Punia 2006 - Permisul de intrare in desert

La confluenta hamadei cu ergul, un mic orasel traieste printre zidurile ce adapostesc unitatilor militare de furtunile de nisip.

Am pomenit despre un permis pentru a patrunde in Sahara. Aveam sa aflam ca exista si este indispensabil cu o seara mai devreme, la zece kilometri de Remada, ultima asezare cat de cat civila dinaintea desertului. Eram la capatul drumului, de aici incepea desertul adevarat, asemanator celor din filme. Numai ca, pentru acest buclucas permis a trebuit sa facem cale intoarsa pret de o suta de kilometri si sa ratacim din planuri, astfel, o zi.

BIROCRATIA. Stiam ca in Tunisia orice este posibil. Am incercat sa cadem la pace cu viceguvernatorul provinciei, dar batranul "delegat" la Remada al administratiei regionale, amabil ca orice tunisian in relatia cu strainii, nu a reusit sa-l convinga pe guvernator sa ne scuteasca de un drum indarat pana la Tataouine. Colac peste pupaza, era vineri, ziua sfanta si nu prea lucratoare a musulmanilor. Asa ca, am pregatit terenul pentru a doua zi, trimitand la prefectura, prin fax, o cerere de eliberare a permisului. In vreme ce Kera si cu Radwan Le Chef completau formele si fotocopiau pasapoartele grupului, ne-am postat la umbra si am incercat sa facem planuri. Decizia nu a fost greu de luat: venind dinspre Tataouine, trecuseram, la un moment dat, pe langa un mic ued. Locul promitea sa ofere biologilor ocazia de a-si aprofunda cautarile. Domnul doctor Parvu (devenit cunoscut in aceasta expeditie si sub numele de "seniorul Cornel" nu pentru ca face parte din grupul decanilor de varsta, ci datorita poantelor pe care le are mereu pe teava si care il transformasera in inteleptul si ironicul guru sau saman al cetei de beduini romani) urma sa fluture pe desupra vagilor urme de apa fileul entomologic de cules insecte. Domnul director Murariu avea sa decupeze resturi de la cina noastra si sa planteze capcane pentru foarte probabilele rozatoare de desert (Radwan a tot sperat, pe intregul parcurs al expeditiei, sa cada in cursa si o vulpe; n-a fost sa fie...), in vreme ce Gabi ne pregatea sufleteste sa-l ajutam la intinsul plaselor in care, naucite de caldura sau ametite de semiintuneric, sa se impotmoleasca zburatoarele. Daca precedentele escale au fost mai fertile vanatorului nostru de musculite, popasul neprevazut (cum spuneam, neprevazut este coordonator de joc in echipa noastra) avea sa fie un succes pentru ceilalti doi colegi ai sai.

ANACRONIC. In dosul acestor pereti cu iz premedieval se afla ferecate portile spre lumea virtuala

@. Inainte de a ne intoarce, insa, la ued, am stat, cateva minute, cu Kera si Radwan in biroul viceguvernatorului, dupa care, in momentul declansarii operatiunilor birocratice, am iesit la masini. Tot asteptandu-i sa rezolve treburile de pe la comanduire, ne-am trezit plictisindu-ne. Plictisindu-ne, ne-am dus care incotro. La doi pasi mai saltareti de locul in care parcasem masinile atarna, de un perete, un @. Aici, la capatul lumii, intr-un prafuit targ, amintind de primele forme de viata ale unui Fetesti de Baragan (fie si numai pentru ca la Remada predomina unitatile militare de tot felul), aici, iata, imi iesi pentru prima oara in cale, pe sol tunisian, un internet-cafe. M-am indreptat cu mare interes, cu speranta, chiar, catre cladirea patratoasa. Patru pereti si un acoperis plat, intocmai ca in "Muc cel Mic", cel care, in povestile copilariei, avea obiceiul sa se plimbe noaptea pe acoperisuri.

