Cutremurator - Batrani ingropati in mizerie

Centrul de recuperare si reabilitare a persoanelor adulte cu handicap din Baldovinesti. Imagini socante: cate doi batrani intr-un pat metalic, "cazati" in hol, bai comune in care unii isi fac dus, iar altii nevoile, oameni "pierduti", inghesuiti cate trei in paturi metalice ruginite, in camere mici, batrani cu rani deschise, zacand cu plosca cu urina la cap. Anul trecut, aici au fost alocate 9 miliarde de lei pentru renovare, igienizare si modernizare.

Batranii de la azilul din Baldovinesti sfarsesc in mizerie. Centrul de recuperare si reabilitare a persoanelor adulte cu handicap din Baldovinesti. Imagini socante: cate doi batrani intr-un pat metalic, "cazati" in hol, bai comune in care unii isi fac dus, iar altii nevoile, oameni "pierduti", inghesuiti cate trei in paturi metalice ruginite, in camere mici, batrani cu rani deschise, zacand cu plosca cu urina la cap.

Desi in 2005, Centrul din Baldovinesti, judetul Braila, a primit 9 miliarde de lei pentru renovare, igienizare si modernizare, asistatii de aici traiesc in conditii improprii si isi asteapta sfarsitul printre gandaci.

FOTOGRAFIE. "De ce fumezi..., mamaie?" Abia imi dau seama ca mogaldeata care rasuceste cu saliva o tigara din hartie de ziar este femeie, dupa camasa lunga de noapte. "De suparare", imi raspunde si incearca un zambet. Priveste lung, cu singurul ochi pe care-l are, dreptul. Celalalt pare pierdut recent, rana e inca rosie, hidoasa. Apoi, femeia isi sprijina mainile, asemenea unor crengi de copac scorojite, de o masa din placaj si le abandoneaza asa, continuand sa ne scruteze. Straini. Asta suntem noi pentru oamenii din spitalul-azil. Niste straini de care insa nu le este teama, pentru ca zambesc si ne striga "Buna dimineataaaa!", exersand parca primirea unei noi educatoare.

Mergem mai departe, o batranica ne conduce spre una dintre toaletele de la etaj, insa in colt, chiar langa baie, privirea ne este retinuta de chipurile a doi oameni - nu stim ce sunt - fara varsta, fara expresie pe chipuri, inghesuiti unul la picioarele celuilalt, intr-un pat din fier. Alaturi, o noptiera din tabla ruginita, pe care nu sunt nici macar firimituri din micul dejun care tocmai s-a servit. Dau sa intru in baie, dar mi-e imposibil: o tanara tocmai s-a ridicat de pe scaunul de WC si da sa bage mainile in propriile excremente, o batrana sta pe un scaun de WC mai incolo, iar o alta vrea sa faca dus si apa tasneste din tavan in intreaga incapere.

TRIST. Batrana fara un ochi asteapta pe hol, insingurata.

GARDUL VOPSIT. Din exterior, caminul arata bine, gardul proaspat vopsit, cladirea zugravita, curtea este curata. O doamna cu halat ne deschide politicoasa, trage zavorul metalic si ne pofteste inauntru. Suntem condusi la etaj. Ne intampina chipuri stranii, care incearca sa ne zambeasca si ele. Mirosul de urina izbeste. Intram intr-un salon. Asa-zis salon... intr-un spatiu de nici trei metri pe trei metri sunt trei paturi metalice, unul mai bun, probabil adus de acasa, doua - antice, scorojite, cu speteaza din lemn legata cu sarma. In dreapta, cum intri, e o batrana in al carei pat - ne marturiseste - e toata viata ei, un radiocasetofon vechi, cutia cu medicamente in care forfotesc gandacii si un mobil antic, transformat in telefon fix, pentru ca sta permanent la incarcat: "Ma suna fata. Imi trimite si doua pachete pe luna. Ca noi din asta traim, din ajutoare, vin masini si ne aduc ajutoare, ca altfel... Ca aici dam numai un milion si sapte sute si nu cred ca ajunge. E bine... E bine aici. Mai sunt gandaci, da, sunt in cutia asta cu medicamente (amplasata la capataiul femeii - n.r.)". Cand zice ca "e bine aici", batrana isi sprijina mana dreapta pe plosca asezata in cealalta parte a capataiului, incercand, parca, sa o acopere, desi plosca e deja acoperita cu un carton. In stanga, in aceeasi incapere, pe patul mai acatarii zace o alta batrana. Ne vede, ne priveste uimita, dupa care isi ridica mainile a neputinta, asteptand parca o mangaiere. Ochii ii aluneca apoi spre tavan. Privim in aceeasi directie si vedem zidurile murdare, deloc faiantate, vopsite pana la jumatate, ca acum zeci de ani in urma, "intesate" de puncte maronii - excremente de gandaci. Si-n jurul iconitei asezate in dreptul femeii sunt puncte, puncte, ca-ntr-un chenar de mizerie. Cealalta "chiriasa" a salonului e mai vioaie, cu baticul legat "de moda" (pe varful capului - n.r.), femeia incearca sa ne introduca in mediul azilului. O intrebam ce-a mancat la micul dejun. Se gandeste putin. Fereste privirea. Mainile ii tasnesc dintr-odata spre noptiera din fier de langa patul ei, pentru a ascunde sub o bucata de hartie niste paine neagra. Raspunde: "Dintr-ala... Sa... salam". Apoi incearca sa schimbe subiectul si ne povesteste cum are ea grija de celelalte colege de salon. Ridica patura de pe femeia din stanga, sa ne arate ca-i schimbata, curata si ne arata ca batrana este ranita la un picior, are cangrena, iar ea i-a pus un ciorap pe rana. Ii cerem sa ne conduca spre toaleta. Ne duce intai la toaleta in care ne este imposibil sa inaintam, dupa care ne conduce spre o alta, goala. Usile incaperii sunt rupte, nu mai au nici inchizatori. Pe jos e ud si credem ca tocmai a fost spalat si dezinfectat, insa vedem ca si aici dusurile sunt amplasate in tavan, asa incat, daca ar fi deschise, apa ar cadea si peste scaunele de WC si peste cada din apropiere.

