Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În orice zonă de conflict, jurnaliştii devin “ţinte” ale autorităţilor militare, în primul şi în primul rând fiindcă prin transmisiile lor pot încurca semnificativ planurile de stat major şi operaţiile desfăşurate de forţele armate. Imaginile filmate de jurnalişti şi transmise “live”, chiar dacă sunt luate de-a valma, indică poziţii ale forţelor armate, dotări, anumite intenţii ale acestora, prezenţa unor formaţiuni speciale, direcţii de acţiune, maniera de conduce operaţiile etc. Orice operaţiune militară porneşte de la premisa că aceea care o conduc sunt cei care au iniţiativa şi astfel este asigurat efectul de surprindere. Or, prin faptul că totul devine public, forţele militare sunt de-a dreptul enervate. Este şi cazul manifestaţiei din Piaţa Tahrir, din Cairo, unde filmările jurnaliştilor prezintă desfăşurarea trupelor şi afluirea demonstranţilor. “Eliberarea” pieţei de jurnalişti va da posibilitatea Armatei de a-şi stabili exact gradul de forţă cu care va interveni şi modalitatea în care va face acest lucru. Pe de altă parte, lipsa imaginilor din piaţă le va induce o stare de nesiguranţă eventualilor doritori a participa la demonstraţia-mamut.
În al doilea rând, este de remarcat faptul că în perioada declanşării protestelor, autorităţile egiptene au permis prezenţa jurnaliştilor străini. Aceasta indică şi faptul că autorităţile egiptene au dorit să urmărească înaintea izbucnirii cu virulenţă a manifestaţiilor cine sunt aceşti jurnalişti interesaţi să fie prezenţi la faţa locului, cu cine au luat legătura din Egipt, ce mijloace de presă reprezintă şi cu ce informaţii au ajuns la Cairo, inclusiv despre amploarea a ceea ce se preconiza să se întâmple. Cum una dintre cele mai întrebuinţate acoperiri ale agenţilor serviciilor secrete, dar şi ale agenţilor organizaţiilor teroriste este cea de jurnalist, au fost de urmărit aceia care au intrat în Egipt cu scopul de a activa anumite reţele, de a transmite mesaje, de a pune în valoare vreun anumit grup, de a prezenta şi favoriza o anumită “facţiune” în bătălia pentru preluarea puterii.
Confiscarea filmărilor şi fotografiilor jurnaliştilor este realizată din trei motive. Primul vizează tocmai descoperirea şi probarea acelor “jurnalişti” aflaţi cu altfel de însărcinări la Cairo, întrucât au filmat sau fotografiat anumite obiective, au urmărit dinamica trupelor şi a anumitor persoane şi grupuri dintre manifestanţi etc. Al doilea motiv constă tocmai în faptul că jurnaliştii le “oferă” astfel autorităţilor egiptene o imensă bază de date cu ce s-a întâmplat la faţa locului, după care pot face identificări de persoane, grupuri, metode de acţiune ale celor care au săvârşit distrugeri, care au agresat etc. Aceste identificări pot ajuta inclusiv la predicţia unor evenimente viitoare în Piaţa Tahrir. Nu în ultimul rând, confiscarea acestor imagini este importantă şi dacă se doreşte ascunderea anumitor elemente ale autorităţilor infiltrate între manifestanţi sau punerea în evidenţă a adevăratei conduite a forţelor dispuse în piaţă.
Pe de altă parte, strângerea jurnaliştilor de Armată are şi caracter de protecţie, întrucât pot să fi existat informaţii că aceştia sunt vânaţi, special, de anumite grupuri, tocmai pentru notorietate şi pentru declanşarea şi amplificarea unor reacţii în masă. Apoi, forţele armate iau în considerare şi faptul că jurnaliştii care transmit dintre două tabere aflate în conflict pot deveni uşor victime printr-o simplă şi aparentă atitudine care li se poate părea ostilă protestatarilor.
Citește pe Antena3.ro
