x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica

VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica

de Razvan Popa    |    13 Ian 2021   •   19:26
VIDEO Alcool, vaccin, sex. Orașul Fierbinți, aruncat în lupta cu virusul și frica

Vaccinarea anti-Covid în mijlocul Bărăganului e o poveste cu intrigă şi suspans. De la Balamuci-Sitaru până la Dridu-Moldoveni, accentul se pune grav pe partea inghinală a istorisirii: bătrânii merg la vaccinare pe motiv că au auzit că vor fi ca în tinereţe (doar dintr-un singur punct de vedere), cei tineri nu vor să audă de injecţie, căci strică la fertilitate. O capitală a vaccinării naţionale este Fierbinţi Târg: aici primarul a luat-o înaintea facturilor şi a ridicat, deja, „centrul anti-Covid”.

Fierb Fierbinţii de când cu adresa prefecturii de a se face aici un centru de vaccinare. Căci din mijlocul lui decembrie, anul trecut, a venit rugămintea de la judeţ ca vreo zece sate să se injecteze aici anticoronavirus. Au ales Fierbinţi-Târg fiindcă e oraş.

„Dacă ai venit cu gânduri bune...Bine ai venit”, scrie la intrarea în urbea din Ialomiţa. Prin anii 90, fierbinţenii au fost ridicaţi la rang de orăşeni. Târgul a primit decizia fiindcă nu erau prea multe oraşe în Ialomiţa. Aşezarea a rămas, încă, la o imagine de comună în eră agrară. De altfel, aceasta este şi principala activitate aici. E drept, mai sunt unii care lucrează la Bucureşti, la firmele de curierat sau în transporturi. De la ei, cică, ar fi venit Covidul în Fierbinţi.

După panoul cu „gânduri bune”, dai peste un depozit de lemne. Pe o placă stă scris permanent: „Plecat în concediu de odihnă”. Pe stânga, pe după case, vezi câmpul întins şi o ceată de tractoare ninse. Două supermarketuri rup şirul de garduri: „Asta e diferenţa între noi şi ceilalţi”, zic, fuduli, orăşenii din Fierbinţi - „noi avem trei lanţuri de magazine”. Al treilea e în centru, după curba mare. Aici este „polul oraşului”: pe o întindere cât un teren de fotbal sunt obiectivele importante ale aşezării. În linie dreaptă le numeri: cârciuma, dispensarul, primăria şi cimitirul.

Carcalete! Ţuică, vin şi vaccin

Un pic mai departe de centru e fosta primărie. Aici va veni lumea să se vaccineze. E la gata, dar câţiva oameni trebăluiesc în jur. Unul sapă şanţul aiurea, căci dă cu ninsoare, altul e cu târnul după resturi de frunze. „Cică vine unu mare de la Bucureşti să viziteze centrul. Dom’ primar ne-a pus să facem frumos”, se destăinuie cel cu sapa. Un altul se retrage pe furiş. Îşi trage căciula pe ochi, vâră mâinile adânc în geaca groasă şi ia viteză pe drumul spre primăria cea nouă. Se opreşte un pic în faţa cârciumii cu nume desenat mare: „La Troiţă”. Inspiraţia vine, poate, de la troiţa ce e ridicată alături, pe şoseaua de Bucureşti. În amintirea fierbinţenilor căzuţi în războaie.

Nea Vasile este un om respectabil în Fierbinţi-Târg. Munceşte cu ziua şi are idei filozofice. Despre vaccinare a ales răspunsul: „Nu..!”. Motivul: „...Că beau...”. Îngrijorarea: „...că mor”! Nea Vasile ştie că lumea e împărţită: că ăia bătrâni au auzit că injecţia e ca Viagra şi or să funcţioneze din nou. Iar că ăia tineri sunt speriaţi de cipuri şi sterilizare.

„Eu beau carcalete. Aşa îi zice bătrâneşte, amestec. Vin, ţuică..astea, aşa. Da’ face rău şi astea. Aoleu, am căzut jos...”, critică omul de 63 de ani. Dar crede că şi cu vaccinul e la fel. Poate mai rău: „...dacă îl iau şi-l beau? O să mor!”

 

 

„Nu contează vaccinul... cine se naşte moare”

Ca nea Vasile sunt mulţi. Au auzit că injecţia dăunează grav consumului de alcool. Bătrânul e ca un fel de purtător de cuvânt: „Îmi e frică de vaccin. Am auzit din presă că e rău dacă bei. Aş avea curajul, dar să mă las de băutură. Şi nu-mi vine”. Moşul zice că bea ce apucă. La fel şi lucrează. Cu masca trasă sub nas, nea Vasile o dă pe amintiri: „m-am apucat de băut de la 23 de ani, de când m-am eliberat din armată. Dar aveam servici atunci. Alte condiţii! Eram mai tinerel”. Idea că vaccinul i-ar prelungi zilele de şpriţ nu prinde: „Nu! Pentru că câte zile ai de trăit, atâtea trăieşti!”. E amuzat de ideea răsărită brusc şi schimbă pe filosofie: „Nu contează vaccinul. Cine se naşte moare, cine nu se naşte nu moare”. Arată spre căciulă şi citează autorul: „Aşa am dedus eu, de la mine, asta, dar m-am gândit mai mult”. Râde. E un om simplu. Şi respectat în târgul aflat la 50 de kilometri de Bucureşti. Pe lângă el trec agale câţiva câini de pripas în spatele unei mâţe cu coada ridicată. Liniştea din preajma primăriei e spartă de clopot bătut în dungă. Cimitirul a aproape lipit de sediul autorităţii publice. E unul faimos – are şi fotografii postate pe pagina de internet gestionată de primărie în care este prezentat oraşul.

