"Mai mult decat o femeie, mai mult decat o regina - un simbol. Mai mult decat un simbol - un mit."
Cuvintele cu care ambasadorul Frantei, contele de Saint-Aulaire, a incercat sa o cuprinda palesc in fata vointei si fortei celei de al carei nume se leaga intregirea neamului romanesc.OANA STANCU
Neam de Romanovi si
de Windsor, Maria a
Romaniei si-a legat
numele de un vis, o viziune -
infaptuirea Romaniei Mari -
si nu a precupetit nimic pentru
a-l indeplini.
A venit pe pamant romanesc la 17 ani. Era nepoata
deopotriva a reginei Victoria
a Angliei, dupa tata, si a tarului
Alexandru al II-lea al
Rusiei, dupa mama. Tanara
care deborda de prea multa
tinerete a fost uimita de
primirea pe care i-o facea un
popor despre care nu stia
nimic. Nici macar cat de dornic
era sa aiba un mostenitor
la tron care sa perpetueze
monarhia.
Datoria fata
de tara
incepe cu... fiii
Avea sa afle nici un an
mai tarziu, cand, pe 15 octombrie
1893, da nastere
primului sau fiu, Carol.
Ovatiile romanilor nu erau
in stare sa atenueze singuratatea, tristetea si ingradirea micutei englezoaice,
fara prieteni intr-o tara
straina, cu un sot necunoscut
si doi regi aspri si exigenti. La doar trei luni de la
nasterea fiului ei, principesa
mostenitoare era din nou
insarcinata. Nasterea Elisabetei
o transforma insa pe
tanara printesa, ii da forta
sa-si infrunte sotul si pe rege.
Protipendada bucuresteana
ajunge sa o cunoasca pe
Missy ca pe un calaret excelent,
o tanara eleganta,
constienta de frumusetea si
statutul ei si... o aventuriera.
Povestile ei de dragoste,
unele mai nevinovate decat
au circulat zvonurile, raman
in istorie: varul Nicolae, tarul
Rusiei, se spune ca a iubit-o
in tacere, nutrind pentru ea o
admiratie fara margini, cu
varul Boris, mare duce al
Rusiei, fulgera in galop
padurile Sinaiei, in timp ce
Nando (Ferdinand) "sta si
casca", nu e nici spiritual si e
un calaret prost.
Nu libertina printesa va
ramane insa in istorie, ci
daruita regina peste toti romanii uniti la 1 decembrie
1918. Iar daca istoricii (vezi
Argetoianu) i-au zugravit
amorurile, tot ei recunosc ca
fara Maria intregirea neamului
romanesc nu ar fi fost.
Conducatorul
din umbra
In 1907, zburdalnica
Missy incepe sa faca loc viitoarei
regine. Regele Carol
se imbolnavise in toamna lui
1906, prilej pentru Maria de
a se apropia de rege si a se
face cunoscuta. Acesta ajunge
sa admire inteligenta ei nativa
si sa capete chiar afectiune
pentru principesa. Tricotand la capul patului lui Carol,
Missy invata politica.
Cand Carol se stinge (9-10
octombrie 1914) in plin inceput
de razboi mondial, cu
inima franta de decizia Consiliului
Coroanei de a nu intra
in razboi de partea Triplei
Aliante, Maria este gata sa
fie regina. Ingenunche langa
patul lui Carol: "Sa nu te
temi, unchiule, vom continua
cu curaj. Voi incerca sa fiu
cum ai fost tu, credincioasa
pana la moarte, iubindu-mi
tara asa cum ai facut tu atat
de multi ani. Daca vrea Dumnezeu,
cu curaj si fara teama,
iti vom continua opera.
Amin". Sotului ii daruieste o
cupa de aur pe care inscriptionase: "Ziua de maine poate
fi a ta, daca iti va fi mana
destul de puternica pentru a
o cuprinde".
Intrarea
in Razboi
Maria avea sa probeze in
scurta vreme ca mana ei era
"destul de puternica". Noii
regine nu-i placea neutralitatea.
Era pentru intrarea
in razboi de partea Antantei,
in conditiile in care piedica
majora o reprezenta tocmai
Marea Britanie, tara ei
natala. Ministrii romani considerau
ca Anglia il spijinea
pe contele Tisza, premierul
maghiar, si planuia o Ungarie
mare care sa ia locul
Austriei si sa faca o contrapondere
Rusiei. Regina
scrie regelui George si tarului
Nicolae, verii sai, pentru
a explica pozitia Romaniei
si pentru a cere sprijin:
pretul loialitatii Romaniei
insemna Transilvania, Banatul
si Bucovina, smulse in
trecut de Imperiul Austro-Ungar.
Era primavara lui 1916
si rusii se grupasera masiv
pe frontul de est. "E momentul
", trasmite Maria lui Ferdinand.
