avut loc procesul?
V.G.: In ancheta, lumea a reactionat bine. Datorita structurii conspirative nu au fost arestati foarte multi. Au reusit sa aduca vreo 30 de martori ai acuzarii si sa aresteze 10 oameni. KGB-ul, pornind de la Usatiuc si Ghimpu a luat tot ce insemnau notite, agende de telefoane, scrisori. In felul asta largeau cercul de suspecti. Voiau sa ne lipeasca de un alt grup de rezistenta de la Cernauti, condus de Soltoianu, cu care nu aveam legatura.
Rep: Pe dvs. v-au anchetat brutal?
V.G.: Nu, nu m-au batut, daca va referiti la asta. Ma amenintau din cand in cand ca ne incadreaza legal la un articol sa ne impuste, interogatoriile tineau de dimineata pana seara. Ne mai amenintau ca ne declara nebuni si ideea era groaznica, politicii supusi psihiatriei sovietice erau transformati in legume, inchisi singuri ani in sir. Anchetatorii mai importanti erau rusi, dar aveau si romani printre ei. La perchezitie la mine acasa, un roman din asta, prin exces de zel, mi-a confiscat un microfilm cu notele lui Karl Marx despre romani, care a fost proba la proces. Au lucrat ceva la traducerea insemnarilor mele. M-au incadrat la articolul cu 'propanganda si agitatie antisovietica cu scopul subminarii puterii sovietice'. Pedeapsa maxima era de 7 ani de inchisoare la care se adaugau 5 de deportare. Usatiuc a luat pedeapsa maxima, Ghimpu 6 ani plus deportare, eu 4 ani. Principala proba a fost ca aveam acasa un document gandit de Ghimpu pentru a fi transmis la Europa Libera. Eu trebuia sa plec in curand in Romania, de unde sa transmit documentul. Mi-au gasit asta acasa. Am facut o gafa, aflasem de la sotia lui Ghimpu, Lucica, faptul ca el a fost arestat, dar nu am distrus scrisoarea lui Ghimpu. In timpul anchetei, pana la proces, mi-au dat drumul acasa, special sa ma supravegheze, cu cine ma intalnesc. Chiar si asa, am reusit sa-i anunt pe altii din grup, prieteni ai mei, sa distruga tot. Multi dintre martori au minimalizat totul, au spus ca erau doar discutii la un vin si asta ne-a ajutat sa scapam mai usor.
Rep: V-au deportat imediat dupa proces in Mordovia?
V.G.: Am fost condamnat la regim sever de detentie, dar m-au dus in Mordovia, intr-un lagar mai mic, numai cu politici, cam 100. Cel putin nu riscam sa stau cu criminalii. In Mordovia era un moldovean, Simion Pavaluca, care statea acolo de 25 de ani, fiindca impuscase ca jandarm in razboi pe cineva. Mai erau partizani baltici din anii 50, evrei refuzniki. De mancare primeam terci din ovaz, casa, ceva legume si rar peste sarat. Am facut foarte multa carcera, fiindca nu am vrut sa semnez in inchisoare acte de colaborare cu KGB. Imi tot dadeau cate 15 zile de carcera, izolare completa si frig. Munceam, cand nu eram la carcera, sa cos manusi de salopeta. Nu ne scoteau din sarma ghimpata. Am stat acolo patru ani. La expirarea a doi ani de termen, au venit special sa ma determine sa ma pocaiesc chiar caghebistii din Chisinau. Voiau sa dau la radio o declaratie in care imi ceream scuze si imi turnam cenusa in cap, in schimbul libertatii. I-am refuzat.
Rep: Evreii sionisti aveau conditii mai bune?
V.G.: Am stat acolo cu unii interesanti, din grupul Kuznetsov-Dimshits, care au vrut sa deturneze un avion si sa fuga in Israel. Sefii lor erau la puscaria din orasul Vladimir, la izolare, dar cei mai mici erau cu mine. Pe ei ii mai duceau la Scearansk, in capitala Mordoviei, sa-i convinga sa abjure. Fiindca fusese scandal international cu ei, aveau drept la pachet, ceva conditii mai bune. Am ramas prieten cu ei si, mai tarziu, la Bucuresti, am scos un material catre Europa Libera printr-unul din ei.