Coronavirus versus cimitir

În plină activitate de pregătiri pentru vaccinarea anticoronavirus, primele anunţuri de interes public postate de Primăria Fierbinţi-Târg au fost despre obiectivul „Cimitir”! Primul act devenit oficial, pe 5 ianuarie, a fost „studiu geotehnic cimitir”. Urmat, apoi, de „ridicare topo teren cimitir” şi cu sfârşit - „faza finală PUZ cimitir”. Printre ele există postat şi un aviz al DSP. Nu se referă la vaccinare. Este avizul sanitar „pentru cimitir Fundu Danciu”. Primarul zice că în oraş sunt trei cimitire, cinci parohii şi şase biserici. Şi că a avut o rată de COVID de 4,02 la sută. „Dar n-a murit nimeni”.

Medicul de la dispensar îşi aminteşte că au existat doi decedaţi din cauza coronavirusului. Primar de Fierbinţi este Iusein Iuksel. Venit din Dobrogea, de etnie turcă, primarul a câştigat mandat după mandat în târgul din Ialomiţa. Cu o pauză, când a fost condamnat cu suspendare pentru o ispravă cu „conflict de interese”. La ultimele alegeri a reuşit din nou să-i bată pe contracandidaţi. Acum e relaxare. Ca în oraş, cu oameni care nu poartă mască, iar dacă o au, o ţin sub nas. Sau pe post de acoperitoare a bărbiei.

 

Ameninţarea lacătului

Povestea centrului de vaccinare din Fierbinţi-Târg este simplă. Prefectura a cerut, primarul a fost impresionat. Şi a executat. Sediul fostei primării a devenit centrul în care urmează să vină oamenii. „Eu cred că din totalul fierbinţenilor va veni majoritatea. Există şi legende de la colţ de stradă cu fertilitatea, dar lumea va veni. Eu mă vaccinez. Am trecut de o anumită vârstă”, spune primarul Iuksel. Modul în care s-a amenajat spaţiul de vaccinare este cu intenţie bună, dar riscant. Edilul a semnat un contract cu firma care a lucrat în fosta primărie, dar nu a plătit nimic: „Că nici măcar bugetul nu este”. Aşa că au fost efectuate lucrări de aproximativ 50.000 lei, bani care ar trebui să vină de la Guvern. În caz contrar: „Pun lacătul pe uşă şi nu se mai vaccinează nimeni”. Banii pentru amenajarea centrului şi fondurile din care urmează a fi plătiţi medicii care se vor ocupa de vaccinarea oamenilor din Fierbinţi şi alte zece comune sunt o enigmă şi pentru edilul Iuksel. Ridică din umeri în timp ce arată dotările din cabinete: paturi, televizoare, vopsea proaspătă, birouri şi sistem de încălzire reparat.

„Am respectat, la linie, planul Prefecturii şi DSP. Am lucrat la foc continuu, încă din decembrie.Tot ce s-a cerut este aici. A mai rămas să vină STS-ul să cableze”, se împăunează primarul şi arată sala de vaccinare. „Dacă nu se decontează banii, închid aici şi îi trimit să se vaccineze la Guvern”, ameninţă edilul. Mai se gândeşte o clipă şi adaugă: „şi la Ministerul Sănătăţii”.

 

„99 la sută se vor vaccina”

Iuksel recunoaşte că centrul de vaccinare a fost creat cu o strategie kamikaze. Firma care a lucrat acolo ar putea să execute primăria pentru neplată în cazul în care Executivul nu ar înainta fondurile necesare. Dar primarul are o variantă de rezervă: ”Fac aici cabinete medicale pentru medicii de familie”. Chiar dacă, lângă noul sediu al autorității locale este dat, nou, în folosinţă un fel de dispensar. Acolo, medicii de familie îşi consultă pacienţii. La geam, ca măsură de prevedere. Doctorul înăuntru, pacienţii, lipiţi de zid, afară. Mediul de familie spune că se bazează pe o prezenţă mare la vaccinare. „Dintre ai mei, 99 la sută acceptă vaccinul”, zice cadrul medical.

Ştie că va fi unul dintre cei implicaţi în campanie şi că nu vor fi probleme: „Vom avea costum, măşti, viziere”. În Fierbinţi încă sunt cazuri de coronavirus. Au existat şi cazuri grave. Probleme ar fi şi cu sechelele ce rămân după boală, dar şi cu cifra infectărilor. Acum e cu puţin peste 1%, dar „cei care sunt din familia celui pozitiv nu se mai testează. Chiar dacă au aceleaşi simptome. Stau acasă, dar nu mai sunt testaţi. Cifra este, deci, subiectivă”. Omul e tânăr, a auzit, deci, de poveştile cu sterilizarea. Şi de reticenţa unora de a se vaccina. La fiecare discuţie pe care o poartă cu pacienţii încearcă să le arate adevărul. La fel şi primarul: a pus o echipă să tapeteze stâlpii oraşului şi geamurile magazinelor cu afişe privind campania de vaccinare - „Dar sunt cam fade, aşa. Nu atrag, nu le citeşte nimeni”

 

×