Cursele salvarii - Ceasul vietii ticaie cu disperare

Raliu prin garle, salturi prin gropi de-un metru si un ceas care ticaie in disperare. Sirene care iti blocheaza gandirea, girofare la orizont. Alearga "masinile cu cruce", sunt alte curse nebune. Adrenalina iti paralizeaza simturile, mancarea iti vine in gat, timpul se dilata. Unii se sufoca, altii lesina, au oase rupte, o femeie naste. Toti asteapta Salvarea. Primul pas: lupta contracronometru... viata costa o secunda.

Ni se face pielea de gaina cand le auzim pe strazi. Ambulantele prevestesc un rau si aduc in acelasi timp salvarea. Situatia se schimba insa, cand pe targa din spate esti tu. Personaj principal, astepti o minune. E ca un anunt, pe care nu mai este nevoie sa-l dezvolti. Pentru medicii de la Serviciul de Ambulanta e o tura normala. Scopul, trusa, alerta, toate sunt aceleasi. Reporterul din mine face si el de garda. Nu-i timp de o cafea la prima ora, fiindca telefoanele curg intruna. La capatul firului se striga nervos dupa ajutor. Prima pacienta, o eleva de 17 ani cu hipertensiune. Masina salvarii parca zboara. Pe geam nu mai vad decat crengile copacilor care se succed rapid. In jurul meu, numai aparate sofisticate, truse, bidonase cu lichide, un intreg ansamblu de instrumente, menite sa aduca omul inapoi la viata. Si cati ani de facultate iti trebuie sa stii sa le folosesti... Targa e uzata. O groaza de oameni s-au zbuciumat pe ea. Soferii din trafic nu fac loc, de parca nu ar crede in semne. In salvare, palmele transpira, inima bate tot mai tare, te ia ameteala, usile scartaie. Frana brusca. Medicul isi ia in fuga geamantanul, iar asistenta sare grabita din duba. Pacienta e palida, clipeste greu si tremura. Pentru a o face sa comunice, medicul ii vorbeste ca unui copil de gradinita, in timp ce ii tine strans mana. Primele investigatii arata ca fata are o tensiune mare, e deshidratata si trebuie internata in spital. Pana acolo, nimeni nu o scapa din ochi. Nu-i un caz deosebit, dar o misiune indeplinita. Inapoi la baza. Dupa fiecare interventie, medicii raman in masini si uneori isi analizeaza prestatiile. In felul lor sunt multumiti de alegerea facuta si le place sa vorbeasca despre munca de-o viata. De la ei poti invata usor ca timpul este singurul lucru concret. "Noi, cei care practicam medicina de urgenta, urmam anumite protocoale. Totusi, uneori actionezi si apoi gandesti. Cand te duci la un accident, nu ai voie sa te pierzi, pentru ca l-ai pierdut pe cel de langa tine", spune Catalina Diaconescu, medic de 10 ani la Ambulanta Valcea.

TANGOUL NEBUN. Gata cu momentul de liniste. De la dispecerat se anunta ca un copil tocmai a suferit o fractura, dupa ce a cazut de la inaltime la scoala. Sirenele sunt puse in functiune, salvarea alearga cu 130 km/h. Ti se umple sufletul de agitatie. Obisnuit cu ritmul alert, soferul asculta un tangou si accelereaza ca un indragostit vulnerabil. O atmosfera straina in care linistea de acasa se imbina cu zapaceala unei curse contracronometru. Si totusi el canta... "Eu vreau sa-ti spun ca te ador...". Asistenta, "neprinsa" in melodia de pe caseta, il urca imediat pe copil in masina si ii bandajeaza mana rupta. Si micutul pacient da semne ca se simte in siguranta, asa ca prefera sa nu se mai vaiete de durere. Linistit ca a primit ajutor, baiatul isi "congeleaza" suferinta, de parca ar fi o bucata de ger tare. Nu e tratat bine acest caz, ca nebunia reincepe. De data asta, o bucurie ar putea veni pe lume. O tanara de 20 de ani, insarcinata in luna a noua, da semne ca trebuie sa nasca. Pana la ea, ambulanta are de parcurs vreo 30 de kilometri. Iarasi la drum. In sinea ei, interventia e mult mai dificila, pentru ca pacienta nu are conditii sa nasca in salvare. Pana a ajunge la ea, trebuie sa trecem de un drum rupt in doua, care costa timp de altfel. Dar toate astea parca-s fleacuri in fata pasiunii cu care unele cadre medicale isi fac meseria. "Nu te mai intereseaza nimic cand mergi la ei. Nu poti face asta decat daca iti place cu adevarat. Trebuie sa fii rece, fiindca altfel te impresioneaza. Cand ajungi acasa si tragi linie, tot timpul spui ca se putea si mai bine. In mintea ta stii insa ca ai mai salvat o viata. Si asta nu ai cum sa uiti, cand omul acela iti multumeste!", explica Ramona, asistenta la Ambulanta. "Graviduta" e nerabdatoare sa aduca pe lume pruncul. Nu mai asteapta salvarea in casa, ci iese cu bagajul facut pe o ulita. E o tanara modesta, iar barbatul nu stie ca i-a venit sorocul. Ar vrea sa-i faca o surpriza. In salvare, contractiile devin mai dese, bebelusul loveste burta, ca un fotbalist. Si noi cu ea... inspiram, expiram... si din nou... Viitoarea mamica nu stie ce poarta in pantece. "Sanatos sa fie, mi l-am dorit atat de mult!", exclama tanara in drum spre Maternitate.

