Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ştirea că şobolanii hrăniţi 2 ani cu porumbul NK603 modificat genetic al canadienilor de la "Monsanto” au prezentat tumori şI patologii, că porumbul a fost exportat pe scară largă, că oamenii se tem de cancer, i-a pus pe gânduri pe urmaşii lui Moromete. În colţul lor de ţară, uitaţi într-un timp ce trece alene peste ei, fără evenimente majore, şi-au cultivat tarlalele cu porumb aşa cum au moştenit din moşi-strămoşi: cu sapa, la vremea prăşitului, şI cu secerea, la tăiatul cocenilor. Îşi hrănesc animalele cu porumbul crescut prin mila Domnului, nu cu cel inventat de geneticieni, şI mănâncă mămăligă galbenă ca o lună plină din mălaiul adus de la moara din sat. Deşi, aparent, s-ar crede că măcar la ţară încă se mănâncă sănătos, ecologic, nici ei n-au scăpat de valul "civilizator” al industriei alimentare ce le serveşte E-uri, coloranţi artificiali şI tot felul de potenţiatori de gust. Aşa că se pune întrebarea: oare ei înşişi, ţăranii, se mai hrănesc sănătos?
Viaţa la ţară
Ca aproape de fiecare dată la Siliştea-Gumeşti, judeţul Teleorman, e linişte şI pace. Vinul fierbe în butoaie, cazanele de ţuică răspândesc în aer pale-pale de aburi de alcool, grâul s-a făcut demult făină, porumbul s-a transformat în mălai. Pe câmp, oile ciobanilor rumegă absente şI fără poftă iarba pârjolită de secetă, câteva femei trec cu vacile de funie, în gospodării porcii se învârtesc prin coteţe, găinile scurmă ţărâna iar cocoşii se înfoaie în răstimpuri trâmbiţând de sus, de pe uluci. Aşadar, atmosferă "ecologică” de ţară, de aer nepoluat, de toamnă târzie şI frumoasă. În faţa cârciumii lui Cristian Boţoghină, zis al lu' Bucureşteanu, strânsul recoltei se sărbătoreşte (mai tot anul!) cinstit şI româneşte cu bere, ţuică sau vin. Cum tocmai puseseră grânele în hambare, discuţia celor prezenţi a alunecat spre porumbul modificat genetic al canadienilor. Al lu' Bucureşteanu crede într-o conspiraţie generală: "Bă, ştiţi care e scopul ăstora? Să ne împuţineze, dracu', că deja ne-am înmulţit! Că şI aseară spunea la Tv că suntem prea mulţi, planeta s-a suprapopulat, trebuie să mai elimine din noi, nu? Prin porumbul modificat genetic vor să ne extermine. Bă, aici la noi n-am auzit de culturi modificate genetic, poate ăia care cultivă pe suprafeţe mai mari, prin Insula Mare a Brăilei să facă aşa ceva”. Foindu-se pe băncuţa din faţa cârciumii, Stelian Popescu, zis Groparu, intervine: "Da' boabele alea de le semănăm sunt în firea lor? Or fi ele româneşti, dar dacă sunt tratate cu prafuri străine, mai poţi să ai încredere? Hrănim noi animalele cu boabe şI nutreţ, dar nu tot cu chimicale sunt tratate? "
Un pui fript şi-o pâine-n ţest
De pe şosea se apropie păşind fără grabă Petre Costea, zis al lu' Lioară. Fusese o săptămână plecat la Bucureşti şI se întorsese odihnit şI cu chef de vorbă. "Ce, bă, aci la noi, la ţară, mai mănâncă omul sănătos? Că în afară de un ou, un pui şi-o brânză, ce dracu' mai mâncaţi? Nici animale nu mai creşte lumea. S-a boierit, fuge după mezeluri. Cresc găini în curte, dar vin să cumpere pulpe de pui stresaţi. Nu mai pun cloşte, pun ouă la clocitoare sau cumpără pui mici de la negustori. Nu se mai mănâncă sănătos ca acu' 40-50 de ani. Păi stropeam eu pomii vreodată? Dar cu poluarea asta, dacă nu-i stropeşti, nu creşte nimic în ei. Uite, fusei la Bucureşti! Toate cărnurile din magazine sunt cu chimicale, cu E-uri, cu B-uri, cu C-uri, cu dracu' să-i pieptene!” Retras la umbră, bând tihnit dintr-o sticlă cu bere, Marin Ioniţă, zis Miniţă, se bagă în seamă: "Domnule, aşa e! Folosim îngrăşăminte chimice, iar pe cel natural nu-l mai împrăştiem pe ogor. Păi înainte puneai o roşie în câmp, te duceai şi-o luai, o ştergeai niţel cu mâna sau cu poala de la cămaşă şi-o mâncai direct, că nu era poluare ca azi. Acu' nu mai are acelaşi gust, chiar dacă e pusă de tine în grădină. ŞI parcă s-a prostit şi lumea. Nu mai face nimeni pui pe jar, nu mai face nimeni o pâine în ţest”. "Bă, nu e chiar aşa, intervine al lu' Bucureşteanu, că o ştiţi pe ţaţa Floarea a lu' Miţă, nu? Are 84 de ani. I-a murit un băiat de tânăr şI mai împarte din când în când. Mă tezesc cu ea cu câte o pâine făcută în ţest de pământ. Adevărată pâine, bă! Când e caldă o mănânci goală, da' merge şI cu brânză, că nu intră printre dinţi! Da', de lene, lumea se înghesuie să cumpere d-asta cu chimicale de la magazin. Mi-aduc aminte că, atunci când eram copil, era satul plin de oameni trecuţi de 80 de ani. Acu' se moare pe capete la 65-70 de ani, rar dacă mai vedeţi pe cineva să bată la 80 de ani. Voi nu credeţi că se moare şI din cauza alimentaţiei nesănătoase? De ce nu mai mănâncă, mă, ţăranul un pui fript, o pâine-n ţest şI să bea o damigeană de zaibăr, vorba lui Amza Pellea?”