Pe masura ce ma apropiam de cladirea micuta si maro situata peste drum de sediul Garzii Nationale incepeam sa inteleg ca bucuria mea nu-si prea avea rostul. Un lacat si, probabil, mai multe chei se interpuneau intre mine si lumea virtuala. In dosul portii ferecate, pe fatada cladirii, firma spunea ca aici se ofera "servicii de internet educativ pentru elevi". Care copii, vorba cuiva tare drag mie si, de regula, total nepasator la aspectele politice al lumii in care traim, "vor deschide ei internet-cafe-ul, cand vor creste mari".

CAPCANE. Domnul director verificand rezistenta fileului intins de Gabi

CIVILUL. M-a fascinat, insa, contrastul dintre aspectul premedieval al cladirii si utilitatea ei. Asa ca am decis sa o fotografiez. Daca tot am scos camera digitala, am indreptat-o spre mai multe colturi de peisaj care mi-au parut demne de imortalizat pana cand, din capatul diametral opus al pietei, s-a ivit, indreptandu-se catre mine, un localnic in pulover negru. M-a salutat de departe, i-am raspuns dand din cap si mi-am vazut de treaba. Tunisienii saluta tot timpul, trebuie sa fii mereu pregatit cu raspunsul "Alekum salam" pentru "Salam aleku"-ul lor, asa ca nu mi s-a parut nefiresc nimic in gestul lui. Ma asteptam, de fapt, sa vina mai aproape, sa ma intrebe daca sunt francez, asa cum ni se intamplase de multe ori. Omul avea intr-adevar sa vina, dar o data ajuns suficient de aproape cat sa fie sigur ca il aud, mi-a spus, sec si fara vreo minima formula de politete: "Insotiti-ma la politie!"

M-am oprit din fotografiat si i-am explicat ca nu vad nici un motiv pentru care m-as indeparta de grupul cu care sunt, urmand un civil care nu s-a legitimat, nici macar nu s-a pezentat. Si, pentru a fi si mai convingator, i-am spus ca oricum l-as insoti degeaba, pentru ca pasaportul meu se afla la domnul viceguvernator. La auzul acestei functii, civilul a luat o (usor din spate batuta de vant) pozitie de drepti si, dupa o deloc corect executata stanga imprejur, a facut cale-ntoarsa catre un loc din care poate ca a si plecat, atunci cand a venit catre mine. N-am avut curiozitatea sa aflu daca a intrat in sediul politiei sau nu.

Scapati de ochiul vigilent si cu jumatate mai mica din formalitatile aferente obtinerii permisului de Sahara rezolvata, am pornit, in cele din urma, inapoi, pe soseaua pe care tocmai veniseram, spre Tataouine. Am instalat tabara in spatele unui damb strajuit de o constructie stranie. Dincolo de un gard de sarma ghimpata, inaltat pe o mica ridicatura, la marginea soselei, pe partea ei cealalta, se inalta o poarta spre nimic. Spre desertul aflat in plina confluenta a hamadei (desertul pietros) cu ergul (Sahara asa cum, idilica, o stie lumea: nisipoasa). Bolta de ciment jucand rol de poarta era flancata, de ambele parti, de cate o bucata de zid, mai mare in dreapta. Singura utilitate pe care am gasit pentru constructie a fost una artistica: la apus am reusit sa surprind soarele prin poarta.

INGINERUL

Radwan, ratacitor prin diverse zone ale Africii si bun cunoscator al obiceiurilor moderne ale continentului, ma avertizase ca se poate intampla sa asist la cate o corectie aplicata din senin in plina strada si ca, pana sa se lamureasca "pastratorii ordinii publice" de originile mele non-tunisiene, m-as putea alege si eu cu o altfel de "vorba buna" transmisa la nivel epidermic, pentru nefericita inspiratie de a asista sau chiar a surprinde un instantaneu de la incident. Riscurile meseriei, mi-am sus, desi pentru a intra in Tunisia si a nu atrage atentia asupra grupului mi-am declarat in formularul primit pe vas inainte de debarcarea in portul La Goulette, nu ocupatia de jurnalist, ci profesia de baza, determinata de studiile absolvite in sociologie. Nu stiu daca si aceasta profesie este considerata subversiva in mica republica nord-sahariana dar la Tunis, in prima noapte petrecuta in Africa, receptionerul hotelului a stat o clipa pe ganduri si a trecut la ocupatie inginer.