Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Trei mii opt sute de oameni inghesuiţi in jurul unei cişmele cu nitriţi şi a două făntăni cu apă clocită. Oameni şi dobitoace fac coadă imprejurul adăpătorii. Copiii se intoxică. Unii mai şi mor. Bătrănii sorb nămolul de pe fundul găleţii. Nimeni nu se spală. Viaţă intr-un purgatoriu fără speranţă. Nu e Tombuctu din Sahara. E Perieni, din Vaslui, din Romănia, din Uniunea Europeană.
Pun apa in bidoane, o lasă să se sedimenteze, şi apoi o beau. Apa bună pentru animale este acum "bună şi pentru noi", spun sătenii, deşi stratul de nisip şi de măl de pe fundul sticlei e semn clar de imbolnăvire. In lipsa banilor insă şi a unei maşini cu care să aducă apă potabilă din Bărlad, oamenii din Perieni işi riscă sănătatea lor şi pe cea a copiilor, plătind astfel un tribut scump doar pentru că s-au născut şi trăiesc intr-un loc in care apa potabilă nu e o prioritate pentru autorităţi.
Pentru oamenii din comuna Perieni, judeţul Vaslui, nu lumina ce se iveşte dimineaţa pe la ferestre le dă de ştire că-i vremea să o pornească către muncă. Şi nici onomatopeele vietăţilor din ogradă, amorţite de intunericul nopţii. Scăncetele roţilor pe prundişul uliţelor şi strigătele bărbaţilor ce indeamnă caii să o ia la trap sunt semnele clare că-i musai să sari din pat dacă vrei ca pe ziua aceea să pui strop de apă in gură sau să ai cu ce adăpa animalele din curte.
Ora 4, ora apei. Şi asta nu de azi, de ieri. Cei aproape 3.800 de vasluieni care işi duc traiul pe spinarea dealului prăfuit şi secătuit nu ştiu prea bine cum e să te lăfai in apă dulce şi bună de izvor sau să poţi să dai pe găt nestingherit chiar şi un litru de apă curată, de parcă ar fi cea mai minunată şi mai rară licoare, fără să te boscorodească vreun membru din familie. "De cănd ne ştim, tot fără apă suntem", işi şterge sudoarea de pe frunte nea Vasile, după care işi varsă amarul: "Parcă ne-a blestemat Dumnezeu ca şi acum, cănd tot se căntă că am intrat in Europa, noi să trăim aşa de greu. Nu-i zi in care să nu inham caii la căruţă şi să nu o pornesc in grabă pe la cişmele, pe la Ciocani, la kilometri buni, ca să umplu bidoanele cu apă. Şi asta n-ar fi nimica. Că acuâ, deh, ne-om fi obişnuit noi cu drumurile. Dar ajungi să te trezeşti pe la mijlocul nopţii şi să nu mai găseşti picătură de apă", dezleagă omul misterul forfotei de-afară pe cănd ceasurile indică vreo 4 linioare. Ars de soare, de-abia tărăndu-şi picioarele prin duhoarea amiezii, nea Vasile crede că doar o minune i-ar putea scoate pe "bieţii de noi din chinul ăsta. Bem apă cu picătura, iar restul păstrăm pentru copii sau animale".
CU VINU-N MĂMĂLIGĂ. In comuna Perieni există mai bine de 75 de făntăni. Dintre ele doar vreo două dacă mai dau ceva apă dimineaţă şi seara. Şi asta dacă ai noroc să fii printre primii postaţi la coadă. Dacă nimereşti la capătul răndului, cu siguranţă rămăi cu buza friptă şi gura opărită. "Din cauza ploilor, apoi a secetei, aproape că nici o făntănă nu mai poate fi folosită. Cele căteva şipuri (sticle) pe care le scoţi din ele sunt bune doar căt să mai speli un vas sau o rufă, că de măncare sau de băut nici atăt... Poate doar bătrănii ce se mai incumetă să inghită mălul şi nisipul care se scot o dată cu apa", explică Matei Simion. Răde cănd aude ce-l intrebăm şi, deşi priveşte şanţurile săpate de o parte şi de alta a uliţei pentru conductele de apă, tot nu prea-i vine a crede că problema, cu care se confruntă de ani buni, ar putea să dispară. "La noi se implineşte vorba aia: te speli o dată cănd te naşti şi o dată cănd mori", spune omul tuciuriu şi răde ştirb, cu toată gura. Ar da să grăbească pasul, căci are drum lung de făcut tocmai pănă la pămănturile sale cultivate cu porumb, floarea-soarelui şi lucernă, "dar tare mi-i frică de faptul că o să găsesc totul ars. Am băgat vreo 6-7 milioane in el şi acuâ, cănd mă găndesc că o să se aleagă prafuâ, mă doare inima...", spune nea Simion, cu voce scăzută. Nu uită să ne zică nici de grădina sa, "cu pămăntul tun", in care nu a mai plantat nimic, că "donâşoară, n-am cu ce să ud. Dacă imi cere cineva un pahar cu apă, mai degrabă ii dau un sfert de vin. Un pas mai e, şi in mămăligă o să punem tot vin, dacă apă nu-i", se inveseleşte puţin bărbatul, căt să o poată lua din loc cu inima mai uşoară.
