Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ajung să-şi piardă smalţul dinţilor, să le cadă părul, să nu mai aibă nici un pic de stimă de sine şi chiar să se sinucidă. Cel mai adesea, puterea de a spune ce au pe suflet şi-o găsesc doar in faţa unui calculator.Â
Se ascund in spatele bolii, fără să dea nici cel mai mic semn că viaţa lor a devenit un chin. Doar cănd se ştiu in siguranţă, nevăzuţi şi neştiuţi de nimeni, işi vără degetele pe găt şi lasă să se vadă faţa hidoasă a viciului care a pus stăpănire pe viaţa lor: bulimia. Puţine sunt cazurile in care bolnavii se hotărăsc să dea ochii cu un specialist. Unii dintre ei mor, măcinaţi de boli provocate de vărsături.
"Voiam să fiu perfectă, să fiu uşoară, să scap de griji, să fiu iubită. Şi aveam micul meu secret, al cărui nume nu l-am aflat decăt cănd era prea tărziu. De fiecare dată cănd aveam vreo dezamăgire, măncam. Umpleam golul acela imens cu măncare. Şi cănd simţeam că plesnesc, mă aplecam asupra scaunului de la wc. Mi se intămpla să vomit de cinci-şase ori pe zi şi nimeni nu bănuia nimic. Cănd nu eram bulimică, o dădeam in anorexie. Am incercat toate pastilele de slăbit posibile şi am ajuns să fiu dependentă de amfetamine. Am incercat şi laxative şi diuretice. Nu măncam uneori cu zilele şi apoi reveneam la obiceiurile de bulimică. Nu mai ştiu ce inseamnă să mănănci normal." Semnat: Ema. Un nume care tăinuieşte de ani de zile, un om care a incercat să se elibereze de povara pe care o poartă povestind pe un forum. Singurul loc, poate, unde a reuşit să-şi spună durerea.
TRAI HAOTIC. Conform Asociaţiei Medicale Europene (MEA), in Europa, 6 din 10.000 de femei au anorexie, 8,5 din 10.000 au bulimie şi aproape 50% dintre persoanele cu anorexie nervoasă au episoade de bulimie. Aceastea sunt mai frecvent intălnite la tinerele cu vărste cuprinse intre 12 şi 20 de ani. Conform spuselor psihologului Stăncescu Raluca, "una din 10 persoane care suferă de bulimie este un bărbat, iar trei din 100 sunt femei. Bulimia este o tulburare emoţională. Iar primul pas in terapie este identificarea problemelor afective pe care pacientul le are, după care normalizarea măncatului. Persoana cu bulimie oscilează intre crize in care simte că nu mai deţine controlul asupra cantităţii de alimente consumate şi comportamente de compensare, precum vărsături autoprovocate, diete drastice, folosirea laxativelor, a diureticelor, sau practicarea in exces a sportului".
Citește pe Antena3.ro
"MĂ UITAM PRELUNG LA UN CUŢITâ¦" Irina este o fată care acum dă bobărnace anemice obsesiei de a mănca orice şi oricănd. Avea 15 ani cănd necuratul, parcă, ii şoptea la ureche: "Eşti grasă, trebuie să slăbeşti". Şi aşa a inceput drama⦠Irinei nu i-am văzut chipul. Dar i-am simţit teama şi ruşinea in timp ce-mi scria pe messenger, in propoziţii scurte, despre chinul prin care incă mai trece. După doi ani in care a ajuns să fie "un schelet ambulant, slăbisem aproape 15 kilograme doar infometăndu-mă", tănăra din clasa a 9-a pe vremea aceea a ajuns la spital. 12 zile internată. Ani de-a răndul nu a avut ciclu menstrual. "M-am inchis in mine. Mi-era ruşine de mama, simţeam că o dezamăgesc", imi spune Irina in nenumărate rănduri. Grija permanentă, obsesivă a mamei sale pentru modul in care fiica sa ar trebui să arate, comentariile şi reproşurile care i se aduceau au determinat-o pe Irina să facă micul pas care despărţea anorexia de bulimie. "M-am refugiat in măncare. Au trecut patru ani. Nu sunt măndră de mine", spune proaspăta studentă şi, printre vorbele sale, cuvăntul "ruşine" işi face iar apariţia atunci cănd mărturiseşte că nu a fost niciodată la doctor de cănd problema principală a devenit bulimia. "Am mers prin medici ani de-a răndul. Cu anorexia. Mă simţeam atăt de neajutorată. Mi-era frică. Mi-e frică şi acum. Deşi am o greutate normală, căteodată mă văd grasă şi iar imi vine să elimin tot ce am in stomac. Am voinţă, dar degeaba. Dinţii au inceput să mi se roadă. Sunt o persoană foarte depresivă şi de multe ori găndurile de sinucidere nu imi dădeau pace. Pusesem de-o parte nişte pastile antidepresive ce imi fuseseră prescrise cănd aveam anorexie sau mă uitam prelung la un cuţit. Nu este uşor să nu ai pe nimeni, să trăieşti singur intr-o lume in care nu vezi lumina de la capătul tunelului. Imi e ruşine de mine şi tot ce vreau e să nu-mi dezamăgesc părinţii". Pentru a scăpa de ochiul lor, fata a hotărăt să plece la şcoală intr-un alt oraş. Nu are prieteni, pentru că, zice ea "nu am incredere in nimeni. Ştii, căteodată vorbesc de una singură. Nu am cui să mă destăinui. Eu mă cert, eu mă impac. Aş da orice să fiu sănătoasă", işi incheie Irina mărturisirea.
