Femeia a tot sperat că omul ei încă mai este în viaţa şi îl mai poate vedea măcar o dată înainte de a închide ochii. “Sâmbătă am hotărât să o externăm, pe propria răspundere, să o aducem acasă, a fost ultima ei dorinţă să moară acasă. Toată dimineaţa noi i-am spus că tata a murit, prima dată nu a crezut, a zis că noi glumim, după aia a zis că aşa a vrut Dumnezeu, după aia se uita să-l vadă, şi noi o întrebam, că a vorbit până în ultimul moment, a fost lucidă. O întrebam: pe cine aştepţi tu? Pe tata? Da”, a mai spus fiica soţilor decedaţi. Pe 8 martie, la o zi după ce a murit bătrânul, s-a stins şi femeia. “Am vorbit cu ei chiar cu câteva zile înainte de a se întâmpla tragedia. Mi-au zis că totul este bine, doar că mama era puţin bolnavă. Dar la tata nu ne-am gândit. El vroia să meargă la mine la Vlădeni să ne ajute să legăm la vie. Dar supărarea l-a afectat, pentru că nu a spus la nimeni şi pur şi simplu s-a provocat această tragedie. Nu ne-am gândit că se va întâmpla aşa ceva. De cele mai multe ori eram mândru când mă întrebau oamenii dacă îmi trăiesc părinţii. Acum, când le voi spune că au murit împreună nu le va veni a crede”, a spus Petru, fiul soţilor Haciu.
Întreaga suflare a satului are numai cuvinte de laudă despre ei
În acest an, autoritătile din comună i-au premiat pentru cel mai longeviv cuplu. Gheorghe Haciu era foarte credincios şi mergea săptămânal la biserica din localitate, unde era clopotar. “Lumea din sat a zis că strada pe care locuia tata să se cheme Strada Clopotarului, pentru faptul că tata era omul bisericii. Şi mulţi dintre oameni îi spuneau în cazul în care lipsea o duminică de la biserică - “nenea Ghiţă, ne-ai lipsit””, a spus Angela, fiica răposaţilor. Sătenilor din Larga Jijia (Iaşi) încă nu realizează ce s-a întânplat, că destinul a hotărât ca soţii Haciu să plece pe lumea cealaltă aproape în acelaşi timp. “Nu-mi vine să cred că nanul şi cu nana nu mai sunt. Au avut o căsnicie şi copii fericiţi, cuminţi şi la locul lor. Au fost oameni gospodari, respectuoşi. Nu am mai auzit până acum. Am auzit la trei luni, la şase luni, la un an, dar aşa odată, e ceva aparte. Ei s-au iubit, nu s-au certat şi au luptat amândoi să meargă înainte. Nu au făcut pe cheful fiecăruia - ăsta este drumul nostru”, a spus Asfazia Gherman, fina soţilor Haciu. Cuplul format din soţii Aurica şi Gheorghe Haciu vor fi înmormântaţi joi în cimitirul satului. Chiar dacă copiii lor nu se bucură, ci dimpotrivă, ei vor face cheltuieli pentru înmormântare la jumătate, ca pentru o singură persoană.
Citește pe Antena3.ro


