Aventura - O zi in jungla: scarpinat continuu

O mana de aventurieri, printre care cameramanul Bogdan Slavescu, directorul de imagine Ovidiu Gyarmath, producatorul Victor Melian, dar si editorul foto al Jurnalului National, Alexandru Molovata, intr-o expeditie semnata Dan Chisu.

O mana de aventurieri, printre care cameramanul Bogdan Slavescu, directorul de imagine Ovidiu Gyarmath, producatorul Victor Melian, dar si editorul foto al Jurnalului National, Alexandru Molovata, intr-o expeditie semnata Dan Chisu.

Alaturi de ei, Cristian Carcu, regizor si filolog. El este cel care incearca o initiere in tainele samanismului si afla cat e mit si cat e adevar in astfel de practici. Traseul pe care echipa il urmeaza pentru a ajunge in jungla la samanul Juan Flores, din satul Mayatuyacy, este o aventura pe care cititorii Jurnalului National sunt invitati sa o descopere din insemnarile de calatorie ale lui Dan Chisu, pe care le publicam pe tot parcursul expeditiei.

"Nimeni nu poate descrie starea de fericire pe care o are un om care a petrecut o saptamana in jungla si caruia intr-o dimineata i se da vestea ca totul a luat sfarsit. Ai nevoie de cineva sa-ti dea vestea asta, pentru ca dupa sase zile nu-ti mai vine sa crezi ca totul se va sfarsi vreodata. In fiecare zi faci acelasi lucru.

MIC DEJUN LA INDIGO. Te trezesti, iei micul dejun, adica banane si papaya, aceleasi banane si aceeasi papaya in fiecare zi, te scarpini cateva ore, pentru ca in fiecare noapte te mananca insectele junglei, care nu sunt numai tantari, cum ti-ar veni sa crezi, ci si niste musculite mici, aparent inofensive, dar care te macina marunt chiar si pe sub pantaloni, ba, mai mult, prin tenisi sau sandale, si care iti lasa niste urme pe zile multe si lungi de scarpinat, aproape necontrolat.

LA PRANZ, UN "REGAL". Mai sunt si paianjenii aia criminali, care parca mai mult te sperie decat te musca, pe care trebuie sa-i cauti in fiecare seara si dimineata prin pantofi sau asternuturi, pentru ca pe acolo se ascund, si nu te musca decat daca dai din greseala peste ei. Dupa care vine pranzul, format din terci de linte si fasole aruncat peste niste orez. Acelasi din fiecare zi. Dupa pranz ce sa faci, te mai scarpini pana spre seara, cand la masa mai vine un terci de ceva care nu poate fi descris, aruncat de data asta peste niste varza.

PAPA "BUN". Terci peste orez si niste boabe de fasole, cu repetitie, pana la exasperare

O ALTA LUME. Pe la noua seara incepea ritualul care, pentru noi, cei de fata, nu avea mare importanta, pentru ca noi nu vedeam decat niste corpuri intinse care inganau o melodie cu ritm monoton. Ne mai scarpinam putin, dupa care ne culcam pana pe la ora 5 dimineata, ora la care ne trezeam ca sa ne mai scarpinam putin, bineinteles. Daca nu era peisajul ala magnific cu apa fierbinte la 95 de grade, in care ne fierbeam ouale pentru micul dejun, dupa ce am descoperit ciubarele tribului, totul ar fi fost de nedigerat. Norocul nostru a fost un personaj minunat pe nume Brunse, un discipol al maestrului, pe care, de altfel, nu prea il vedeam in timpul zilei. Brunse zic, un indian ashaninca cu o privire iscoditoare care si-a dat seama de lipsa noastra de activitate si in fiecare zi ne-a facut alt program.

ALTA VIATA! Asa am descoperit cascada cu apa rece, in care ne-am balacit ca niste copii, asa am descoperit cabanele de reculegere izolate in mijlocul junglei, tot cu el am gasit tunelul sapat perfect rotund in piatra raului, parca trasat cu un compas gigantic, stanca gigantica plina de plase uriase de paianjeni, parca desprinse din Indiana Jones. Tot cu el am pescuit, am tras cu arcul, am invatat sa deosebim papaya cruda de cea buna si comestibila, chiar daca mai avea coaja verde, cum sa culegi bananele dintr-un bananier fara sa-l tai de tot sau cum sa inmultesti copacul taind o radacina, una numai de el stiuta si care trebuie sadita la o distanta iar numai de el stiuta.

"LA SCALDAT". In marea de noroi, cu asa-zisele 4X4 din dotare

TRAVERSAREA NOROIULUI. Ne-am simtit ca niste pionieri care redescopera viata intr-un loc pustiu ca populatie, dar plin de viata si umiditate. Fluturi, pasari si insecte cum nici pe Discovery nu am vazut. De aia va spun ca mare bucurie am avut in dimineata cand am aflat ca plecam. Am impachetat in viteza si drumul ni s-a parut o jucarie. Si traversarea cu pirogi a fost floare la ureche, iar prima bautura rece la sub 25 de grade pe care am baut-o, o bere rece aburinda, nu o s-o uitam niciodata.

Traversarea noroiului, pentru ca, din cauza ploilor, totul era o mare de noroi, a fost ultimul impas al expeditiei noastre in jungla Amazonului. Nici pana acum nu stiu cum am reusit sa-l traversam cu rablele alea de masini, care trebuia sa fie 4X4, dar care nici macar cauciucuri nu mai aveau."