EDITIE DE COLECTIE
Mahalaua Comorofca zace, la marginea Brailei, ca un animal bolnav sub munti de gunoi. Pe ulitele taiate in lung de paraie de mizerie dospita, fulgerele cutitelor aprige si nechezatul cailor furati s-au s-au stins de mult.
Urmasii temutilor haiduci de balta, mai toti someri, isi fac tatuaje infricosatoare ca sa-si dea aere de carasi ruginiti in puscarie.
Asa se imagineaza ei, ca in cartile lui Panait Istrati, inspaimantatori si frumosi. Dar nu fac decat sa traiasca in legenda, roind in jurul fostului restaurant "Codin", transformat acum in casa de rugaciune pentru penticostali. Nici nu se poate trai altfel intr-o mahala care incepe intr-o groapa de gunoi si se termina la portile penitenciarului.
VIOREL ILISOI
Ulitele Comorofcei au parte, de cateva ori pe zi, de evenimente notabile: cate o pisica neagra trece strada, dandu-le prilej de vorba femeilor iesite la porti ca sa puna tara la cale. Incolo, nimic nu sparge lancezeala mahalalei cocotate pe grumazul unui deal sfaramicios. Nici macar galagia agentilor electorali.
Casele stau ingramadite una in alta, itindu-se de dupa rufele intinse la uscat in ulita. Acolo se si spala, in public, sub tuturoaiele cu mustiuc subtire. Apa se scurge la vale prin santuri zgariate cu cornul sapei. La colturile ulitei se aduna in balti vascoase, din care ies tigve de cal si maini de papusi printre piei de serpi si de broaste. La fiecare adiere, o duhoare grea umple ulita. Se ridica si din drum, si din haznalele aflate la intrarea in curti. âCand se umple haznaua, chem vidanja si o golesc. Ma costa trei sute de mii sa car tot rahatul asta", zice Elena Purice, repetand apoi ceea ce spune zilnic de 40 de ani: âBine-ar fi sa avem si noi canalizare!".
Din 1957, de cand satul Comorofca a devenit oficial parte a Brailei, se tot promite canalizarea. âVedem noi canalizare cand oi mai fi eu o data fata mare!", se resemneaza Petrica Stefan. Are 76 de ani. S-a nascut si a crescut in Comorofca, in casa parintilor si a bunicilor ei, stie cum e viata aici: la fel de grea ca si acum o suta de ani. âIertati-ma de vorba urata, zice batrana. La Comorofca-i zicea Coaie Goale, ca oamenii erau saraci, umblau fara pantaloni pe ei. Acum au pantaloni, daâ buzunarele-s tot goale ca cand eram eu fata mare."
Citește pe Antena3.ro
Mahalaua mahalalei
Comorofca are un fel de mahala a ei, la poalele dealului. Balegosi, asa le spune celor de jos. Candva, aici se arunca balegarul de la regimentul de cavalerie. Nici acum nu e mai curat.Mama Dunare
Mos Luca e ospitalier si are spor la vorba, ca toti comorofcenii. Ne primeste si in curte, sa ne arate ce-a mai ramas din plasele, ce plase!, cu care a pescuit pana la 70 de ani, cand n-a mai putut impinge barca in susul Dunarii, ca i s-au muiat ciolanele. âEra viata de trait inainte, zice batranul mangaind coastele lotcii intoarse cu burta in sus. Ai nostri munceau la cherhana, la moara, la fabrica de paine, la siloz, la abator... Acuma toate s-au inchis. Copiii umbla cu sapa pe umar, scormonesc pamantul sa adune fier vechi pe langa liniile de tren, iau 2.000 de lei pe kila de fier si 800 pe zgura. Nu mai e ca inainte... oamenii invatau intai sa inoate, pe urma sa traga la lopeti, pe urma sa mearga... si Dunarea era mama noastra si ne tinea pe toti... Acum ne uitam la zece cepe cum cresc in drum si asteptam pensia."Falsi cutitari si gagicari