PRIETENIE CU GANDACII. Ma intretin cateva minute pe hol cu "ghidul" nostru si o intreb cum e mancarea in azil. "E buna, numai ca nu prea o fierbe. Ieri ne-a dat mazare si n-a prea fiert-o, iar noi n-avem dinti", raspunde. Suntem condusi spre iesire. Ne intersectam cu batrani care abia isi taraie picioarele, dar si cu fete tinere, tunse chilug, care ne saluta politicoase, precum si cu barbati cu privirea inca prezenta, probabil sunt proaspat adusi aici.

De aceleasi imagini a avut parte si o tanara din Tulcea - care a vizitat in urma cu cateva saptamani azilul - si care ne-a scris, impartasindu-ne groaza ca in Romania zilelor noastre exista copii care-i duc pe cei dragi, cei care le-au dat viata, intr-un asemenea loc. Iata un fragment din scrisoarea ei: "Locatia din Baldovinesti despre care se spune ca ar fi camin de batrani este lagar de concentrare sau spital de nebuni sau un focar de infectie. Acest «buboi cu puroi» trebuie inchis, banuiesc ca toata lumea tace. Oare chiar nu observa nimeni ca acolo e infectie, e boala?! Unii oameni de acolo sunt sanatosi mintal, dar sunt tinuti alaturi de unii bolnavi psihic. Dar ei s-au imprietenit cu gandacii si paduchii care zburda nestingheriti prin paturile lor. (...) Oamenii care au rani grave au toate sansele sa moara stupid, din cauza infectiei care exista acolo. Si cand ma gandesc ca unii si-au dus parintii acolo imi vine sa-i omor cu mainile mele. Si mai dorim sa aderam la Uniune, cu ce, fratilor? Si lagarul de la Auschwitz arata mai bine decat «buba» asta. (...) Eu am fost in vizita la cineva... Ce sa mai zic?! E coplesitor. Ce cauta oameni care au rani deschise acolo, care nu se pot vindeca din cauza infectiei?!", se intreba Cristina B.

In 2005

In luna mai 2005, in prezenta unui secretar de stat din Ministerul Muncii si a oficialitatilor locale s-a taiat panglica unei investitii de 9 miliarde de lei in Centrul de ingrijire si asistenta "Sf. Maria" din Baldovinesti, institutie transformata intre timp in Centru de recuperare si reabilitare a persoanelor adulte cu handicap. Ministerul Muncii a alocat 6 miliarde de lei, iar Consiliul Local a participat cu alte 3 miliarde de lei la modernizarea institutiei, "pentru imbunatatirea conditiilor de viata pentru cei peste 100 de asistati din centru". Maria Muga, secretar de stat in Ministerul Muncii, declara atunci: "Prin eforturi depuse de minister si de autoritatile locale s-a reusit amenajarea unui spatiu modern, cu mobilier nou si cu aparatura medicala".

In 2006

In fotografiile din luna mai 2005, Constantin Cibu, primarul Brailei, se plimba zambitor pe holurile centrului, pasind peste traverse persane, alaturi de ceilalti oficiali. Zilele trecute, acelasi primar ne-a declarat: "Eu stiu ca au fost alocati toti banii acolo pentru modernizari si, atunci cand am fost, era bine, era curat, oamenii erau ingrijiti". Directoarea Centrului din Baldovinesti, dr. Adellaida Canjau (n.r. - singurul medic de la Baldovinesti, si acela generalist), sustine ca: "Am primit si ultimii bani, au venit anul trecut. Am facut modernizari. Nu, n-am luat si mobilier, si dotare, poate ne confundati, ci doar modernizari, centrala termica, canalizare, igienizare, faianta, gresie peste tot. Da, absolut peste tot in centru. E bine la noi. Dar de ce ma intrebati?!".