GREUTĂŢI DE LA CONSILIU. De prin 2000, de cănd Roşca Vasile a devenit primar, prin comună tot umblă vorba că angajamentul luat de el atunci cănd a fost inscăunat, cum că ar aduce perienilor apă potabilă in propiile curţi, s-ar adeveri. Au trecut de-atunci aproape şapte ani, şi edilul comunei tot nu se poate măndri că şi-a respectat promisiunea. "Io de-aia m-am şi făcut primar. Ca să aduc apă. Că nu mai e de suportat situaţia asta", se plănge domnia sa, in cuvinte bine alese. Ce să te faci insă, că necazul s-a cuibărit parcă in sănul comunei ca un şarpe veninos, care, cum te apropii de el, cum te muşcă. "Din 14 cereri de aducţiuni de apă potabilă, noi am fost trecuţi pe locul 9. Linia s-a tras chiar sub noi şi, iaca, am ajuns de unde am plecat, adică tot fără apă", ne explică primarul incercările sale de a salva comuna. "De lăsat nu mă las, susţine primarul. Am reuşit să amplasăm conducta de aducţiune şi cam 80% din conducta de distribuţie a apei. Mai avem de finalizat instalarea bazinului de 200 de metri cubi de apă, iar la final vom săpa cele patru puţuri la adăncimea de 30 de metri, care vor avea un debit de 4 litri pe secundă". Nu uită să amintească nici de lipsa de sprijin din partea Consiliului Judeţean Vaslui "in primul meu mandat" şi nici de suma de bani de care are nevoie pentru a indeplini visul comunei: 10 miliarde de lei şi pe care "sper ca de data asta să le pot primi".
CU PICĂTURA⦠Este ora amiezii. Copiii se imbulzesc de la şcoală pe uliţa bolovănoasă, topiţi de căldură, cu sticle goale in mănă. Aerul frige. In urma lor, colbul se ridică inspre cer, inecăcios şi greuâ¦. Vlăduţ Postolache are 18 ani. N-a ajuns bine acasă, că mama sa l-a şi trimis să umple găleţile cu apă de la adăpătoarea vacilor, singura cişmea care mai curge căteodată şi in toiul zilei. Se spală pe măini, işi face palmele căuş şi soarbe cu nesaţ din apa rece. Ştie că apa nu-i potabilă şi crede că din cauza ei are probleme cu stomacul şi cu rinichii, dar, zice el: "Altceva ce să bem? Leşinăm de căldură. Mai cumpărăm noi de la magazin, dar de cătă apă avem nevoie, am da un salariu numai pe ea. Vin aici şi de trei-patru ori pe zi, dar de cele mai multe ori curge căte o picătură, şi ca să umpli o găleată treâ să stai şi două ore. Animalele şi ele au mult de suferit, că de cele mai multe ori jgheaburile sunt mai mult goale, şi cum coboară de la păşune aşa şi urcă, vlăguite de sete. Noi mai avem noroc cu fratele meu, care lucrează la Bărlad şi ne mai aduce căte un bidonaş cu apă, dar şi pentru el este greu să o care de la 12 km", zămbeşte băiatul in colţul gurii şi urcă greoi panta dealului către casa sa.
NEINCREDERE. La magazinul din sat, apa are căutare printre oamenii mai instăriţi. "Femeile care tocmai au născut trimit după sticle de apă, dar majoritatea se folosesc de apa de la cişmea", explică situaţia vănzătoarea alimentarei, Gina Ghipur. Pănă cănd primarul comunei va reuşi să-i fericească pe perieni, bieţii oameni vor sta tot insetaţi şi cu frica in săn ca pruncii lor să nu se imbolnăvească. "Domnuâ primar e şi el om, ce să facăâ¦", il păsuiesc sătenii pe alesul lor şi cred că unica salvare de la sărăcie e tot Dumnezeu. Tanti Floarea stă in pragul porţii, ridică măinile spre cer, işi face o cruce mare insoţită de un "Doamne ajută!" şi aşteaptă acum slujba de duminică şi ieşirea preotului cu crucea şi icoanele sfinte pe cămp, doar-doar "Dumnezeu se milostiveşte de noi şi aruncă căţiva stropi să mai salvăm căte ceva, ce mai avem prin grădină. De secetă să scăpăm, maică, că apă bună de băut io nu cred că vom avea acia vreodată!"
