Radu Albu Comanescu, desi numele nu o arata, este un urmas al Brancovenilor. Are 27 de ani, locuieste in Cluj-Napoca si este "cel mai varstnic dintre tinerii descendenti" ai neamului sau.

Fascinatia trecutului

Isi face doctoratul la Paris si este asistent la Facultatea de Studii Europene din cadrul Universitatii Babes-Bolyai din Cluj. Cum se inrudeste cu Brancovenii? "Noi coboram dintr-un nepot colateral al banului Grigore Brancoveanu («vnuc vel-ban Brancoveanul», cum apare in documentele de la inceputul secolului al XIX-lea), stins in 1821, casatorit cu o Lahovary. O generatie mai tarziu, insa, descendenta a continuat prin femei", explica Radu Albu Comanescu. Cum ii sunt dragi si istoria si neamul care a insemnat ceva pentru tara aceasta, dar si munca de cercetare, lucreaza de ceva timp - si probabil mai are inca pana la final - la o carte cuprinzatoare despre dinastia Basarab Brancoveanu.

ADMIRATIE. O discutie cu descendentul Brancovean nu putea sa fie decat interesanta. Am vorbit mult, mai mult decat putem reda in acest text. Dar mai bine sa il lasam sa povesteasca, o face frumos. "Dintre stramosii mei, cel mai mult ma fascineaza Constantin Brancoveanu, ultimul Basarab: rivalitatea cu Ludovic al XIV-lea, alianta discreta cu Austria si Sfantul-Imperiu, tinerea la distanta a lui Petru cel Mare, implicarea la fel de discreta in razboiul de succesiune la coroana Spaniei, respingerea abila a Imperiului Otoman; modul in care stapanea politica externa in perioada atat de plina de schimbari decisive pentru Europa de dupa 1683. Nu mai mentionez placerea pe care mi-o da fastul Curtii, arta brancoveneasca, estetica ei sau dimensiunile prodigioase ale averii lui exprimate in primul rand cultural." Exista niste reuniri ale familiei, unde sa se intalneasca descendentii de prin toate colturile lumii? "Din pacate nu, desi m-ar amuza, probabil ca am fi o replica in miniatura a Consiliului Europei. S-ar vorbi romana, franceza, engleza, germana. Si, daca am reuni toate rudele, inclusiv cele prin alianta, s-ar adauga spaniola, portugheza, germana, poloneza, rusa, greaca, franceza belgiana, maghiara. Limba predominanta ar fi, excluzand romana, franceza", spune Radu.

MOSTENIRE. Dar ai un sentiment aparte ca esti coborator dintr-o familie asa importanta? "Nu stiu daca e un sentiment… e mai degraba o perceptie, o responsabilitate care se leaga de memorie, de Istorie, de lectiile si mostenirea trecutului. Istoria rezoneaza permanent cu tine, cu constiinta ta, cu identitatea ta, o face la modul acut. Aici e izvorul responsabilitatii. Fata de tot, in primul rand fata de ceea ce inseamna patrimoniul istoric brancovenesc", marturiseste el. Constantin Brancoveanu, stim cu totii, a murit marturisindu-si credinta. Cum se raporteaza la divinitate Brancoveanul contemporan? "In cel mai complicat mod. A-ti defini religiozitatea nu este o chestiune de o zi, ci de o intreaga viata. A crede nu e doar o stare de fapt, ci fapta unei stari. Pe de alta parte, sunt un agnostic si cred ca e cel mai bine: nu datorez nici unei religii nimic, doar sugestii si interpretari asupra acelui Ceva pe care ebraicii il numesc cel mai bine: Eternul, acest Dumnezeu exprimat adverbial si, prin aceasta, cel mai bine. Ma amuza dogmele si disputele dogmatice: dogma e produsul gandirii umane, limitata si plina de erori. Fata de Etern suntem in pozitia greierului din fabula lui Voltaire. Imi place si «YHWH» ca descriere, insemnand «Cel ce este», Existenta in sine; imi place ca a fost tradus «Eu sunt Cel ce sunt», pentru ca are un corolar foarte interesant: «Cauta-Ma si vei exista».

REGASIRE. In Musee d""Orsay... desi calatoriile care l-au emotionat cel mai mult au fost primele vizite la Mogosoaia si la Brancoveni

Cat despre relatia cu Eternul… as fi tentat sa-i reprosez ca ne-a creat prea prosti, dar imi dau seama cu jena ca prostia si mediocritatea sunt o alegere. De ce? Sunt foarte comode. E mai usor sa fii superficial, ignorant, ipocrit, distructiv. Libertatea pe care o avem prin actul de Creatie - act de Desprindere - inseamna Responsabilitate totala fata de propriul destin. Omul are Discernamant, aceasta calitate suprema de care ii depinde exclusiv fericirea sau mizeria. Mult-predicata fericire a umanitatii nu vine din Ceruri, ci din sine. Poti alege sa faci doar Binele. In alti termeni spus crestini, modul in care acest lucru se poate desfasura s-a oferit Umanitatii in urma cu 2000 de ani: e ceea ce se numeste «cale, adevar si viata», adica metoda, realitatile ei si efectele ei finale, pozitive. Oamenii evita insa cu scrupulozitate exigenta spirituala si etica cu sine: istoria o dovedeste, e un lant derizoriu de crime, ura si perfidie. Omenirea e responsabila de propriile-i mizerii; culmea ridicolului este a te plange si a cere de mii de ani, in mii de scrieri, interventia divina acolo unde doar Omul isi e dator siesi sa intervina. Insa aceasta e un construct teoretic. In viata reala, oricat ai dori sa faci Bine, esti invariabil confruntat cu «gestionarea» unei veritabile schizofrenii etice si morale existente in societate: cum sa fii moderat intr-o lume a imoderatiei, principial intr-o lume care de milenii se guverneaza prin evitarea principiilor? Cum sa mai stii cat, unde si cum incepi sa gresesti cand esti permanent inconjurat de eroare, de posibilitatea erorii? Ca urmare, nu ma raportez la Divin decat prin prisma a ceea ce sunt, prin conditia umana".

GRANDOARE. Povesteste-ne putin despre cartea la care lucrezi de sase ani. "Lucrarea a atins proportii care ma obliga sa o partajez in trei volume: «Basarabii», «Brancovenii» si «Mostenitorii». Nu e doar genealogie, ci istorie si genealogie. Este in acelasi timp o istorie-refugiu; prin ea patrund intr-un golf temporal plin de grandoare, drama, fast, tragedie, care incepe mai mult sau mai putin in perioada Cruciadelor si - timp de cateva secole - imi ofera spectacolul unei civilizatii romanesti de o splendoare exceptionala, sub egida unei monarhii care rivalizeaza in magnificenta orice alta monarhie europeana, depasind multe dintre ele. Da, exista o grandoare istorica si culturala romaneasca, mai precis o «douce grandeur», care nu cred ca a fost evidentiata suficient", a incheiat Radu Albu Comanescu, unul dintre cei 11 urmasi ai Basarabilor Brancoveni, raspanditi prin toata lumea.