Tot ea il impiedica
pe Ferdinand sa ratifice
Pacea de la Bucuresti, ceruta
de Marghiloman si de nemti.
Bratianu obtine introducerea
in tratatul cu Antanta
a prevederii ca atunci cand
se va ajunge la negocierile de
pace Romania sa fie pe picior
de egalitate cu marile puteri.
Tratatul se semneaza pe 17
august 1916. In zece zile va fi
razboi.
Cand Mircea, fiul de nici
patru ani este rapus de febra
tifoida, regina va gandi ca
este sacrificiul cerut de Dumnezeu.
Ii va vorbi insa Atotputernicului
sa nu o lase sa
piarda si copilul, si tara.
Imblanzirea
"Tigrului"
Clemanceau
Nu o pierde. Antanta
castiga razboiul, dar Romania e inca la un pas de reintregire.
La Conferinta de
Pace de la Paris (1919), Romania nu numai ca nu se
afla pe picior de egalitate cu
marile puteri, asa cum i se
promisese, ba chiar cu mai
putini delegati decat Bulgaria
sau Serbia. Bratianu,
desemnat sa poarte negocierile,
este calificat drept "enervant
si provocator, nerezonabil
si comportandu-se prosteste". Maria ii scrie din nou
varului George, cel care in
tinerete o ceruse de sotie.
"La noi au ajuns zvonuri
nelinistitoare ca tratatul
nostru de alianta nu va fi
respectat. Personal am avut
intotdeauna incredere in
aliatii nostri chiar si atunci
cand majoritatea celor din
jurul meu se indoiau de ei -
le voi rade in fata si le voi
spune ca ei nu cunosc Anglia
daca isi pot inchipui ca ea
ar putea sa-si calce cuvantul
doar pentru ca situatia noastra
nenorocita ne-a facut
neputinciosi."
Si daca in ce-l priveste
pe regele Angliei, Maria face
apel la onoarea acestuia, maiestria si-o dovedeste cu temutul
premier francez Clemanceau,
botezat "Tigrul",
un om scund, cu sprancene
stufoase, care detesta Romania, il ura pe premierul ei
si pacea separata. "Majestatea
voastra vreti intregul
Banat pana la Tisa? Dar este
partea leului!" "Tocmai de
aceea am venit sa vorbesc
cu varul lui primar, Tigrul",
a raspuns Maria si discutia
s-a incheiat in hohote de ras.
(Hannah Pakula - "Ultima
romantica")
Clemanceau i-a spus
ulterior ministrului roman
in Franta: "O regina ca a
voastra trebuie primita cu
toate onorurile militare, cu
maresalul Foch (n.r. - comandantul
suprem al armatelor
aliate) in frunte".
Gloria si
decaderea
Momentul ei de glorie va
fi 1 Decembrie 1918 si ceea
ce i-a urmat - incoronarea
din 1922 de la Alba-Iulia, ca
regina si rege ai Romaniei
Mari. De aici incolo, doar
coborasuri. Ferdinand moare
in 1927 lasand tronul unui
fiu care renuntase deja la el
in timpul razboiului, fugind
sa se insoare cu Zizi Lambrino,
acceptand sa fie
insurat apoi cu Elena a Greciei
si abdicand din nou pentru
Elena Lupescu.
Urcat pe tron, Carol al
II-lea va incepe pedepsirea
mamei sale, in speta pentru
povestea pe care o traia cu
Barbu Stirbei. Maria este
izolata la Pelisor. Carol ii
interzice orice vizita din
partea vreunui om politic
roman sau strain, inclusiv
Barbu Stirbei, care mai apoi
va fi exilat, si o tine sub
amenintarea reducerii
alocatiei anuale.
Dupa moarte ramane o
avere estimata la circa 130
de milioane de lei, in care
intrau si mai multe proprietati - Palatul din Balcic
(Cadrilater), Castelul Bran,
Castelul Copaceni, Castelul
Mediesul Aurit si trei imobile
in Iasi, Bucuresti, Brasov.
In martie 1937 - avea 62
de ani - sanatatea pe care
se bizuise atat a tradat-o. A
zacut mai mult de o luna cu
hemoragie interna, pusa pe
seama unei ciroze a ficatului,
greu de explicat la o
femeie care nu avusese probleme
cu alcoolul.
Imposibilitatea doctorului
Curtii, Mamulea, de a
stabili cauza sangerarii a dat
nastere la speculatii. S-a
raspandit zvonul unei ultime
violente intre Carol si Nicolae.
Intr-un schimb de focuri
intre cei doi, regina mama
s-ar fi aruncat in apararea
lui Nicky primind glontul in
locul lui.
In cea din urma fila din
Jurnalul sau, scrisa cu 7 zile
inainte de a muri, gandul ii
este tot la "dulce Tara".
