Ion Iliescu, preşedinte al României validat la 7 iunie 1990, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov la Moscova, în cadrul Reuniunii Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Partidul Naţional Liberal privea cu îndoială includerea sa într-o coaliţie guvernamentală. Numărul refugiaţilor români în Ungaria a scăzut la jumătate în decurs de o lună. Atentatul de lângă ambasada română din Beirutul de vest a fost revendicat de o organizaţie necunoscută până atunci.
Ion Iliescu - preşedinte valid al României
Examinând dosarul alegerilor din 20 mai 1990 şi procesul-verbal întocmit de Biroul Electoral Central la 2 iunie, Curtea Supremă de Justiţie, în plenul său, a validat, cu unanimitate de voturi, prin Decizia sa nr. 1 de astăzi, 7 iunie, alegerea domnului Ion Iliescu în funcţia de preşedinte al României.
Congres la nivel înalt la Moscova
La Moscova se deschide astăzi Reuniunea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia, la care participă şefii de stat şi de guvern, precum şi miniştrii de externe şi ai apărării din ţările membre ale organizaţiei.
Delegaţia României este condusă de preşedintele ales, domnul Ion Iliescu.
În centrul atenţiei participanţilor la consfătuirea de la Moscova se va afla informarea ce o va prezenta preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, asupra rezultatelor întâlnirii soviet-americane la nivel înalt de la Wahington. Totodată, se va produce la un schimb de păreri în legătură cu procesul general-european, cu dezarmarea şi întărirea securităţii şi încrederii pe continentul nostru. O atenţie particulară, în acest context, va fi acordată problemei unificării celor două state germane, modalităţilor de integrare a celor două blocuri militare puse în cadrul sistemului de securitate general-european.
Având în vedere că actuala consfătuire se desfăşoară în condiţii cu totul deosebite de cele anterioare - ca urmare a schimbărilor profunde ce au avut şi au loc în statele din estul Europei - se poate afirma că reuniunea de la Moscova a Comitetului Politic Consultativ va contribui la dezvoltarea şi adâncirea procesului de destindere, de consolidare a stabilităţii şi securităţii în Europa.
Cu prilejul prezenţei în capitala Uniunii Sovietice, la consfătuirea comitetului politic consultativ al Statelor participante la Tratatul de la Varşovia, domnul Ion Iliescu, preşedintele ales al României, a avut o întâlnire prietenească cu preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov. Într-un climat de sinceritate şi înţelegere reciprocă, interlocutorii s-au informat asupra procesului de profunde transformări politice şi social-economice care au loc în România şi Uniunea Sovietică pe calea democraţiei pluraliste şi statului de drept, a unei economii de piaţă.
Ion Iliescu şi Mihail Gorbaciov au exprimat satisfacţia în legătură cu perspectivele care se deschid, în noile condiţii, dezvoltării raporturilor româno-sovietice, caracterizate de bună înţelegere, prietenie şi colaborare reciproc avantajoasă. O atenţie deosebită s-a acordat amplificării colaborării economice bilaterale în domenii de interes comun.
S-a relevat, de asemenea, disponibilitatea ambelor părţi pentru lărgirea şi adâncirea schimburilor reciproce în domeniile culturii, ştiinţei, învăţământului, contactelor umane.
Pornind de la noile realităţi din Europa şi din lume, în scopul întăririi păcii, securităţii şi colaborării echitabile între state, România şi Uniunea Sovietică vor conlucra activ în viaţa internaţională.
Tot din Moscova suntem informaţi că la ora 16:00 s-a încheiat consfătuirea Comitetului Politic Consultativ al statelor participante la Tratatul de la Varşovia. Delegaţiile participante au căzut de acord asupra unei declaraţii finale al cărei conţinut n-a fost încă făcut cunoscut. Un comunicat urmează să fie distribuit presei.
PNL nu voia coaliţie guvernamentală
Partidul Naţional Liberal va adopta o poziţie constructivă în viitorul Parlament, va face propuneri concrete de reforme largi pentru liberalizarea economiei, ca o cale esenţială a redresării situaţiei în toate ramurile de producţie, inclusiv prin atragerea capitalului străin. O hotărâre în acest sens a fost exprimată de preşedintele partidului, domnul Radu Câmpeanu, la o întâlnire a sa cu ziariştii români şi corespondenţi ai presei străine. Domnul Radu Câmpeanu şi-a exprimat îndoiala privind o eventuală propunere de participare a Partidului Naţional Liberal la o coaliţie guvernamentală, opinând că nici nu ar putea fi acceptată o astfel de propunere, ţinând cont de rezultatele alegerilor de la 20 mai. O coaliţie guvernamentală s-ar putea constitui cu diverse partide denumite de domnia sa expresii ale Frontului Salvării Naţionale, aceasta însă în viziunea sa nefiind o coaliţie veritabilă.
Domnul Radu Câmpeanu şi-a exprimat totuşi speranţa ca în cadrul opoziţiei mulţi parlamentari de pe listele Frontului Salvării Naţionale să aibă păreri de altă natură.
S-a ales un nou mitropolit al Moldovei
Noul Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, ales astăzi la amiază în cadrul Adunării Naţionale Bisericeşti, este Preasfinţia Sa Daniel Ciobotea Lugojanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei şi Caransebeşului.
Alegerea noului mitropolit al Moldovei şi Bucovinei urmează să fie validată, de către Sfântul Sinod, în cursul după-amiezii.