Baietii care isi fac veacul in barul âCodin", tocand la jocuri mecanice si pe bautura banii stransi cu chin de femei, se lauda ca la ei, in Comorofca, s-au nascut actrita Vasilica Tastaman si boxerii Calistrat si Simion Cutov, parca. Si se mai lauda cu tatuajele lor, semn de puscarias adevarat, cum ii sta bine unui urmas de-al lui Codin, care âumbla toata Dunarea/ Cu secure-alaturea". âNici mucii nu-i dai aici pe unul care n-a trecut prin bulau", zice Cofoalea, aratandu-si bratele zugravite, in piele, cu sirene, ancore si nume de femei. In realitate, dupa cum precizeaza agentul sef Marian Urse, sectorist in Comorofca, aici nu se mai intalnesc infractiuni mai grave decat furtul capacelor de canal sau al fierului de prin curti. S-a dus de mult vremea cutitarilor si a hotilor de cai, a rapirilor romantice si a talhariilor senzationale. Un omor n-a mai fost de dinainte de revolutie, iar de violuri, pe plaiurile neobositului Terente, nici vorba.Muzeul saraciei
Dupa ce beau bine la âCodin", baietii din mahala ancoreaza sub un otetar si o dau pe barbut. Pe maruntis. Unul singur a pierdut, odata, 14 milioane. Si a intrat in legenda. Ceva de lucru s-ar mai gasi, cu ziua. Cum ar fi la domnul Bordei, taticul cartierului, care are o firma de constructii cu multe lopeti ramase fara manuitori. Dar decat sa munceasca baietii pe bani putini, mai bine nu muncesc deloc. Bani de-o bere si de-o babaroasa oricum pica de la mame si de la surori, care se spetesc la masinile de cusut. Trebuie sa stea tot timpul in usa carciumii, cu tatuajele la vedere si fluierand dupa fetele care inca n-au plecat in Italia, ca sa nu piarda si ultimul lucru ce le-a mai ramas: renumele, neintemeiat, de cutitari si gagicari. De fapt, in Comorofca te plimbi linistit, ca intr-un muzeu. Al saraciei si al mizeriei, la marginea unui oras frumos.Marinar pe valurile tranzitiei
Ziua de pensie e sarbatoare in Comorofca. Din altceva, in afara de pensie sau braconaj, n-ai din ce trai pe aici. Dinspre privatizare, nici o speranta. In toata mahalaua exista o singura pravalie si o carciuma. Lucian Pondila - nea Luci Ponton, cum i se zice - are, pe toata faleza orasului dunarean Braila, singurul vaporas amenajat ca hotel si restaurant plutitor. Dar nu poate incepe afacerea, fiindca nu stiu functionarii unde s-o incadreze - e ponton?, e terasa pe apa?, e hotel?, e nava de croaziera? L-au trimis la Autoritatea Navala Romana, in Constanta, sa descalceasca cei de acolo problema. Pana capata cineva toate avizele pentru o afacere, cat de mica, se lasa pagubas. âNoroc de femei, ca mai scot un minim pe economie pe la una din cele aproape 40 de firme de confectii din Braila - ofteaza nea Ponton. Dar e pacat ca Dunarea asta, atat de generoasa cu noi, sa nu fie folosita in turism. Am umblat pe toate marile si oceanele lumii si am supravietuit, dar pe valurile tranzitiei romanesti e mai greu de navigat." Numai fabricile parasite din Comorofca daca le-ar folosi cineva, mahalaua ar renaste. Dar parca-s blestemate, nu le poate lua nimeni. Cineva a vrut sa preia pleava de la sectia de decorticat orez pentru a o folosi, pe baza unui patent propriu, ca material de constructii termoizolant. A fost amanat pana s-a desfiintat si sectia aceea âOamenii isi tin barcile in fata portilor. Trebuie sa inmatriculezi barca ca pe masina, sa iei aprobari peste aprobari, care toate costa, te duce aproape la doua milioane de lei. Si atunci, din ce sa traiesti? Cine poate, se fereste de politia de frontiera si face braconaj, sa nu moara de foame" Luca Castalov, fost pescar SUMAR EDITIE DE COLECTIERomania mahalalelor
Bucurestenii de bordei
Popa Nan, mahalaua din inima Bucurestilor
23 August, satul de la capatul tramvaiului
Raiul cutitarilor cumintiti
Adio, Vadul Ungurului!
Copiii din Peninsula sunt facuti pentru alocatie
Tiganii au ajuns stapanii mahalalelor din Ploiesti
âAici ne-am nascut, aici vrem sa murim"
Tiganii din Simileasca asteapta Marea Chefuiala
Mahalale vechi si noi in dulcili targ al Iesilor
A fost odata in Bucuresti...
âIn mahala traiau si Bacovia si fratii Mafoame"