Pentru oamenii din comuna Perieni, judeţul Vaslui, nu lumina ce se iveşte dimineaţa pe la ferestre le dă de ştire că-i vremea să o pornească către muncă. Şi nici onomatopeele vietăţilor din ogradă, amorţite de intunericul nopţii. Scăncetele roţilor pe prundişul uliţelor şi strigătele bărbaţilor ce indeamnă caii să o ia la trap sunt semnele clare că-i musai să sari din pat dacă vrei ca pe ziua aceea să pui strop de apă in gură sau să ai cu ce adăpa animalele din curte.
Ora 4, ora apei. Şi asta nu de azi, de ieri. Cei aproape 3.800 de vasluieni care işi duc traiul pe spinarea dealului prăfuit şi secătuit nu ştiu prea bine cum e să te lăfai in apă dulce şi bună de izvor sau să poţi să dai pe găt nestingherit chiar şi un litru de apă curată, de parcă ar fi cea mai minunată şi mai rară licoare, fără să te boscorodească vreun membru din familie. "De cănd ne ştim, tot fără apă suntem", işi şterge sudoarea de pe frunte nea Vasile, după care işi varsă amarul: "Parcă ne-a blestemat Dumnezeu ca şi acum, cănd tot se căntă că am intrat in Europa, noi să trăim aşa de greu. Nu-i zi in care să nu inham caii la căruţă şi să nu o pornesc in grabă pe la cişmele, pe la Ciocani, la kilometri buni, ca să umplu bidoanele cu apă. Şi asta n-ar fi nimica. Că acuâ, deh, ne-om fi obişnuit noi cu drumurile. Dar ajungi să te trezeşti pe la mijlocul nopţii şi să nu mai găseşti picătură de apă", dezleagă omul misterul forfotei de-afară pe cănd ceasurile indică vreo 4 linioare. Ars de soare, de-abia tărăndu-şi picioarele prin duhoarea amiezii, nea Vasile crede că doar o minune i-ar putea scoate pe "bieţii de noi din chinul ăsta. Bem apă cu picătura, iar restul păstrăm pentru copii sau animale".
CU VINU-N MĂMĂLIGĂ. In comuna Perieni există mai bine de 75 de făntăni. Dintre ele doar vreo două dacă mai dau ceva apă dimineaţă şi seara. Şi asta dacă ai noroc să fii printre primii postaţi la coadă. Dacă nimereşti la capătul răndului, cu siguranţă rămăi cu buza friptă şi gura opărită. "Din cauza ploilor, apoi a secetei, aproape că nici o făntănă nu mai poate fi folosită. Cele căteva şipuri (sticle) pe care le scoţi din ele sunt bune doar căt să mai speli un vas sau o rufă, că de măncare sau de băut nici atăt... Poate doar bătrănii ce se mai incumetă să inghită mălul şi nisipul care se scot o dată cu apa", explică Matei Simion. Răde cănd aude ce-l intrebăm şi, deşi priveşte şanţurile săpate de o parte şi de alta a uliţei pentru conductele de apă, tot nu prea-i vine a crede că problema, cu care se confruntă de ani buni, ar putea să dispară. "La noi se implineşte vorba aia: te speli o dată cănd te naşti şi o dată cănd mori", spune omul tuciuriu şi răde ştirb, cu toată gura. Ar da să grăbească pasul, căci are drum lung de făcut tocmai pănă la pămănturile sale cultivate cu porumb, floarea-soarelui şi lucernă, "dar tare mi-i frică de faptul că o să găsesc totul ars. Am băgat vreo 6-7 milioane in el şi acuâ, cănd mă găndesc că o să se aleagă prafuâ, mă doare inima...", spune nea Simion, cu voce scăzută. Nu uită să ne zică nici de grădina sa, "cu pămăntul tun", in care nu a mai plantat nimic, că "donâşoară, n-am cu ce să ud. Dacă imi cere cineva un pahar cu apă, mai degrabă ii dau un sfert de vin. Un pas mai e, şi in mămăligă o să punem tot vin, dacă apă nu-i", se inveseleşte puţin bărbatul, căt să o poată lua din loc cu inima mai uşoară.