Ultimele cuvinte i le-a soptit
lui Carol: sa fie un monarh
drept si puternic. A murit 8
minute mai tarziu. O tacere
impresionanta domnea pe
strazi, remarca un reporter.
Dupa opt ani de restrictii
impuse mamei sale, Carol ii
organizeaza o inmormantare
fastuoasa. Sicriul este adus
la Cotroceni pe umerii dragilor
ei ofiteri de rosiori in
rasunetul a 75 de salve de
tun, apoi tot atatea la Curtea
de Arges, unde se odihneste
alaturi de sotul Ferdinand
si de Carol I si Elisabeta.
"Exista un singur barbat in Romania si acela este regina" Charles de Saint-Aulaire, ambasadorul Frantei
"Binecuvantez
Tara, pe copiii
si pe nepotii
mei. Rog pe
copiii mei sa
nu uite ca
increderea in
Dumnezeu este
o calauza in
fericire si o
mangaiere in
suferinta. Ii
rog sa fie uniti,
sa sustie Tara
si sa se sustie
intre ei (...)
Binecuvantez
inca o data
pe fiul meu
Carol si rog
Atotputernicul
sa-i ajute sa
lucreze si sa
faca totul
pentru
linistea si
prosperitatea
Romaniei,
Tarea mea
iubita"
Din testamentul
reginei Maria a
Romaniei (1933)
"Regele nu a intrat in razboi: a fost impins intr-insul de umeri
"Oricate greseli ar fi comis
regina Maria inainte si dupa
razboi, razboiul ramane pagina
ei, pagina cu care se poate
fali, pagina cu care se va aseza
in istorie la loc de cinste",
comenta acelasi veninos Argetoianu,
care femeii indragostite
de Barbu Stirbei (cei doi
"turturoi") ii spune Maritica,
dar reginei ii admira "inteligenta si remarcabila claritate de
vederi pe care aceasta nobila
femeie le-a mai dovedit si in
alte imprejurari". "Cu exceptia
reginei Maria, familia noastra
regala n-a priceput nici vremurile,
nici razboiul. Este singurul
cap care, la palat, a stiut
ce vrea si a stiut sa vrea (...)
Regele Ferdinand nu a intrat
in razboi: el a fost impins
intr-insul, de umeri, cum este
impins la apa novicele care
vrea sa invete sa inoate si nu
indrazneste", noteaza acesta
in insemnarile sale.
Maria e pe front, impartind
mancare, paturi si medicamente
soldatilor. Epidemia de
tifos nu o impiedica sa fie in
spitale, la Bucuresti si
apoi la Iasi, pentru a le citi
ranitilor sau a le imparti flori si
biscuiti. Colecteaza fonduri
pentru armata, primeste delegatiile romanilor din provinciile
ocupate si viziteaza des cartierul
general. E mereu alaturi
de rege. E perioada in care
Familia Regala se prezinta in
fata Parlamentului cu cele
mai importante legi - reforma
agrara, votul universal.
"Frumoasa de trebuie
sa te sfiesti"
Frumusetea lui Missy a fost deschizatoare de usi si nascatoare de amoruri. I.G.
Duca recunoaste in ea "o fiinta de care trebuie
sa te sfiesti, stralucitoare la fizic, ca
si la moral, incat iti ia vazul, nimeni nu o
poate intrece". "Frumoasa de o frumusete incantatoare, nu cred sa fi fost in
Europa multe femei care sa se fi putut
asemui cu dansa. Inteligenta, fermecatoare, plina de talent pentru
pictura, pentru calarie, pentru scris,
o conversatie sclipitoare, verva, humor,
spontaneitate in gandire, originalitate
in expresie, curaj - cine
n-a vazut-o la Iasi in mijlocul epidemiilor,
mergand acolo unde primejdia
este mai mare? Dragostea de frumos,
de adevar, de bine, nimic nu
i-a lipsit", noteaza el.
Duca vorbeste si despre ochii reginei
albastri - argintii, "cu scanteieri de
mila si cu luciri de otel", in care regaseste
"splendoarea britanica si faradelegile
Romanovilor".
Sfasiata de dragostea pentru doi barbati
Exuberanta Mariei de tanara,
galopul in care fulgera drumurile
de tara insotita de
cate un locotenent, au nascut
multe povesti despre
aventurile ei. Este banuita
de a o fi facut pe Mignon cu
locotenentul Zizi Cantacuzino,
apoi ca s-ar fi indragostit
de un aristocrat american,
Waldorf Astor, pe care il cunoscuse
la incoronarea lui
Edward al VII-lea.
Adevarata dragoste a Mariei
este insa printul Barbu Stirbei,
"frumos, iubit de femei,
elegant, plin de farmec si de
o neobisnuita distinctie",
dupa cum un barbat, I.G.
