Radio Europa Liberă şi "nostalgia comunismului"

Deşi ultima redută a "războiului rece" căzuse prin sfârşitul Ceauşeştilor, Radio Europa Liberă (REL) a continuat să difuzeze din München emisiuni pentru ascultătorii din fostele state comuniste europene. Ca şi ceilalţi angajaţi, politologul Michael Shafir, şeful secţiei cercetare România a REL, a rămas în post.

Se schimbaseră însă multe faţă de 1989: redactorii REL erau primiţi în ţară ca nişte eroi, reprezentanţii puterii şi opoziţiei se bucurau să li se telefoneze pentru intervenţii directe şi interviuri, sursele de documentare se multiplicau de la o săptămână la alta. În vacarmul "democraţiei originale" erau mai greu de distins vocile soliştilor decât sesizarea informaţiilor din monocromia discursului public comunist.

Adaptarea la schimbările contextului sporeau pentru angajaţii secţiei române cu numirea altui director. "Nestor Ratesh a plecat din fruntea secţiei încă dinainte de evenimentele din decembrie 1989", spune Michael Shafir. "A plecat deoarece avea familia la Washington şi spusese încă de la bun început că directoratul său va fi pe o perioadă determinată: până când conducerea îi va găsi lui Vlad Georgescu alt înlocuitor. În cadrul acestei căutări au fost luate în considerare diferite personalităţi ale exilului românesc, printre care i-aş menţiona pe Mihnea Berindei, Mihai Botez, doctorul Ion Vianu şi într-o oarecare măsură Dorin Tudoran.

Dintre cei aflaţi în interiorul postului a fost vizat şi subsemnatul. Cu această ocazie le-am spus celor care au discutat cu mine că le admir naivitatea, dar că, pentru o ţară ca România, aflarea unui evreu în fruntea postului REL ar fi atât o palmă la adresa unei bune părţi a poporului român, cât şi o confirmare a faptului că «revoluţia» fusese înscenată cu «capete de ovrei». Le-am mai spus şi că nu vreau să primesc telefoane anonime, ca Nestor Ratesh, întrebând dacă la cantina REL se serveşte deja carne casher. Dintre ceilalţi era luat în considerare Mircea Carp, care beneficia de experienţa directoratului la «Vocea Americii», Emil Hurezeanu, Gelu Ionescu şi Stroescu-Stânişoară. Voi face şi o destănuire care mi-e neplăcută.

Alegerea fusese aproape decisă în favoarea lui Carp. Fiind din nou consultat şi cunoscând valorile sale tradiţionalist-naţionale, am spus că nu cred că este cel mai propice moment pentru viitorul României de a numi un astfel de director, părere cu care au fost şi alţii de acord. Astfel s-a decis ca directoratul să fie încredinţat lui Stroescu-Stânişoară, personalitate care părea maleabilă şi care până atunci se ocupase în special de programe de natură religios-filosofică. A fost una dintre cele mai mari greşeli făcute de mine. Spre deosebire de Carp, care lucrase mulţi ani cu americanii şi ştia foarte bine ce se poate spune la microfon şi ce nu, Stroescu-Stânişoară s-a dovedit a avea toate vederile lui Carp, dar nu şi experienţa sa.

A transformat postul într-o emisiune anexă a PNŢ-cd exact în momentul când aveam nevoie să arătăm românilor ce înseamnă pluralism şi democraţie. S-a dovedit a fi şi un conducător autoritar, dar fără autoritate". Nu l-a încercat teama că REL îşi va încheia activitatea de vreme ce comunismul fusese declarat învins. Ar trebui să continue şi azi, ca alternativă de jurnalism corect, afirmă acum Michael Shafir. "Singura deosebire, dar una enormă, în ce priveşte documentarea din '90, afirmă interlocutorul, era aceea că în locul citirii Scînteii - în profunzime şi printre rânduri -aveam de-a face cu o inundaţie de publicaţii. Nu eram nici măcar conştienţi care e mai importantă sau de mai mare circulaţie decât alta. Lucrul s-a înzecit, dar cu cât aflam mai multe, cu atât eram mai proşti.

