Doamna Tanţa de la coada florii

"De cănd vănd eu flori? Din 1976. Aveam 23 de ani, doi copii şi eram gravidă cu al treilea. Primăria Capitalei a organizat un concurs care s-au ales căteva florărese care să văndă-n centrul Capitalei. Şi-am fost la concurs şi-am căştigat concursul pentru locul pe care l-am cerut..."


"... Eu am vrut in faţa Institutului de Arhitectură Ion Mincu şi acolo am obţinut. După cum am ştiut să vorbim, prezenţa, fizicu’ (eram şi eu mai slabă şi mai drăguţă pe atunci)... şi-am căştigat concursul pe locul unde am vrut eu şi aşa mi-am inceput activitatea. Eram liber profesioniste. Aşa era atunci, pe timpu’ ăla. Scumpa mea, vrei o cafea, ceva? Am o cafea bună, de la aparat, spune-mi dacă vrei, că e foarte bună." Nu vreau. "Băiatu’ vrea (colegul meu, Bogdan Iuraşcu)?" Nici băiatul nu vrea. "O apă?" Văd că nu pot să trec de ea, deci accept o apă. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Şi am văzut eu că e bine. Actul unu. Şi pe urmă am zis că s-o rog pe doamna Tanţa să povestească. Şi doamna Tanţa zice că. Două puncte.


AMZEI. Cum a fost cănd le-a interzis Ceauşescu să stea in stradă cu florile. "Cănd a venit domnu’ Gorbaciov in vizită la noi. Atuncea ni s-a spus de la Preşedinţie, chiar şi de la Primăria Capitalei, ni s-a spus că nu mai trebuie să stăm in stradă, trebuie să intrăm in pieţe, că aşa se voia. Şi ne-a mutat in Piaţa Amzei. Toate florăresele din sectoru’ unu şi toate florăresele din stradă ne-au mutat la Amzei, pe fiecare după ce sector era. Căt a stat domnul Gorbaciov şi chiar şi după, n-am avut voie să stăm in stradă. Bineinţeles, in Amzei aveam un sector al nostru de flori, dar era mic. In ’87 a fost. Şi după vreo două-trei săptămăni am revenit inapoi şi am stat acolo pănă la revoluţie."

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Şi am văzut eu că e bine. Actul doi.


SĂRARU. "Domnu’ Săraru era clientu’ nostru, pentru că dumnealui este un mare iubitor de flori. Şi culoarea dumnealui preferată e galbenul şi-i plăceau trandafirii mei galbeni şi crizantema galbenă de toamnă, aşa, maaaare, care are capu’ mare, şuşmit, aşa se numeşte, se scrie «şÂ», «u», «şÂ», «m», «i», «t». Crizantema aceea mare, care era căt o farfurioară mică, şi care stătea foarte mult in vază. Şi, intămplător, dănsu’, intr-o duminică, pleca intr-o vizită cu doamna şi io cam terminasem florile care le-aveam eu mai deosebite, dar aveam eu pentru clienţii mei, mai deosebiţi şi mai dragi, aveam in taraba mea băgate nişte violete, care pentru vremea aia, era luna lui octombrie, iţi dai seama că era foarte rar, mi-au dat mie grădinarii mei nişte violete superbe. Şi dănsu’, cănd a venit, eu i-am oferit doamnei Săraru cadou un buchet de violete din acelea superbe care pot să spun că i-am copleşit. Au rămas atăt de incăntaţi, extraordinar de mult.

Pe urmă, cănd aveau protocoale, cănd aveau fel şi fel de evenimente in Teatrul Mic, cumpărau flori de la mine. Trimiteau la mine şi cumpărau flori, pentru c-atuncea nu era aşa ca acum, să fie flori peste tot, era la Universitate, la Unirii, erau căteva puncte. Şi uite c-au trecut nişte ani şi am rămas buni prieteni, legaţi unul de altul, pentru că pot să vă spun că pentru mine domnu’ Săraru e ca un părinte. M-a invăţat enorm, enorm de multe, să ştiu să pierd de la mine ca să nu se supere alţii, să vorbesc frumos cu clientu’, să-i fie drag clientului să cumpere de la mine, multe, multe lucruri m-a invăţat." Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Şi am văzut eu că e bine. Actul trei.


CLIENŢII. "Am avut clienţi destul de importanţi. Foarte importanţi am avut. Păi sinceră să fiu, atuncea, in anii comunismului, a fost ministra Industriei Uşoare, Maria Fluxă, a fost ministra Comerţului, care era ministra noastră, cum ar veni, Ana Mureşan o chema. Şi căteodată, cănd era inchis la florăria de pe Edgar Quinet, că era duminică şi era inchis, venea la mine şi lua, că eu eram deschisă şi duminica. Şi venea de multe ori la mine să ia flori. Odată a venit şi s-a aşezat la coadă şi am rugat-o frumos: «Tovarăşa ministru, vă rog din suflet, treceţi in faţă să vă servesc» şi dănsa zicea «Nu, draga mea, stau la rănd, cănd imi vine răndul atuncea cumpăr florile»."