OAMENI SI OAMENI. Unii se sufoca, altii lesina...

PRANZ DE URGENTA. Pentru medicii de la Ambulanta, pranzul e uneori un lux pe care nu si-l permit. Nu ca nu ar avea bani, ci pentru ca nu pot lua o pauza. Asa ca, azi schimbam meniul, dar si "masa". Intre doua solicitari, ne potolim foamea cu un hamburger in salvare. O mana se duce la gura, cealalta completeaza fisa. Intrucat defribrilatorul sau aparatul de resuscitare nu imi mai atrage atentia, consider ca e momentul sa "cotrobai" buzunarele uniformei, pe care medicii o poarta de obicei. Acolo gasesti de toate. Manusi de plastic, medicamente importante, fise, pixuri, fese, mereu un telefon mobil si chiar un obiect minuscul, care sa poarte noroc. Viata lor e insasi o aventura, iar ei sunt cei care risca la maximum. In primul rand trebuie sa inveti sa-ti dozezi energia. Cu toate astea, au fost momente in care au predat tura cu lacrimi in ochi. Dincolo de echipamente, sunt si ei oameni. "Imi amintesc ca am ajuns la un copil de cateva luni. A fost prea tarziu pentru el. Murise. Am incercat sa il readuc la viata. Am lipit buzele mele de gurita lui sa ii fac respiratie. Era atat de rece...", marturiseste Ramona.

SALT PESTE APE. Nu e o gluma cand se spune ca salvarile inoata prin ape sau fac slalom printre santuri. Drept dovada cazul unui batran de 70 de ani, care locuia mai mult intr-o padure. Astmatic, omul intrase in criza de cateva ore. Ar fi vrut sa bea un paharel, insa a chemat ambulanta chiar de ziua lui. Pentru a ajunge la el, girofarele, semnele acustice nu sunt de ajuns. "Masina cu cruce" trece prin doua garle, se impotmoleste. Pacientul e luat in brate aproape pentru a fi conectat la aparatul cu oxigen, vital de altfel. El trebuie stabilizat. "Se sufoca! Verifica pulsul. Saturatia. Fixeaza aparatul, acum! E bine... respira", spune usurat medicul. Dupa o tura in care participi la interventii, ti-ar placea sa fii propriul tau medic si sa te ingrijesti. Dupa batalii cu boala, cand cobori din ambulanta e ca prima oara cand vezi lumina. Afara e o jungla, unde prada nu este decat teama din tine. Te bucuri insa ca traiesti si de drag iti lasi lacom ca aerul sa-ti intre in plamani. Dupa 12 ore de "terapie intensiva" ramai cu un obicei... acela de a alerga cu dorinta unui atlet, sigur pe el ca vrea sa ajunga la capat. Si nu oricum, ci invingator, in ciuda oricarui obstacol. Asa cum ar spune si medicii... "Tu respiri, eu iti dau timp..."

RECE "Nu te mai intereseaza nimic cand mergi la ei. Nu poti face asta decat daca iti place cu adevarat. Trebuie sa fii rece, fiindca altfel te impresioneaza. Cand ajungi acasa si tragi linie, tot timpul spui ca se putea si mai bine. In mintea ta stii insa ca ai mai salvat o viata. Si asta nu ai cum sa uiti, cand omul acela iti multumeste!" Ramona asistenta la Ambulanta