Jumări la garniţă
La vizualizarea unei imagini atât de plastice, cei de faţă au început să se întreacă în a rememora tot ce mâncau ei când erau mici. Şi-au început să se înşire toate bunătăţile din vremea bunicilor, bunătăţi demne de poveştile gastronomice ale Seherezadei. Parcă şi vedeai mămăliga fierbinte peste care se punea unt galben ca ceara, puii de ţară fripţi pe jar înnebunind văzduhul cu mirosul lor ademenitor, turtele de mălai aburinde, ciorba de fasole făcută în oală de pământ, fiartă la gura sobei sau lângă ţest şI acrită cu corcoduşe verzi. Până şI banala poşircă părea să le trezească pofte uitate, făcând să le lase gura apă. Radiind o plăcere imensă al lu' Lioară gesticulează aprins. "Mai ştiţi, mă, cum era poşirca, zeama ce rămânea de la boasca de prune, mâncată cu mămăligă rece şI cu foiţă de ceapă? Mamă, mamă ce bună era! Păi acu' ţăranii vor cârnaţi, vor cabanoşi, vor pulpe de pui stresaţi! Ar fi în stare să mănânce şi-o oaie clonată, pe Dolly aia! Pe vremuri, tăiai duminica un pui, un porc la Crăciun, îl făceai jumări şi-l puneai la garniţă să ai vara la secerat. Luai tigaia cu untură şi jumări, mămăliga rece, găseai nişte beţe să pui tigaia la foc şI mâncai de te spărgeai. Aţi văzut că nea Stancu, la 92 de ani, moare şi-acuma să mănânce untură d-aia cu jumări şI să mai prăjească şI un ou în ea şI nu mai face hepatită, nu mai explodează colesterolul în el, nu face nici infarct. Sau n-aţi mânca nişte costiţe de porc scoase din untură, cu ouă prăjite şI murături alături? A? Vă zgâiţi la mine, beliţilor!”
Pui cu usturoi a la Marin Preda
Vrăjiţi de acest corn al abundenţei, de imaginare mese întinde de duhul din lampa lui Aladin, muşterii ascultau cu ochii măriţi şI gura căscată, plescăind din limbă în răstimpuri, parcă gustând din costiţele fripte ale lui Lioară. La strigătul din urmă al acestuia se dezmeticesc brusc şI, ca la un semn, toţi trag repede o duşcă din paharele sau sticlele pe care le ţineau în mână. Cu gâturile unse, încep să spună de felurite mâncăruri, fără să-i mai intereseze o ordine a discuţiei şi-o înscriere la cuvânt. "Bă, sau tecile alea de fasole, fierte întâi, pe urmă prăjite şI presărat mărar pe deasupra. Păi, mâncai de trosneau purecii pă burtă, bă!” "Bă, da' voi aţi mâncat purecei? Erau făcuţi din mămăligă rece, sfărâmată şI prăjită în untură. ŞI beai un pahar de vin sau de zeamă de varză. Mamă, mamă ce bunătate!” "Da' de turtele de mălai ce ziceţi? Dădeai mămăliga veche prin făină, o coceai pe tavă şI presărai zahăr peste ea. Dar la Crăciun, când făceai pe plită burtan, caltaboşi, şI întingeai în zeama aia c-o boboroadă, cu un colac? Sau când făceai unt cu mămăligă fierbinte, se topea untul şI ieşea galben ca mierea pe marginea castronului? ŞI Marin Preda, consăteanul nostru, când venea pe acasă tot aşa mânca. Nu era pretenţios. Punea să se taie o pasăre, scotea un borcan cu vin, mânca o ciorbă şi-o friptură cu mult usturoi”. "Bă, gata, ajunge!”, zice al lu' Lioară şI se ridică în picioare. "Lăsaţi-mă dracu' în pace, că eu vin de la Bucureşti, unde am mâncat toată săptămâna parizer cu gust de cauciuc şI pui d-ăla putred. Mă duc să iau gâtul la un pui din bătătură, o pun p-aia bătrână să-l jumulească şi-l fac pe jar”. În râsetele celorlalţi se îndreaptă spre casă, păşind fără grabă, aşa cum venise.