Rep: Cum ati ajuns iar la Bucuresti?
V.G.: Dupa eliberarea din lagarul din Mordovia am stat un an sub supraveghere administrativa la Chisinau. Trebuia sa ma prezint des la militie, sa nu iau contact cu straini, sa nu plec din oras. Nu aveam voie, in mod expres, sa ma duc la concerte cu artisti din Romania, chiar daca atunci nu venea niciunul la Chisinau. Am depus actele sa plec in Romania, ceream reintregirea familiei, mi-au spus ca nu o sa plec nicaieri. Am scris iar, presedintelui Sovietului Suprem, Podgornai si procurorului general Roman Rudenko. Am amenintat ca o sa protestez in public. Fiindca nu voiau scandal, tocmai protestasera public niste evrei, mi-au dat drumul. In august 1977 am reusit sa plec.
Rep: Securitatea romana v-a luat direct in colimator?
V.G.: La inceput se faceau ca nu exist. Am stat patru luni fara munca. Kaghebistii imi oprisera la granita actele, diplomele. Dupa patru luni mi-au oferit, prin Fortele de Munca un post de pedagog la Liceul Grivita Rosie. Imediat, a aparut si un ofiter care m-a luat in grija. Mi-am dat seama ca Securitatea a pus un cuvant la angajarea mea. Cel care ma avea in grija parea interesat de tot ceea ce se petrece in Basarabia, a incercat sa ma racoleze ca turnator, dar i-am spus ca e sub statutul meu sa fiu un simplu turnator. Ii mai ziceam ce noutati aflam de acolo, cand veneau basarabeni aici. In 1982 am reusit sa trimit memoriul lui Ghimpu, refacut din memorie, la Europa Libera. Corespondam cu evreii din lagar, ajunsi in Israel. Scriam in rusa si dupa un timp mi-am dat seama ca nu imi deschid corespondenta, nu mai dispar scrisori, se saturasera sa mai traduca din rusa. Am trimis documentul unui fost camarad, Kaminski, ajuns redactor la Radio Israel. Il scrisesem pe foita de tigara si l-am bagat intr-o scrisoare. In decembrie 1982 a fost difuzat textul, jumatate de ora, a avut efect si in Basarabia si aici. M-am trezit imediat cu doi securisti, care nu stiau unul de altul, din unitati diferite. Mai tarziu a venit si cel care avea legatura in mod special cu mine. Culmea, asta i-a calmat pe ceilalti doi, dar mi-a spus insinuant ca 'KGB are maini lungi, ai grija'...
Rep: Pe Ion Stanescu, cel din cauza caruia ati ajuns in lagar, l-ati cunoscut dupa 1989?
V.G.: Nu, am tot asteptat sa ia legatura cu mine, sa-mi dea o explicatie, dar asa ceva nu s-a produs pana anul trecut, cand a murit. Cred ca era pe mana cu KGB cand ne-a tradat. Eu am aflat ca el ne-a turnat cand au iesit niste arhive ale KGB de la Chisinau, dupa 1990.
Rep: De ce credeti ca nimeni din grupul dvs. nu a ajuns mare politician in Moldova dupa 1989?
V.G.: Usatiuc avea un caracter mai dificil si in acelasi timp nu era un bun orator. Gicu Ghimpu a fost deputat in primul parlament liber de la Chisinau, dar apoi lui si altora ca el le-au luat locul 'patrioti' de prin CC al PCUS, Sovietul Suprem ori KGB. Au murit ambii, eu am ramas aici. Vreau sa va spun ca sunt foarte trist fiindca pentru cei de aici vad ca Basarabia nu prea mai exista. Trebuia sa fie acelasi lucru ca si ideea reunificarii Germaniei. S-a consumat avantul in anii 90 prin poduri de flori, in timp ce Ion Iliescu, de fapt, semna tratate cu URSS. Pacat ca e asa.