FAZEKAŞ. "Prim-ministru al Guvernului. Era permanent la mine şi mă lua pe ungureşte şi eu ii ziceam «Tovarăşe ministru, dar eu nu ştiu ungureşte, ştiu ţigăneşte», «Lasă, mă, că trebuie să-nveţi şi ungureşte», mă făcea mereu unguroaică. «Dar eu nu sunt unguroaică, tovarăşe ministru», «Lasă, mă, lasă», făcea. A mai fost doamna Poliana. A fost chiar şi familia Ceauşescu. Cănd era «Constantin şi Elena» de la mine luau. Că nu prea se găseau florile care dănsa le voia, iar la noi erau mereu florile cele mai frumoase care le achiziţionam de la producători. Şi venea din partea cabinetului numărul unu şi-mi spuneau: «Dragă, suntem din partea cabinetului numărul unu, te rog frumos să-mi faci rost de flori pentru cabinetul numărul doi». Şi mă duceam la producători şi cumpăram tot felul de flori care dănsa nu prea avea ocazia să le găsească. Liliac alb, liliac bătut, liliac mov, lalele papagal, lalele negre, crizanteme. Şi dănşii, venind o dată, de două ori şi văzănd seriozitatea mea, că io nu puteam să spun «Domne, eu nu pot să vă aduc», din pămănt din iarbă verde mă duceam şi aduceam flori, dar şi ei erau serioşi. Veneau şi plăteau căt costa pe vremea aia, o mie, o mie cinci sute, două mii de lei. Bani foarte mulţi. Ca să-i facă doamnei coşurile. Şi veneau şi le luau de la mine.

A mai fost doamna Petrescu, cumnata lu’ Elena Ceauşescu. Petreasca era bolnavă cu florile. Am mai avut directori, oameni din Poliţia Capitalei, de la Primăria Capitalei. Nu mai vorbesc de artişti care doamna Steluţa şi-acuma vine, ai văzut c-a scris şi dănsa despre mine, tot la fel, Alexandru Arşinel, căntăreţi... ce să-ţi mai spun."

Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Şi am văzut eu că e bine. Actul patru.


DUPĂ. "Acuma noi, după revoluţie, am inceput să luăm din afară flori, pentru că, sinceră să fiu, grădinarii după revoluţie s-au devalorizat banii şi a fost greu pentru ei să facă rost de bani. Acuma cea mai mare concurentă după glob este Olanda. Ei au contracte cu toate ţările europene. Orice ţară aduce flori de la ei. Italienii, care sunt şi ei foarte buni producători de flori, tot din Olanda işi iau bulbii de flori, pentru că olandezii sunt cei mai performanţi. Tot globul pămăntesc ia flori de la ei.

Profitul nostru este pe perioade, şi anume: perioadele care sunt mai bune care se vănd florile mai bine atuncea pot să spun că avem profit. Primăvara e perioada de vărf. Perioada care vine după nu mai e aşa. Canicula asta pot să spun că ne-a rupt. Pe urmă iarăşi mai e o perioadă bună cănd incep şcolile, asta durează cam două săptămăni, pe urmă mai e de Moş Nicolae şi pănă la Revelion, atuncea pot să spun c-avem o lună bună in care căştigăm şi noi un ban. Dar noi avem de plătit chirii pentru spaţiile comerciale, pe care le plătim, chit c-avem, chit că n-avem profit şi nu e deloc uşor, iţi spun. Dar dacă-mi place ce fac, imi place.

Un om care nu are tragere de inimă pentru meseria care-o face nu poate s-o facă. Nici ca inginer, nici ca jurnalist, nici ca florar, dacă n-ai tragere de inimă nu poţi să faci. Dacă-ţi place, meseria ta devine hobby-ul tău şi o faci de drag. Dacă mie-mi place o floare, o aduc, pentru că ştiu că şi clientului meu o să-i placă. Dacă nu-mi place mie, n-o aduc. Floarea mea preferată e frezia. De cănd sunt eu pe pămănt mi-a plăcut frezia. Este floarea mea preferată şi copiii mei ştiu, ştie toată lumea. Mereu imi iau frezii acasă. Cănd simt eu aşa nevoia, imi iau frezii acasă, le pun in camera mea şi altfel mă simt." Şi a fost seară şi a fost dimineaţă. Şi am văzut eu că e bine. Note de final.

"Meseria asta pare frumoasă dacă n-o execuţi. Da’ dac-o execuţi, eşti stresat, d-asta zic că trebuie să-ţi placă. Mie mi-a plăcut. Dacă nu-mi plăcea, nu făceam."