x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje A fost odată ca niciodată...

A fost odată ca niciodată...

de Anca Aldea    |    04 Mar 2011   •   12:59
A fost odată ca niciodată...
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

... În Japonia... Un castel din piatră de culoare neagră, ridicat pe fundaţia unei fortificaţii mai vechi. O construcţie fastuoasă, construită pe câmpie şi întărită cu şanţuri cu apă, ziduri din piatră şi porţi masive din fier. Supranumit „Castelul cioară”, datorită culorii faţadelor, Matsumoto-jo s-a păstrat aproape complet din secolul al XVI-lea.

... În Tibet... Considerat una dintre cele mai maiestuoase fortificaţii, Palatul Potala din Valea Lhasa a servit drept reşedinţă mai multor Dalai Lama până la mijlocul secolului trecut. Palatul „şi-a trăit copilăria” în secolul al VII-lea, în timpul regelui tibetan Songtsen Gampo. Uriaşul de 400 m lungime şi 350 m lăţime a fost transformat în muzeu – are circa 1.000 de încăperi, peste 10.000 de sanctuare şi 200.000 de statui.

... În Slovenia... Potrivit unei legende, „Predjamski Grad” („Castelul de la intrarea din peşteră”) este „fratele” mai mic al unei fortificaţii pe care ca­valerul Erasmus a ridicat-o în lumea subterană

a grotei Postojna. Uimitoarea capodoperă arhitecturală care ni se arată astăzi datează din prima parte a veacului al XII-lea şi ascunde încă, în spatele său, numeroase galerii secrete şi întortocheate.

... În Franţa... Aflat în patrimoniul UNESCO, Muntele Sfântul Mihail (supranumit „Minunea Occidentului”), situat între Bretania şi Normandia, „se leagă” când şi când de uscat, în funcţie de flux şi reflux. Castelul de aici atrage cei mai mulţi vizitatori pe care îi primeşte o fortificaţie din Franţa – peste patru milioane de turişti pe an.

... În Germania... Cel mai cunoscut palat regal al lui Ludovic al II-lea. Construit în Alpii bavarieni, începând din 1869, Palatul Neuschwanstein parcă a fost scos din poveştile cu zâne şi feţi-frumoşi. Tot în Germania se află (la Kassel) o replică din secolul al XVIII-lea a castelelor medievale, denumită „Cetatea Leilor”.

... În România... Celebrul Castel al Hunedoarei (construit în secolul al XV-lea), unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică (cu elemente renascentiste şi baroce), „a servit” drept închisoare, timp de şapte ani, pentru Vlad al III-lea (Dracula).

... În Polonia... Castelul medieval din Malbork – cea mai mare construcţie gotică din cărămizi (ridicată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea) – face parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

... În Portugalia... Palatul Pena (a cărui construcţie a început în secolul al XV-lea după o apariţie a Fecioarei Maria) combină mai multe stiluri arhitecturale: neoromantism, neogotic, islamic, neorenascentist etc.

... În Cehia... Unul dintre cele mai mari castele din lume şi, potrivit Cărţii Recordurilor, cel mai impunător castel antic se află la Praga.

... În Crimeea... Nu departe de Ialta, cocoţat pe o stâncă, „Cuibul rândunicii” tronează deasupra Mării Negre. El a devenit unul dintre cele mai atractive destinaţii turistice. Construit în 1912, în stil neogo­tic, nu departe de castrul roman Charax, castelul a aparţinut unui nobil german care a făcut avere din extragerea de petrol din Baku. Din cauza unui cutremur, în 1927, care a provocat o fisură în stânca de susţinere, clădirea a fost închisă şi timp de patru decenii picior de turist nu i-a călcat pragul.

×
Subiecte în articol: stiinta