Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Deși copiii aflați în grija statului pot fi adoptați până la vârsta majoratului, în timp ce concediul de creștere poate fi acordat părinților doar până împlinește copilul vârsta de 2 ani, deputatul Alin Ignat susține că singura diferență între procesul naşterii și procesul adopţiei este că nou-născutul trebuie să se adapteze și la viața extrauterină, nu doar la noua familie, dar „și copilul adoptat a trebuit şi a reuşit să se adapteze la viaţa extrauterină”, la un moment dat.
Un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 273 din 2004 privind procedura adopţiei, pus în dezbaterea senatorilor zilele trecute, reglementează durata concediului de acomodare de care poate beneficia adoptatorul ori soţul acestuia, după caz, şi propune, practic, creşterea acestei perioade de la maximum un an, cât este în prezent, la doi ani. În această perioadă, părintele adoptiv beneficiază şi de o indemnizaţie lunară.
Propunerea legislativă este inițiată de deputatul PNL Alin Ignat și este semnată de alți 28 de parlamentari, majoritatea liberali.
Filosofia acomodării, în expunerea de motive
La baza modificării propuse stă principiul egalităţii cetățenilor (şi, implicit, a copiilor) în faţa legii, spune inițiatorul proiectului, care, pentru a-și susține ideea, face o comparație între legea care stabileşte durata maximă a concediului de acomodare a copilului adoptat și OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor și constată „o diferenţă de tratament”.
Astfel, „în timp ce naşterea unui copil asumat şi însuşit de familie dă naştere unui drept de concediu cu durata de maximum doi ani pentru unul dintre părinţi, adoptarea unui copil dă naştere unui concediu de acomodare de doar maximum un an”, arată deputatul în expunerea de motive, subliniind că noţiunea de creştere a copilului şi cea de acomodare a copilului nu sunt atât de diferite încât să reclame un tratament juridic diferențiat.
„Adaptare extrauterina” până la 18 ani
Mai mult, inițiatorul legii încearcă să demonteze din start un eventual contra-argument ce ar putea fi invocat pentru respingerea demersului săi, deși însuși autorul consideră că acest argument este „obiectiv”.
„În fapt, noţiunea de creştere a copilului include şi noţiunea de acomodare, întrucât atât copiii asumaţi de familiile lor, cât şi copiii adoptaţi aflaţi în perioada de acomodare cresc, iar în cursul creşterii se şi acomodează la familia din care fac parte.
Singura diferenţă obiectivă - dar cu puţină relevanţă pentru prezentul demers - este că nou-născutul asumat de familie, spre deosebire de copilul adoptat, în acelaşi timp în care se acomodează la viaţa familiei sale, se acomodează şi la viaţa extrauterină.
Astfel, împotriva acestui demers s-ar putea argumenta doar prin faptul că durata maximă a concediului este mai mare pentru nou născut decât pentru copilul adoptat deoarece nou-născutul are nevoie de sprijin pentru a se adapta la viaţa extrauterină. Însă acest argument nu este convingător deoarece şi copilul adoptat a trebuit şi a reuşit să se adapteze la viaţa extrauterină, probabil în condiţii nu la fel de prielnice precum copiii asumaţi de familiile lor”, este „pledoaria” cu care deputatul Alin Ignat speră să își convingă colegii din Parlament să îi susțină inițiativa legislativă.
Conform legislației actuale, copiii pentru care există solicitări de adopţie din partea unor familii sau persoane atestate sunt „adoptabili până la împlinirea vârstei de 18 ani” - deci și părinții care înfiază copii în prag de majorat ar putea beneficia de cei doi ani de concediu plătit de stat, conform acestui proiect de lege - în timp ce concediul de creștere a copilului poate fi acordat unui părinte doar până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap.
Însă deputatul liberal susține că „durata procesului de adaptare la familie nu trebuie să fie diferită nici în funcţie de momentul în care copilul ajunge să facă parte din familie (momentul naşterii ori cel al adopţiei), şi nici în funcţie de modul în care acesta devine parte din familie (prin procesul naşterii ori prin procesul adopţiei)”.
„Chiar dacă în cazul adopțiilor putem vorbi și de copii care depășesc vârsta de 2 ani, trebuie să fim conștienți că pentru ei și pentru familia în care intră este un nou început, un prim pas pe un drum pe care îl parcurg de la zero, indiferent de vârsta copilului”.
Alin Ignat, deputat PNL
