Aventurile credinciosului Timotei autostopistul. A aşteptat şi două zile să îl ia o maşină!

E Forrest Gump al României. A pornit de nevoie cu “autostopul” în jurul lumii şi de atunci nu s-a mai oprit. A ajuns la aproape 120.000 de kilometri parcurşi trecând prin zeci de ţări ale lumii. Recent a poposit în cel mai friguros punct al planetei, în Siberia. Spune că îi place acest mod de a călători pentru că adoră să facă cunoştinţă cu noi oameni şi să vadă noi teritorii, dar şi pentru faptul că nu îl costă nimic. “După cum bine nu ştiţi, io îs primu’ român care încearcă să facă înconjurul lumii cu autostopul! După ce acest lucru a mai fost făcut doar de doi francezi, doi polonezi şi un american, ca în orice banc bun urmează românul nostru, adică eu!”, spune el. Timotei Rad (Timo) are 29 de ani. Chiar dacă e credincios creştin ca mulţi alţi români, eroul nostru a fost exmatriculat de două ori în liceu şi chiar a fost închis pentru scurt timp la 19 ani pentru că a trecut o graniţă fără viză. Curios şi energic, Timo iubeşte viaţa cu patimă. A ajuns (după “peripeţii”) student în anul trei la cartografie. Una din temele sale a fost să demonstreze că primul român care a făcut o hartă pentru un teritoriu locuit de români este Dimitrie Cantemir. Pentru aceasta trebuia să consulte nişte cărţi foarte vechi ce existau doar la biblioteci importante din Viena, Leipzig, Londra, Paris şi Padova. Neavând resurse fianciare a pornit la drum cu “ia-mă nene!”. Aşa a reuşit să demonstreze ce şi-a propus, iar de atunci nu s-a mai oprit din călătorii. A ajuns un fel de “Forrest Gump” al României. Cu sprijinul celor ce îi apreciază “nebunia”, spune el, şi prin intermediul programului “Cumpără o ţară” a ajuns la sfârşitul anului trecut la performanţa de a bifa aproape 200.000 de kilometri parcurşi cu “autostopul”. Cu fiecare kilometru parcurs el demonstrează că orice este posibil şi că ar trebui să fim mai uniţi pentru a ne îndeplini năzuinţele. “Trebuie voinţa necesară pentru a reuşi ceea ce fac eu, de asemenea e nevoie de o sursă violentă/ năpraznică/sălbatică. De multă energie, iar acest fel al meu de a fi mă alimentează cu forţa necesară!”, precizează el.

Nu stă locului o clipă
Mic de statură, cu ochelarii pe nas, aruncă priviri ţintite. Parcă te străpunge prin lentile cu personalitatea sa. Tot timpul se mişcă, parcă ar avea pe… exploratorul în el. “Sunt Speedy Gonzales!”. Nu stă o clipă locului: chiar şi atunci când se fotografiază face gesturi largi, se scălâmbăie, se întoarce cu capul în jos strâmbându-se sau zâmbind larg. De altfel are şi o imagine “hard” cu un grup de prieteni: jucând cărţi în chiloţi cufundaţi în zăpadă. “Călătoresc cu autostopul pentru a cunoaşte, pentru a mă dezvolta personal, pentru a trăi lucruri noi, pentru aventura şi imprezivibilul ce îl presupune!...La început a mai existat un motiv: îmi spuneam că mă apuc de călătorit ca să mă îmblânzesc/dresez! Mă gândeam că astfel o să eliberez energia ce o am…Nu e ceva plăcut să fii o persoană ce nu se conformează societăţii şi să trebuiască să îţi ţii în frâu tot surplusul de energie!...În loc să devin mai “domestic” devin tot mai “sălbatic”!...Dacă azi vei avea curaj să te baţi cu un câine, mâine cu un lup, poimâine cu un leu.. răspoimâine te vei bate cu toată jungla….Eu nu călătoresc, eu haos-călătoresc! Mie îmi place să simt monstruos!”, spune Timotei. Văzându-l atât de pirpiriu l-am întrebat cum s-a descurcat în situaţiile limită cu care s-a confruntat. Aşa ajungem la cea mai “cool” amintire a sa de la Polul frigului de pe mapamond. “Am ajuns în aşezarea umană permanent locuită şi în care s-au înregistrat cele mai scăzute temperaturi din istorie: -72 grade Celsius, în 1938. La Polul Nord şi în toată emisfera nordică nu s-au înregistrat temperaturi mai scăzute!”, spune el. Ca să ajungă aici a făcut autostopul pe Drumul Oaselor/Urşilor. “Drumul Oaselor a fost construit pe vremea lui Stalin cu preţul a un milion de vieţi, un milion de oameni au murit construind cei 2020 km de drum. Drumul trece prin cea mai rece zonă locuită permanent din lume. În 22 august anul trecut m-a prins prima zăpadă acolo…Acum câteva zile un prieten pe care mi l-am făcut în acele locuri mi-a trimis o poză...-62 grade. Tot drumul ăsta este neasfaltat şi trece prin păduri nesfârşite pline de urşi. Aici e una din cele mai mari populaţii de urşi din lume. Drumul nu e asfaltat. Şi totuşi de ce locuiesc oamenii acolo? Pentru că există mult aur în acei munţi, şi pentru că salariile sunt bune. Pe temperaturile astea de sub zero grade eu eram la un moment dat în şlapi pentru că mi se rupseseră ghetele. Cineva mi-a dat repede nişte încălţări”. Acolo, în Siberia, l-a luat o maşină imensă de-a armatei ruseşti lângă care a şi pozat. “M-au dus în cazarma lor militară, mi-au dat să mănânc, mi-au oferit tot ce-mi trebuia…Tot în Siberia, o maşină care m-a luat la autostop a trebuit să fie trasă printr-un râu, datorită unui pod rupt”.

