Ce a văzut Gunter (Creangă) Mihăescu în ţara lui Ceauşescu

de Ionuț Stănescu | 04 Noi 2011 • 17:17

Gunter Mihaescu (34 ani), al doilea baiat al lui Costin Mihaescu, era la gradinita cand a fost adus in SUA, iar varsta frageda de atunci – cred parintii - i-a atenuat, chiar i-a facut invizibil efortul de adaptare. S-a amestecat cu repeziciune printre colegii de generatie, a sorbit engleza de pe buzele lor si, ajutat de o statura de urias – atinsese 1,90 m, la 15 ani, a devenit tartorul sporturilor scolare din oraselul Castro Valley. A fost ales capitanul echipelor de baschet si de tenis ale liceului - iar mai tarziu, continuand sa faca sport, a devenit unul dintre cei opt canotori ai lotului de 8+1 al Universitatii California, castigand numeroase premii la concursuri organizate in Statele Unite. "Aveam in echipaj membri din echipele nationale ale Canadei, Serbiei, Germaniei, Norvegiei si Statelor Unite. Multi dintre ei au castigat medalii olimpice mai tarziu', spune Gunter.

Casatorie cu o italianca
In adolescenta, spre deosebire de fratele lui, Edgar, Gunter nu s-a plictisit deloc in Castro Valley, un "bedroom community' - cum spun americanii - locuit mai ales noaptea, cand cetatenii lui, intre doua navete, cea de seara si cea de a doua zi, dimineata, il populeaza cu adevarat. "Cand traiam acolo, eram prea ocupat cu sporturile si cu scoala, ca sa mi se para plictisitor. Ar fi, intr-adevar, plictisitor daca as sta acolo acum, la varsta asta'. Acum, locuieste, impreuna cu sotia lui, intr-un apartament cu doua camere din San Francisco. S-a casatorit toamna trecuta cu o tanara de origini italiene, Tina Benucci.

Familia Tinei se trage de langa insula mediteraneana Capri: cu doua generatii in urma, s-a stabilit pe coasta de vest a Americii, in San Pedro, un satelit al orasului Los Angeles, loc unde – tribut romantic, pe care Tina l-a platit peisajelor copilariei - a avut loc cununia dintre cei doi.

"Mihaescu Law"
Dupa facultatea de istorie (1996-2000), Gunter a urmat cursurile facultatii de drept (2002-2005), tot in cadrul Universitatii California. Azi, are propriul birou de avocatura, "Mihaescu Law' (mihaesculaw.com), o societate specializata in asistarea persoanelor nedreptatite de companiile de asigurari, de patroni ori de cei care le folosesc abuziv proprietatea intelectuala. E la inceput de drum, are nevoie sa-si formeze o parohie de clienti si de aceea acorda primele consultatii gratuit, netaxandu-i, cu ora, pe cei care ii trec pragul.

Viata lui Gunter se imparte intre avocatura, calatoriile in strainatate si cel mai durabil hobby al sau, drumetiile montane. Si el, si fratele lui, Edgar, au mostenit aceasta placere de la bunicul matern, Walter Kargel, autor de carti de alpinism, publicate in Romania si in Germania. Gunter a urcat pe cei mai inalti munti din SUA si s-a intors cu poze de pe toate culmile de gheata de pe coasta de vest a Americii. Ultima oara cand s-a catarat pe varful Whitney (4.400 m – cel mai inalt din SUA continentala), l-a escaladat intr-o zi, desi e un urcus de 35 de km, pe care, cu exceptia excentricilor si a alpinistilor profesionisti, nimeni nu il strabate in mai putin de 48 de ore.

