„Suntem oameni la fel ca si voi!"

Copiii seropozitivi din Asociatia „Licurici" din Giurgiu au deschis in Bucuresti o expozitie cu fotografiile facute de ei. Vor sa arate lumii si alta latura a lor. Sa vada toti ca sunt talentati... ca au visuri.

Isi doresc sa devina avocati, ziaristi sau medici. Vor sa calatoreasca in strainatate. Ca orice copil. Dar, pentru ei, viitorul inseamna altceva. Pentru copiii seropozitivi ziua de astazi inseamna mult mai mult decat pentru noi. Pentru ca ziua de maine ar putea sa nu mai vina. Dorinta lor cea mai mare este sa apara un antidot pentru virusul HIV. Pentru ca oamenii sa nu se mai teama de boala lor, pentru ca statul sa nu ii mai ignore, copiii seropozitivi din Asociatia „Licurici" din Giurgiu au participat la proiectul „Photovoice" sau „SIDA e doar problema a celor care o au?". Au fost propusi 30 de participanti din Giurgiu pentru a fi invatati sa faca fotografii simple, cu aparate ieftine, pentru a inregistra efectele bolii in viata lor si in comunitatea in care locuiesc. Iar fotografiile sunt acum expuse in Bucuresti, pentru trei saptamani, la Club Prometheus.

„Sidoaso, ce faci?"

In fata fotografiilor micutilor seropozitivi o fetita isi arata cu mandrie opera. „Cel mai mult imi place aceasta fotografie pe care i-am facut fratiorului meu mai mic, atunci cand se intorcea de la scoala. Si era de mana cu prietena lui. Vreau ca, atunci cand eu nu o sa mai fiu, el sa stie ca a avut o sora care l-a iubit. Stii - spune Cristina vorbind mai incet - eu sunt seropozitiva". Spune ca a invatat multe si ca i-a placut proiectul la care a participat. Fata a fost infectata cu virusul HIV la varsta de trei ani. De o asistenta care, atunci cand i-a facut un vaccin, nu a schimbat acul. Si de 12 ani Cristina se chinuie cu boala, cu nepasarea reprezentantilor statului si cu prejudecatile celor din jur. „Am fost doar un an la scoala. Pentru ca in prima zi de scoala invatatoarea m-a dus in fata clasei si le-a spus copiilor ca sunt seropozitiva. Sa aiba grija cum se joaca cu mine. Si copiii de pe strada rad de mine. Si isi bat joc de mine", povesteste Cristina. Fetita l-a rugat pe tatal ei sa ii faca vreo trei fotografii. Ca sa nu o uite. Fetita, fara scoala prea multa, vorbeste despre medicamentele pe care trebuie sa le ia, despre boala ei la fel ca un medic. Ca o persoana care se pricepe. Cristina este vesela, ii place sa vorbeasca cu toata lumea. Si are si planuri pentru viitor. Vrea ca atunci cand o sa implineasca 18 ani sa se mute in casa bunicilor ei. Pentru ca nu mai vrea ca vecinii ei sa strige dupa ea. S-a saturat sa o intrebe copiii pe strada: „Sidoaso, ce faci?".

S-au obisnuit cu ideea mortii

Presedintele copiilor din Asociatia „Licurici" spune ca e „mai credincios". „Vreau sa cred ca Dumnezeu va scoate un medicament care ne va ajuta. De asta am fotografiat mai mult biserici si cruci. Mi-au placut foarte mult", spune Alexandru D., de 17 ani. Baiatul nu stie cand a fost infectat. Stie doar ca nu va putea fi niciodata ziarist sportiv, asa cum isi doreste. Acum mai spera doar ca la anul, cand va implini 18 ani, sa isi ia permis de conducere. Nu a fost la scoala decat trei ani. Apoi a fost nevoit sa renunte pentru ca s-a mutat la tara. „Pentru noi, copiii infectati cu HIV, moartea nu mai are acelasi efect pe care il are asupra celorlalti oameni. Traim cu ideea ca putem muri in fiecare zi. Deja... ne-am obisnuit", povesteste Alexandru. La fel ca si Cristina, nici baiatul nu mai pare afectat de boala lui. Rade, glumeste. Ca orice tanar de varsta lui.

Pasionat de fotbal

Sta retras si este mai tacut decat ceilalti copii. Alex A. are 15 ani. Si nici el nu stie exact cand a fost infectat cu virusul HIV. S-a obisnuit cu gandul ca nu va putea fi niciodata ce si-a dorit. Baiatul este un microbist impatimit. }ine cu echipa de fotbal Steaua Bucuresti. Si mai joaca din cand in cand. „Cel mai mult mi-a placut sa fotografiez terenuri de fotbal. Imi place sportul asta", spune baiatul si se uita amarat la fotografiile lui. Alex mai are patru frati care sunt sanatosi. La scoala nu prea a fost. Saracia si boala nu l-au lasat sa fie alaturi de ceilalti copii, sa invete sa scrie si sa citeasca atunci cand ar fi trebuit. Acum este abia in clasa a II-a. Copiii sunt veseli, galagiosi, fericiti. Sunt oameni care nu se mai tem de moarte.

„Oamenilor le este frica de HIV/SIDA pentru ca lor le este teama de moarte. Pentru noi, copiii infectati cu HIV, moartea nu mai are acelasi efect pe care il are asupra celorlalti oameni. Speram ca puterea Domnului ne va ajuta sa privim viitorul cu zambetul pe buze pentru ca am depasit o mare problema din viata noastra."
Alexandru D., seropozitiv