31 de ore de aşteptare  pentru a fi luat de o maşină. Pe urmele lui Marco Polo
Timotei s-a bucurat mult atunci când a ajuns la curtea imperială a lui Gingis Han, “Gingâs Han cum îi spun mongolii”. “Prin Mongolia a fost o călătorie dementă”. Încântat a fost atunci când a ajuns la Ulan Bator, însă după o probă a răbdării cu totul şi cu totul ieşită din comun. “Autostopul în Mongolia e cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată, am stat şi 31 de ore ca să fiu luat de o maşină. Nici nu mai credeam că o să mai ajung la Ulan Bator”. În Mongolia, Timotei a dormit în iurta unor localnici primitori. S-a fotografiat aici lângă un portret de-al lui Gingâs Han, făcut din pietre. “Gingâs Han e erou absolut în Mongolia, zeu chiar!”. Ajuns în Irak, Timo a fost luat cu maşina de nişte poliţişti.

■ Jurnalul Naţional: Vorbeşte-ne şi de pericolele prin care ai trecut. 
■ Timotei Rad: În Iran, într-o noapte în care dormeam în cort m-au atacat doi tipi “echipaţi” cu un spray paralizant... Am scăpat cu bine, am avut o reacţie instinctivă ce nu o pot explica… I-am “îndepărtat”… În Siberia am văzut doi urşi. În Kazahstan într-o noapte, la maximum 100 metri de cortul meu, a hăuit un lup!

■ Peste ce inconvenienţe ale vieţii de zi cu zi a trebuit să treci?
■ În Azerbaidjan, într-o noapte doi câini mi-au găsit cortul. Au stat lângă el şi au lătrat vreo două ore. Nu mi-a fost frică de ei...Problema a fost că îmi trebuia neapărat la toaletă...Treabă mare…Aşa că a trebuit să recurg la o soluţie extremă pe care nu o mai detaliez aici…

■ Ce ne poţi spune despre solidaritatea umană?
■ De altfel, în toată călătoria mea este vorba despre solidaritate umană! Cu autostopul sunt luat după ce le spun: “mă puteţi lua fără bani”? De dormit dorm în cort sau prin CouchSurfing (un fel de organizaţie mondială a autostopiştilor - n. red.). Mâncare îmi dau cei care mă iau cu “ia-mă nene” sau cei care mă cazează prin CouchSurfing, iar bani de vize am din donaţiile pe care mi le fac cei care ştiu de mine în ţară.

■ Ai avut parte şi de alt gen de… distracţie?
■ Mamă, la ce petreceri am luat parte în Rusia! Cu vodcă la greu şi fete frumoase!

■ De ce faci toate astea? Acum eşti şi tânăr, dar de la o anumită vârstă, devenim toţi mai comozi, mai neputincioşi. Tu văd că suporţi cu uşurinţă pe acolo toate privaţiunile vieţii comode de acasă. Uneori mergi prin străinătăţuri şi în căutarea unor aventuri sentimentale? Sau o faci mai mult din spirit de aventură şi pentru a cunoaşte lumea?
■ Aici trebuie spuse doar două-trei motive care mă determină să fac ceea ce fac. Şi pentru mine e de ajuns! Da, în cea mai mare parte pentru aventură! Apoi, pentru a mă cunoaşte pe mine. Şi pentru a cunoaşte pe cei din jur, lumea asta, alte culturi! De asemenea, pentru distracţii, pentru tot felul de probleme. Chestiuni sentimentale? Când vin îs binevenite! O aştept pe Afrodita cu braţele deschise! Dacă mă cucereşte pentru o noapte, iar apoi îşi pierde farmecul, e bine! Dacă mă cucereşte pentru câţiva ani, iar e bine! Nu caut nimic anume, dacă aş căuta ceva, aş pierde sensul! Rostul! Farmecul! Când planifici, totul se duce de râpă! Viaţa trebuie luată aşa cum vine, la timpul potrivit ea va aduce de toate! Prea multe uneori! Nu planificaţi nimic! Aşteptările şi speranţele ruinează totul! Aş dori să mă bucur de performanţele mele prin acest reportaj al tău. Până atunci, salutări din Yazd, Iran, Cristinel! Salutări Jurnalul Naţional!