Duca, si nu o femeie il
descria. Autoarea biografiei
Mariei, Hannah Pakula,
speculeaza chiar ca Stirbei
fusese sustinut de Carol I
pentru un triumvirat la conducerea
tarii, cu Maria si Ferdinand.
Barbu avea sa fie
sfetnicul si reazamul Mariei.
Se spune ca a fost si tatal
ultimilor ei copii, Ileana si
Mircea, Mariei placandu-i sa
vorbeasca mandru despre
ochii baiatului, caprui inchis,
cand toti ceilalti copii ii aveau
albastri ca ai ei si ai lui Ferdinand.
In timpul razboiului, in viata
reginei isi face loc un colonel
canadian, Joe Boyle, un aventurier
imbogatit dupa goana
dupa aur in Klondike. Constantin
Argetoianu noteaza ca
Boyle a fost "singurul barbat
care a dominat complet,
pana la siderare, aceasta
nobila si mandra femeie",
dupa aparitia lui, Stirbei
devenind doar "omul de afaceri
al Majestatii Sale". Multi
ani dupa, Maria recunostea in
jurnal ca "era sfasiata intre
doi oameni loiali si doua
afectiuni"
("Imi era insuportabil sa
ranesc pe cineva si cu toate
acestea ii raneam pe
amandoi, iar eu ma chinuiam
cel mai mult"). Barbu se
dovedeste a ramane in sufletul
Mariei si la batranete.
Este cel de la care cauta
mereu sa-si ia ramas bun,
chiar si inainte de a muri.
"Tot dorul meu, toata
tristetea mea, toate amintirile
dragi care imi inunda din nou
sufletul... Sa te binecuvanteze Dumnezeu si sa te
aiba in paza", ii scria Maria.
Iar de la Stirbei, scrisorile au
venit pana in ultima clipa
insotite de cinci litere: i l y m
m (I love you, my Marie!/Te
iubesc, Maria mea!).
"Regina Maria a
fost iubita de
toata lumea:
era frumoasa
si simpatica,
iar in anii din
urma s-a adoptat
fata de dansa
si un sentiment
de mila:
stiau cu totii ca
in afara de Ileana,
copiii nu se
purtau bine cu
dansa (...) Moare
relativ tanara, dar nu se
poate spune ca
n-a trait. A cunoscut
toate
imbatarile vietii si a cunoscut
mari multumiri sufletesti si pe cea
mai mare dintre
toate, pe
aceea de a ramane in istorie
ca o icoana luminoasa
pentru
un intreg
popor"
C. Argetoianu,
insemnare la o ora
dupa moartea reginei
Inima, in iubitul
ei Balcic
Maria este ingropata fara inima
sa. Cordul este dus, potrivit
ultimei sale dorinte, la dragul
ei Balcic, la malul Marii Negre,
in Biserica "Stella Maris",
intr-o caseta batuta in 307 pietre
pretioase, pe care
doamnele romane au pus si
steagul Angliei si pe cel al Romaniei. Principesa Ileana a
salvat pretiosul obiect in timpul
pierderii Cadrilaterului si l-a ascuns
in stanca, la Castelul
Bran. Acolo este descoperit in
1968 de directorul castelului.
Acum, inima reginei se afla la
Muzeul National de Istorie.
CV
Maria de Edinburg s-a nascut
in 1875 in familia regala britanica,
inrudindu-se cu toti
puternicii zilei. Fiica celui
de-al doilea fiu al reginei
Victoria a Marii Britanii,
printul Alfred de Edinburg si
duce de Saxa Coburg-Gotha,
fratele viitorului rege Eduard
al VII-lea, era vara si cu
imparatul Nicolae al II-lea al
Rusiei prin mama sa Maria,
unica fiica a tarului Alexandru
al II-lea, si cu imparatul Germaniei
Wilhelm al II-lea.
S-a logodit la 16 ani cu Ferdinand
de Hohenzollern, principele
mostenitor al Romaniei.
Casatoria a avut loc la 29
decembrie 1892, iar in ianuarie
1893 o nunta speciala
a fost organizata si la
Bucuresti. Pe 15 octombrie
avea sa se nasca primul ei
fiu, Carol, viitor rege al Romaniei. Tot pe un 15 octombrie,
1922, Maria si Ferdinand
erau incoronati la Alba-Iulia, regi ai Romaniei Mari,
dupa un rol decisiv al reginei
in intrarea Romaniei in razboiul
de reintregire si in Conferinta de Pace de la Paris.
In 1926, Maria face o vizita
de o luna in America, pe care
o parcurge aproape de la un
capat la altul intr-un adevarat
mars triumfal.
Ferdinand moare in 1927,
lasand tronul lui Carol
al II-lea. Regina, izolata si
persecutata de propriul fiu,
isi va gasi sfarsitul pe 18
iulie 1938, la Pelisor.