Stra-stra-stranepotul lui Creanga despre bacsis, politie, postasi si doctori
Dupa emigrarea in SUA, Gunter a vizitat Romania de sapte ori. O data inainte de Revolutie si de sase ori dupa. Cele mai puternice amintiri pe care le-a pastrat sunt legate de o vizita facuta in 1988, cand a intalnit prima oara obiceiul romanesc al bacsisurilor - daruri care pareau obligatorii si firesti, asezate ca puntile intre oameni. Tanarul a povestit cateva momente palpitante traite in Romania si – preocupat de traditia bacsisului din tara lui natala - a marturisit ca aceasta a fost si inca e cea mai socanta diferenta culturala est-vest pe care a descoperit-o vreodata.

Gunter Mihaescu: "In 1988, am facut un drum in Romania, impreuna cu mama si cu fratele meu, Edgar. Veneam din Germania, cu masina pe care ne-o imprumutase un unchi. La punctul de control, am fost trasi pe dreapta. Un soldat s-a indreptat spre noi, tinand in maini un Kalasnikov. I-am dat un pachet de tigari, iar el, dupa ce s-a uitat speriat in toate partile, asigurandu-se ca nu-l vedea nimeni, l-a luat si ne-a lasat sa mergem mai departe.

● Politia ne-a mai oprit odata, prin Oltenia, langa Slatina cred, pentru depasirea limitei de viteza. I-am dat si acelui politist un pachet de tigari, el l-a luat si ne-a lasat si sa trecem.

● Faptul ca trebuise sa venim in Romania cu un sac de pachete de tigari - desi niciunul dintre noi nu fuma - era cat se poate de graitor ca ne aflam in mijlocul unei aventuri serioase. (…) Tin minte ca o ruda de-a noastra din Bucuresti, medic, avea debaraua doldora de pachete de tigari, sticle de bautura, cafea, cravate… Toate, primite de la pacienti. Toate, bacsisuri (…)

● Doi ani mai tarziu, in 1990, cand am revenit in Romania, aveam pregatite doua sacose de cadouri pentru graniceri. Una pentru femei, alta pentru barbati: lenjerie intima, deodorant, aparate de ras, after-shave-uri, tigari, cafea, ciocolate etc. (…)

● Alti sase ani mai tarziu, in 1996, am ramas mut cand am vazut cum postasul intra in casa bunicilor mei, se-aseza comod, fara sa fie invitat, la birou bunicului, si astepta sa i se dea micul tribut lunar, bacsisul…

● Bacsis… Nu exista nicio traducere englezeasca a acestui cuvant. Decat mita, cel mai apropiat sinonim. Dar mita e total diferita. Mita e un moment care nu se repeta – ca atunci cand ii ceri unui boxer sa tranteasca un meci, cu riscuri uriase si cu sume importante de bani implicate, este ungerea unui politician care aproba un proiect mare de constructii…

● Bacsisul, insa, e un fel de a trai. O asteptare cotidiana. Vamesii il astepta, medicii il asteapta – chiar si cel mai mizer bacsis e binevenit pentru ei, postasii il asteapta. De unde a venit acest obicei, de unde a venit bacsisul? De la turci, ca si cuvantul insusi? E un obicei consolidat in timpul comunismului? Nu stiu. Stiu doar ca exista si e ingrozitor.

● In Vest – si imi pare rau ca folosesc acest termen excluzand Romania – in Vest, asadar, un doctor nu primeste cadouri pentru ca isi face meseria. Primeste, poate, o felicitare de Anul Nou, daca e medic de familie ori, dupa 20 de ani de relatie medic-pacient, primeste, poate, o felicitare plus o sticla de whisky. Dar nu primeste nimic pentru un consult de rutina. Acesta e cea mai mare si mai socanta diferenta culturala pe care am constatat-o in Romania'.

Serialul "Urmasii lui Ion Creanga, pe coasta Oceanului Pacific' s-a incheiat. Gasiti aici, pentru prima oara in Romania, un arbore genealogic complet al lui Ion Creanga. Fata de schita genealogica existenta in muzeele din Romania, el contine zece alti descendenti ai povestitorului, necunoscuti pana acum publicului larg. Vietile tuturor acestora au fost prezentate in cele 15 episoade ale serialului.