DISTRUGEREA ORGANISMULUI. In mintea tinerei de 21 de ani, un gănd insuportabil incolţise: "Dacă o să fac cancer esofagian sau cancer de plămăni, cum citise ea pe internet? Antonescu-Botezat Ileana, medic primar psihiatru la Spitalul Titan Gordos, spune că bulimia netratată poate duce la moarte prin "apariţia unor tulburări hidro-electrolitice, deshidratare care provoacă disfuncţionalităţi, in special la nivel cardiac - aritmii severe, schimbări de PH, dureri abdominale, osteoporoză. De asemenea, in urma deshidratării pot apărea insuficienţe hepatice, renale". Se consideră că 10% din persoanele care suferă de bulimie vor deceda din diverse cauze corelate acestei afecţiuni: inaniţie, atac de cord sau alte complicaţii medicale, suicid.
MĂRTURISIRE TIMORATĂ. Pe Ioana trebuia să o intălnesc in faţa Teatrului Naţional. Nu a venit. Mi-a trimis insă un mail prin care işi povestea temerile: "Ştiu că am fost laşă că nu am venit. Insă, chiar nu sunt şi nu voi fi niciodată pregătită să vorbesc cu cineva despre asta. Totul se datorează depresiei continue pe care o am de şase ani aproape. De vină sunt problemele din familie şi stresul permanent pe care il am la găndul că nu voi ajunge să-mi ating ţelurile in carieră. Măncarea este singurul lucru in care mă refugiez cănd sunt sătulă de mizeria umană din ţara asta. Dacă măcar s-ar fi intrevăzut o speranţă in reabilitarea situaţiei mele, poate că aş fi venit⦠Nu voi avea niciodată tăria de caracter de a mă arăta lumii aşa cum sunt."
FRICA DE EŞEC. Irina, Ema, Ioana⦠Tinere care şi-au petrecut unii dintre cei mai frumoşi ani făcănd drumuri disperate intre frigider şi toaletă. Cum ar putea să-şi arate chipul sau să spună lumii, deschis, prin ce trec? Ruşine, teamă, vinovăţie, toate se adună in sufletul lor şi le impidică să apeleze la ajutor specializat, iar la final spun, aşa cum
mi-a mărturisit Irina: "Nu-i aşa că este atăt de degradant ce am făcut?". Nu le putem identifica pe stradă. Au greutate normală, iar pe dinafară par sănătoase tun. In realitate, suferinţa le face să se interiorizeze şi să cadă in depresii. Din cănd in cănd se eliberează, scriind anonimilor pe forumuri, aşa cum a făcut şi Ema: "Imi doream să fiu frumoasă, dar m-am urăţit. Am tenul palid, sunt deshidratată. Cel mai grav este că mi-am pierdut stima de sine. Nu pot avea o relaţie de iubire, pentru că de fiecare dată am impresia că nu merit să fiu iubită. Imi e dor de mine. Ştiu că imi fac rău. Vreau să mă schimb, dar imi este teamă. Imi este groază de eşec şi tremur de fiecare dată cănd am şansa de a demonstra ceva. Visez să fiu perfectă, dar ştiu că nu voi fi niciodată. Mă inchid in mine, mă ascund intr-un univers al meu, unde nu trebuie să demonstrez nimic nimănui, nici măcar mie".
"Doar o reducere a tensiunilor..."
Cercetătorii consideră că bulimia se asociază cu sentimente de insatisfacţie legate de propria persoană, corelate cu o preocupare exagerată pentru greutatea corporală. "In spatele acestor tulburări stau emoţii foarte puternice. Bulimia nu este o tulburare care se vindecă prin voinţă. Este lupta zilnică cu emoţii precum teamă, vinovăţie, ruşine, tristeţe, sentimentul de a fi «inadecvat», emoţii a căror intensitate pare de nesuportat. Indopăndu-se cu măncare, persoana respectivă işi distrage atenţia de la adevăratele probleme din viaţa socială", este de părere psihologul Stăncescu Raluca (foto). In timpul unei "şedinţe de infulecat" se pot consuma intre 1.000 şi 20.000 de calorii, ceea ce va crea o senzaţie de disconfort. De-ndată ce plăcerea de a mănca a fost satisfăcută, apare un puternic sentiment de vinovăţie. Elimină prin vărsături tot ce au in stomac, crezănd că in acest fel slăbesc. Psihologul Stăncescu este de părere că "vărsăturile nu duc la scăderi in greutate, ci la reducerea intensităţii emoţiilor". Terapia cognitiv-comportamentală realizată in cabinete de specialitate este de scurtă durată. De-ndată ce aceasta se incheie, terapeutul are sarcina de a urmări evoluţia ulterioară a pecientului prin intălniri o dată la trei sau şase luni.
