"Eu sunt bufon, iar tu – nimic..."

Noua concepţie cunoscută în Europa medievală, sub numele de algorism, desemnând sistemul aritmeticii zecimale, bazat pe principiul valorii poziţionale a simbolurilor numerice, a pătruns târziu şi cu destulă greutate, trebuind să învingă inerţia refuzului zero-ului, care mai dăinuia încă, din Antichitatea greco-romană.

Coextensiv, noţiunea se aplică oricărei liste ordonate de operaţii pentru obţinerea unui rezultat. De pildă, o reţetă culinară, o schemă de tricotaj sunt şi ele un algoritm. (În ignoranţa generalizată din mediul nostru politic, cuvântul a cunoscut vogă hazlie, în epoca venirii la putere a Convenţiei Democrate - guvernarea Ciorbea etc. - prin algoritm ajungându-se să se înţeleagă împărţirea ciolanului, după procentajul electoral...) În secolul al XIII-lea s-a iscat o adevărată dispută între "abacişti" şi "algorişti"...

În cartea lui Adelardus de Bata, scrisă în 1143, cuvântul ciffre e folosit pentru a desemna noul semn, zero. La curtea siciliană a împăratului Frederic II de Hohenstaufen, devenită un centru de iradiere culturală, permeabil la influenţele orientale, Leonardo da Pisa, zis şi Fibonacci (ca. 1170-ca. 1240, 1179-1240), care călătorise în Maghrib, a publicat în 1202 Liber abaci, compusă din 15 cărţi, în care semnul lui zero era numit cephirum.

PROCEDEE
Deoarece semnele arabe (indiene) uşurau simţitor calculele, negustorii şi bancherii lombarzi au adoptat imediat procedeele propuse de Leonardo da Pisa. S-a renunţat repede la operaţiile, de acum greoaie, cu abacul sau cu tăbliţele de socotit (nemţii le numeau Rehnenbank, de unde a derivat cuvântul bank = bancă, cu accepţia de aşezământ în care se împrumută bani).

Utilizarea lui zero a stimulat covârşitor învăţământul: după relatările lui Giovanni Villani, în Florenţa anului 1338, funcţionau şase şcoli de socotit, cu peste 1.000 de elevi, care deveneau neguţători. Până în 1400, zero se răspândise în toată Europa. Totuşi, deşi exista din partea neguţătorilor şi a cămătarilor un interes sporit pentru simplificarea calculului dobânzilor, inerţia obişnuinţei a făcut ca supremaţia "algoriştilor" să se impună cu încetineală.

Abia Revoluţia franceză a interzis folosirea abacului în şcoală sau în administraţie...

Adoptând notarea numerică hindusă, arabii l-au preluat şi pe zero. În sanskrită, zero era numit sunya = gol, vid, la arabi, fiind numit as-sifr = literal, gol, zero, denumire pe care învăţaţii europeni au preluat-o ca atare cifra, devenit cu timpul, cipher, fie au latinizat-o zephirus, de unde a derivat zero. Cuvântul arab as-sifr a pătruns în Europa, prin Spania şi prin Italia.

Citește pe Antena3.ro

Comuna din România unde cresc pietrele, la propriu: Ce sunt trovanții și cum arată locul spectaculos vizitat anual de mii de turiști

În spaniolă, s-a produs eliziunea consoanei f, cuvântul devenind cero, fonetic sero, de unde a trecut în Europa, sub forma zero. În italiană, as-sifr, pe lângă forma latinizată zephirus, au circulat şi variantele cephirum, cifera sau cele populare, zevero sau zefiro ajungând, până la urmă, tot zero.

În Imperiul bizantin, abia în secolul al XIV-lea, apare zero, alături de celelalte nouă semneîmprumutate de la indieni: Maximus Planudes, într-un comentariu din 1310, la primele două cărţi ale matematicilor lui Diofant, desemna zero prin cuvântul tzifra.

VALOARE. Un timp, cifera era echivalentul lui as-sifr (respectiv, sunya = gol, vid, adică, zero), celelalte nouă simboluri numerice erau numite figuri. Apoi, termenul de cifera se generalizează, extinzându- se la toate cele 10 simboluri, iar celui desemnat în arabă, ca assifr, revenindu-i zero, denumirea spaniolă.

Această generalizare la toate semnele numerelor a lui cifera sau cipher, care iniţial îl desemna doar pe zero, arată importanţa acestui nou semn pentru lotul noilor simboluri numerice arabe (de fapt, indiene). Astfel, în franceză, chiffre a devenit echivalent cu cifră, în sensul actual. Deoarece negustorii italieni, încântaţi de cifrele zise arabe, le-au folosit şi în codarea criptografică a mesajelor, s-a ajuns la cuvântul cifru.

Savantul francez Nicolas Chuquet scria în 1484, despre zero că el în sine nu înseamnă nimic, dar locul pe care-l ocupă dă valoare altor semne numerice, din care cauză se şi numeşte cifră sau zero sau semn de valoare nulă. În franceză, chiffre a căpătat şi sensul de cifru, după răspândirea în Franţa, prin intermediul precupeţilor italieni, a termenului zero.

În engleză, cipher şi-a păstrat iniţial cele trei sensuri: zero, cifră şi cifru. Shakespeare îl face pe bufon să spună Regelui Lear, care-şi împărţise averea: "Acum, eşti un fel de zero fără cifră (a cipher without figure). Chiar şi eu sunt mai bun decât tine. Eu sunt bufon, iar tu - nimic..."