Acolo unde se avântă îngerii...

Plecând din Taba, una dintre cele mai noi destinaţii turistice ale Egiptului, o şosea paralelă cu Marea Roşie te călăuzeşte spre cea mai veche mănăstire creştină din lume construită în anul 330 la poalele Muntelui lui Moise, în vârful căruia Dumnezeu a dezvăluit lui Moise cele zece porunci.

Sentimentele pe care le ai când mergi pe acelaşi drum pe care au mers Maria şi Iosif cu două mii de ani în urmă pentru a scăpa de prigoana lui Irod nu pot fi descrise în cuvinte. Ele sunt prea sărace. Pustiul Munţilor Sinai, fără pic de vegetaţie, te face să înţelegi cum a fost posibilă întâlnirea lui Moise cu Dumnezeu. Era nevoie de râvnă, credinţă, umilinţă şi iubire. Culoarea nisipurilor este mereu diferită.

Când roşie, când cenuşie, când albă ca sarea. Cetăţi lăsate uitării de oamenii pustiului, cu arhitecturi curioase par munţii de aici. Aşezările beduinilor, care nu au mai mult decât un cort, oi, capre, o cămilă sau două sunt singurele puncte de reper în lumea în care pietrele sunt stăpâne. Focul de tabără unde Aron, fratele lui Moise, a rămas cu israeliţii, în timp ce Moise a urcat să primească Tablele Legii, rămâne în urmă, la fel şi beduinul care vinde "floarea deşertului", pietre care sparte dezvăluie în mijlocul lor un cristal scânteietor.

Păşim cu sfială spre locul unde îngerii au lăsat corpul Sfintei Ecaterina. Mănăstirea a fost şi este locul unde se adună toţi pustnicii şi sihaştrii care trăiesc prin crăpăturile munţilor din împrejurimi. Intrarea în mănăstire se face pe o poartă îngustă şi joasă, numai la anumite ore. Chiliile călugărilor te îmbie la reverie, şi liniştea de aici îndeamnă la rugăciune. Pentru călugări, turiştii par umbre, le acceptă, dar nu interacţionează, preferând singurătatea.

DORINŢE. Altarul sfintei biserici este aşezat pe rugul pe care l-a văzut Moise arzând, dar nu se mistuia. Acel rug veghează şi acum. Turiştii se înghesuie să-l atingă şi să-şi pună câte o dorinţă, fără să bage de seamă când se mai înţeapă. Ramurile lui sunt pe zidul din spatele bisericii, iar rădăcina, în Sfântul Altar, acolo unde se află Moaştele Sfintei Ecaterina.

Picturi murale, de mare valoare, cu foarte multe candele agăţate de tavan, aproape că nu mai zăreşti bolta pictată a bisericii. Ortodocşii sunt primiţi cu braţele deschise aici şi lor li se dă voie să sărute cu evlavie sfintele moaşte ale Sfintei Ecaterina, şi stareţul mănăstirii le dăruieşte un inel-simbol din argint, cu o poveste la fel de veche precum mănăstirea.

Într-un vis care a venit ca răsplată pentru credinţa ei, Ecaterina a primit din partea Mirelui ei, Iisus Hristos, o verighetă pe care El, cu mâna Lui, o puse în degetul ei. Când s-a deşteptat din acest vis, uimirea ei a fost şi mai mare, era mai fericită acum decât în vis văzând că în deget avea o verighetă. De atunci, Sfânta Ecaterina este păstrătoarea fericirii, iar cel care primeşte acest inel rămâne sub protecţia sfintei.

Martirizată pentru credinţa ei, îngerii i-au ridicat firavul trup în văzul chinuitorilor şi l-au dus la Sinai, şi acesta a fost aşezat de cuvioşii de aici într-o raclă.