Ceea ce ne-a transformat într-un fel de «nostalgici ai comunismului», între ghilimele spus. REL a rămas în urmă faţă de BBC, France Internationale sau Deutsche-Welle, deschizând printre ultimii un birou la Bucureşti. Puteam veni în ţară fără nici un fel de restricţii. Eram priviţi ca nişte eroi, dar se găseau câteodată şi mijloace de-a ne aduce la cunoştinţă să nu băgăm nasul unde nu ne fierbe oala".

Amintindu-şi de piaţa românească media din urmă cu două decenii, politologul Shafir e critic atât cu REL, cât şi cu presa autohtonă: "Câteva aspecte care băteau la ochi atunci au rămas şi acum. TVR şi Radio, mai ales emisiunile de ştiri, se aflau în mâinile puterii şi ale slujbaşilor ei. Se schimbă şi azi directorii şi şefii secţiilor de ştiri o dată cu partidul de guvernământ. Şi atât. Jurnalistul român nici azi - cu atât mai puţin în 1990 - nu face deosebirea între ştire şi comentariu. Toţi erau comentatori, şi dacă nu urmăreai Agerpres, mai târziu Mediafax şi alte agenţii, ţi-era greu să afli la ce eveniment se reacţionează. Sub direcţia lui Stânişoară, REL a dovedit tot atât de puţină capabilitate ca media românească de a deschide emisiunile tuturor partidelor şi opiniilor politice de diversă coloratură. Ceea ce a făcut ca românul să continue «lupta de clasă». Or, într-o democraţie nu există Adevăr cu a mare, ci adevăruri cu a mic".

Cercetare şi publicistică
Politologul Michael Shafir a fost în ultimii ani ai regimului comunist şeful secţiei de cercetare (documentare) - România, în cadrul Institutului de cercetare Radio Europa Liberă - Libertatea, post-cheie în structura funcţională a instituţiei. Secţia întocmea sinteze despre România pentru patronatul american şi cercetătorii interesaţi. Este în prezent profesor şi şeful catedrei de relaţii internaţionale la Facultatea de Studii Europene a Universităţii "Babeş- Bolyai" din Cluj-Napoca. Printre altele, a înzestrat instituţia cu un fond unic de documentare - Arhiva 1989". În alcătuirea acestuia intră şi rapoartele secţiei de cercetare de la REL, publicate anul trecut, prin bunăvoinţa domniei sale, în suplimentul istoric al Jurnalului Naţional: Scînteia - Acum 20 de ani. Autor a sute de articole privind comunismul şi postcomunismul, ultima carte a profesorului Shafir, "Radiografii şi alte fobii. Studii contemporane de publicistică şi pubelistică", urmează să apară în curând la Editura Institutului European Iaşi.

Iluziile lui '90 şi soluţia lui Brecht
"Aş minţi să spun că n-am avut şi eu perioada mea de euforie şi speranţă, dar cred că ea s-a terminat în momentul Târgu-Mureş, din martie 1990", spune Michael Shafir. "Am ştiut imediat că e vorba despre o diversiune. Mi-a trebuit puţin timp să înţeleg că, şi într-o parte şi în cealaltă, în spate se află, ceea ce Vlad Socor numea într-un articol, «forţele zilei de ieri». În urmă cu două decenii eram totuşi mai optimist. Credeam că e «vina conducerii», dar nu era aşa. Conducerea reflecta ce se întâmplă în societate. Iar aici nu avem alte soluţii decât cea brechtiană. Bertold Brecht reacţionând la evenimentele din 1953 din Berlinul de Est a spus că, deoarece conducerea nu va putea fi schimbată, trebuie schimbat poporul. O ironie, bineînţeles! În fapt, de câţi psihiatri ar fi nevoie să schimbi un «bec»? Ajunge unul, cu condiţia ca «becul» să vrea să se schimbe."