China pe ritmuri occidentale

Viaţa oamenilor obişnuiţi din China de astăzi seamănă izbitor cu cea a semenilor lor din Europa sau America, deceniile de reforme economice şi politice determinând o amplă deschidere către lume. Occidentalizarea ţării fiind prezentă la nivelul întregii societăţi. Însă în privinţa opţiunilor politice se observă o ruptură, nu o prăpastie între generaţii, tinerii fiind mai interesaţi de bani decât de politic.

De la mentalităţi, obiceiuri şi până la vestimentaţie, mod de locuire, gusturi muzicale ori culinare, societatea chineză a adoptat ceea ce numim "stilul de viaţă contemporan". Călătorul străin constată mai ales în marile oraşe ale Chinei un neaşteptat sincretism, o fuziune între valorile tradiţionale şi cele de tip occidental, cu accent puternic pe acestea din urmă.

Chinezii au spus de mult adio uniformelor de pe vremea lui Mao, adio femeii cenuşii, fără fard, tunsă retezat, cu pantofi fără toc. Pe străzi se văd bărbaţi în costume business ca pe Wall Street, femei elegante ca în Europa, fardate, purtând pantofi cu tocuri înalte şi haine bine croite. Multe tinere poartă pe stradă doar şorturi şi nişte tricouri care nu prea ascund nimic, dar nimeni nu le dezaprobă, nimeni nu le priveşte lung. Este educaţia tradiţională care îi determină pe chinezi să fie discreţi. Copiii şi tinerii sunt ca oriunde în lume, poartă aceiaşi blugi, aceleaşi tricouri colorate ca la noi, unii au coafuri punk, alţii preferă pantalonii "baggy". La fel ca în alte ţări asiatice, tânăra generaţie din China a început să îşi vopsească părul blond sau roşcat. Cel mai mare avânt îl au în această ţară operaţiile estetice, existând convingerea că un fizic frumos oferă şansa unui loc de muncă mai bun, mai bine plătit. Operaţiile la ochi, la sâni, liposucţiile sunt la ordinea zilei, dar cea mai scumpă şi chinuitoare intervenţie chirurgicală este aceea de lungire a picioarelor şi de corectare a formei musculaturii gambelor. Aceasta se face în etape şi durează câteva luni bune, dar "rabdă fetele la frumuseţe".

Life style
Modul de viaţă şi locuire s-au schimbat, ţinând pasul cu epoca. Nivelul de trai a crescut simţitor, ponderea cheltuielilor pentru hrană ajungând în 2007 la 36,3% din totalul cheltuielilor, asemănător nivelului din ţările dezvoltate, conform Biroului Naţional de Statistică al Chinei. Astăzi, consumatorul chinez cheltuieşte în principal pentru educaţie, locuinţe, automobile, computere, acţiuni şi călătorii în străinătate. Din ce în ce mai mulţi chinezi aleg familia restrânsă, adică să locuiască împreună numai cei doi soţi şi copilul minor, fără bunici, unchi, mătuşi, nepoţi cum se obişnuia în trecut. Autorităţile încurajează tipul de familie european pentru a promova sectorul construcţiilor ca modalitate de ieşire din actuala criză mondială şi continuă politica unicului copil în scopul evitării creşterii nemăsurate a populaţiei al cărei număr a depăşit 1,3 miliarde de oameni. Totdată, guvernul încurajează familiile să îşi achiziţioneze o casă de vacanţă. Circa 80% dintre locuitori au deja propria locuinţă. În apartamentele cu suprafeţe mari din zgârie-norii care au împânzit ţara, mobilierul şi decoraţiunile sunt moderne. Ca să nu mai vorbim despre electronice şi calculatoare. La sfârşitul anului 2007, în China erau aproape 913 milioane de abonaţi telefonici, dintre care 547 milioane la telefonie mobilă, iar Internetul avea peste 200 de milioane de utilizatori, potrivit statisticilor oficiale publicate în anuarul "China 2008". În privinţa autoturismelor, în 2007 erau 6,1 automobile la 100 de locuitori din mediul urban, cifrele îmbunătăţindu-se rapid în ultimii doi ani. În concedii, chinezii fac turism, iar cheltuielile medii ale turiştilor chinezi sunt printre cele mai mari din lume. Situaţia este mai puţin bună în zonele rurale, dar guvernul se concentrează în prezent pe dezvoltarea vestului ţării, după ce au obţinut rezultate uimitoare în sudul şi estul Chinei.

Industria distracţiilor
În timpul liber, tinerii, dar şi ceilalţi, fac sport, existând 6,58 terenuri la 10.000 de oameni. Încă din 1995, a fost adoptat un program naţional de fitness, care şi-a propus ca, până în 2010, 40% din populaţie să facă exerciţii fizice în mod regulat, printre sporturile tradiţionale foarte populare fiind, bineînţeles, artele marţiale (wushu), taijiquan, qigong. În întreaga ţară sunt 2.791 de biblioteci publice cu peste 500 de milioane de cărţi, 2.400 de muzee, cu 10.000 de expoziţii anual. În afara literaturii, operei, muzicii şi dansurilor tradiţionale, chinezii se duc la cinema. Şi au ce vedea: cinematografia chineză a ajuns la un înalt nivel, obţinând prestigioase premii internaţionale. Chinezii citesc mult: cu peste şase miliarde de cărţi şi aproape trei miliarde de reviste anual, ţara produce cele mai multe publicaţii din lume. Acestea ca să nu mai vorbim şi despre cazinouri, mai ales cele din Hong Kong şi Macao, teritorii care au revenit la China în ultimii ani ai secolului trecut. Însă ceea ce surprinde călătorul străin este succesul mare al muzicii moderne, fie ea rock, pop etc., precum şi numărul discotecilor, barurilor, teraselor. Însă a urmări şi scrie despre istoria rockului în China, cu variatele sale subgenuri, este la fel de greu cu încercarea de a descrie fenomenul similar în Europa. Aceasta din cauza dimensiunii ţării şi a specificului fiecărei provincii. Fiecare oraş are propria poveste despre muzica modernă, despre cum chitara a cucerit milioane de studenţi, muncitori şi alţi tineri. Un lucru e simplu: capitala Beijing a fost forţa "heavy". În China, are succes şi muzica latino. La sfârşitul anilor '90, salsa, care cuprinde genuri diferite de muzică şi dansuri afro-cubaneze, era mai ales afacerea expatriaţilor latino-americani din China. Dar în ultimul timp au apărut numeroase "academii de salsa", dintre care peste zece numai la Beijing, şi peste 75% dintre dansatori sunt chinezi.

Chinezii nu sunt cum ne imaginam, nu sunt timizi, nu se tem să danseze. Dacă cei mai în vârstă preferă valsul în locuri publice, în parcuri, tinerii sunt atraşi ca de un magnet de ritmurile îndrăcite, de o salsa sexy şi uită cu totul de discreţia tradiţională. Marile oraşe, în frunte cu Beijingul, s-au "internaţionalizat". Astăzi, chinezii ştiu să trăiască bine, dar şi muncesc. Serios.