Mai puţini refugiaţi români în Ungaria
Numărul refugiaţilor din România în Ungaria s-a redus în luna mai la jumătate, a informat adjunctul şefului departamentului pentru refugiaţi din Ministerul Afacerilor Interne de la Budapesta, Istvan Marcus. El a preciza că în luna aprilie, în Ungaria au sosit aproximativ 4.000 de persoane, iar în mai, circa 2.000. Marcus a informat de asemenea că o mare parte a fondului prevăzut pentru anul acesta în vederea acordării de ajutor refugiaţilor a fost deja cheltuit, şi după toate probabilităţile va fi necesară solicitarea unor mijloace băneşti din partea guvernului.
Dialog în vederea soluţionării problemelor comunităţii române din Ungaria
Astăzi, domnul Kiraly Karol, vicepreşedinte al Consiliului Provizoriu al Uniunii Naţionale, a primit delegaţia Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria, condusă de domnul Gheorghe Mihăescu, preşedinte al uniunii, care este în acelaşi timp şi preşedinte al Uniunii Naţionalităţilor din Ungaria.
În cadrul întâlnirii s-au discutat aspecte ale cooperării şi colaborării între România şi Ungaria, între naţionalităţile conlocuitoare din cele două ţări.
S-a căzut de acord, în vederea continuării dialogului în viitor în scopul soluţionării problemelor celor două comunităţi din ţările noastre, precum şi din ţările vecine.
Neînţelegeri politice între România şi Bulgaria
În legătură cu o serie de ştiri apărute în presa bulgară din ultimul timp, potrivit cărora în zona oraşului Ruse ar fi avut loc poluări cu clor ale aerului provenind de la Combinatul chimic din Giurgiu, Ministerul Afacerilor Externe al României este împuternicit să declare următoarele:
După cum informează ministerul Apelor, Pădurilor şi Mediului înconjurător, fabricarea clorului la combinatul chimic din Giurgiu a fost sistată din iulie 1988. Reţeaua de supraveghere a calităţii aerului, care funcţionează în oraşul Giurgiu, nu a înregistrat în ultima vreme creştere de concentraţie şi nici depăşiri ale normelor admise, buletinele de analiză stând la dispoziţia celor interesaţi. Depozitul de clor al combinatului, situat la 4 kilometri nord de Dunăre, este asigurat seismic şi prevăzut cu sisteme de protecţie în caz de avarie.
Ştirile apărute în presa bulgară în legătură cu aşa-zisa poluare au fost însoţite de demersul făcut la Ministerul Afacerilor Externe de ambasadorul bulgar la Bucureşti la 1 iunie 1990, prin care se propunea, într-un mesaj verbal din partea primului-ministru al Bulgariei adresat premierului român, "realizarea neîntârziată a unor întâlniri, la nivel politic şi de experţi, care să dezbată, pe o bază concretă şi demnă, problematica poluării şi care să conducă la măsuri concrete de înlăturare a cauzelor care generează asemenea fenomene".
Faţă de acest demers a fost exprimată profunda surprindere, întrucât partea română a întreprins numeroase acţiuni în vederea iniţierii unui dialog guvernamental, materializate inclusiv prin scrisoarea adersată de ministrul român al Apelor, Pădurilor şi Mediului înconjurător omologului său bulgar, prin care îi propunea o asemenea întâlnire şi îl invita la Bucureşti pentru convorbiri. Zilele trecute, invitaţia a fost reînnoită.
În răspunsul la mesajul verbal al primului-ministru bulgar, primul-ministru al României a reiterat disponibilitatea părţii române de a găzdui dialogul propus între ministerele de resort, precizându-se totodată că organele competente din ţara noastră au dispus măsuri ferme pentru evitarea oricăror fenomene de poluare.
Atentat revendicat lânga ambasada română din Beirutul de vest
În apropierea ambasadei române din Beirutul de vest a explodat ieri o bombă, rănind un trecător - au anunţat surse ale Poliţiei libaneze citate de agenţia Reuter. Sursele au precizat că ambasada era închisă în momentul în care bomba, de mică putere, a explodat în vecinătatea clădirii, aflată în zona de litoral Raouche.
Într-o declaraţie transmisă unei agenţii internaţionale de presă, responsabilitatea atentatului a fost asumată de "Organizaţia Revoluţionară a Muncii", necunoscută până în prezent, care a precizat că acţiunea constituie o ripostă pentru ajutorul României, "în facilitarea imigrării evreilor societici în Israel".
Ziarul L'Orient le Jour, citat de agenţia Tass, relatează că aseară, în jurul orei 22:00, ora locală, asupra ambasadei României din capitala libaneză a fost lansată o grenadă antitanc. Personalul ambasadei nu a avut de suferit, dar clădirea a fost avariată.
Prezenţă românească la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa
Prezent la Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa privind dimensiunea umană, ministrul de Externe al României, dl. Sergiu Celac, a avut întrevederi cu ministrul de Externe al Republicii Federale Germania şi cu reprezentantul Albaniei, care are statut de observator. Au fost abordate probleme ale conlucrării bilaterale, aspecte legate de colaborare în cadrul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, ale edificării unei Europe unite.
Rubrică realizată cu sprijinul Societăţii Române de Radiodifuziune, Direcţia Patrimoniu
Citește pe Antena3.ro