GREUTĂŢI DE LA CONSILIU. De prin 2000, de cănd Roşca Vasile a devenit primar, prin comună tot umblă vorba că angajamentul luat de el atunci cănd a fost inscăunat, cum că ar aduce perienilor apă potabilă in propiile curţi, s-ar adeveri. Au trecut de-atunci aproape şapte ani, şi edilul comunei tot nu se poate măndri că şi-a respectat promisiunea. "Io de-aia m-am şi făcut primar. Ca să aduc apă. Că nu mai e de suportat situaţia asta", se plănge domnia sa, in cuvinte bine alese. Ce să te faci insă, că necazul s-a cuibărit parcă in sănul comunei ca un şarpe veninos, care, cum te apropii de el, cum te muşcă. "Din 14 cereri de aducţiuni de apă potabilă, noi am fost trecuţi pe locul 9. Linia s-a tras chiar sub noi şi, iaca, am ajuns de unde am plecat, adică tot fără apă", ne explică primarul incercările sale de a salva comuna. "De lăsat nu mă las, susţine primarul. Am reuşit să amplasăm conducta de aducţiune şi cam 80% din conducta de distribuţie a apei. Mai avem de finalizat instalarea bazinului de 200 de metri cubi de apă, iar la final vom săpa cele patru puţuri la adăncimea de 30 de metri, care vor avea un debit de 4 litri pe secundă". Nu uită să amintească nici de lipsa de sprijin din partea Consiliului Judeţean Vaslui "in primul meu mandat" şi nici de suma de bani de care are nevoie pentru a indeplini visul comunei: 10 miliarde de lei şi pe care "sper ca de data asta să le pot primi".
CU PICĂTURA⦠Este ora amiezii. Copiii se imbulzesc de la şcoală pe uliţa bolovănoasă, topiţi de căldură, cu sticle goale in mănă. Aerul frige. In urma lor, colbul se ridică inspre cer, inecăcios şi greuâ¦. Vlăduţ Postolache are 18 ani. N-a ajuns bine acasă, că mama sa l-a şi trimis să umple găleţile cu apă de la adăpătoarea vacilor, singura cişmea care mai curge căteodată şi in toiul zilei. Se spală pe măini, işi face palmele căuş şi soarbe cu nesaţ din apa rece. Ştie că apa nu-i potabilă şi crede că din cauza ei are probleme cu stomacul şi cu rinichii, dar, zice el: "Altceva ce să bem? Leşinăm de căldură. Mai cumpărăm noi de la magazin, dar de cătă apă avem nevoie, am da un salariu numai pe ea. Vin aici şi de trei-patru ori pe zi, dar de cele mai multe ori curge căte o picătură, şi ca să umpli o găleată treâ să stai şi două ore. Animalele şi ele au mult de suferit, că de cele mai multe ori jgheaburile sunt mai mult goale, şi cum coboară de la păşune aşa şi urcă, vlăguite de sete. Noi mai avem noroc cu fratele meu, care lucrează la Bărlad şi ne mai aduce căte un bidonaş cu apă, dar şi pentru el este greu să o care de la 12 km", zămbeşte băiatul in colţul gurii şi urcă greoi panta dealului către casa sa.
NEINCREDERE. La magazinul din sat, apa are căutare printre oamenii mai instăriţi. "Femeile care tocmai au născut trimit după sticle de apă, dar majoritatea se folosesc de apa de la cişmea", explică situaţia vănzătoarea alimentarei, Gina Ghipur. Pănă cănd primarul comunei va reuşi să-i fericească pe perieni, bieţii oameni vor sta tot insetaţi şi cu frica in săn ca pruncii lor să nu se imbolnăvească. "Domnuâ primar e şi el om, ce să facăâ¦", il păsuiesc sătenii pe alesul lor şi cred că unica salvare de la sărăcie e tot Dumnezeu. Tanti Floarea stă in pragul porţii, ridică măinile spre cer, işi face o cruce mare insoţită de un "Doamne ajută!" şi aşteaptă acum slujba de duminică şi ieşirea preotului cu crucea şi icoanele sfinte pe cămp, doar-doar "Dumnezeu se milostiveşte de noi şi aruncă căţiva stropi să mai salvăm căte ceva, ce mai avem prin grădină. De secetă să scăpăm, maică, că apă bună de băut io nu cred că vom avea acia vreodată!"
Intoxicaţi cu nitraţi şi nitriţi
Degeaba primarul a avertizat populaţia să nu mai bea apă de la cişmea. Marinela nu apucă să cumpere apă de la magazine nici măcar pentru copilul său din clasa a II-a. Patru copii din sat s-au intoxicat cu nitraţi şi nitriţi, dar "oamenii nu iau in seamă avertizările noastre. Am auzit că au fost şi vreo trei cazuri de copii care au murit din cauza apei consumate, dar asta cu căţiva ani in urmă", spune medicul din comună, Francisca Iordache. "Trăim toţi din vreo 5 milioane de lei. Nu ne permitem să mai cumpărăm şi apă. Apa o mai fierb io căteodată, cănd apuc, dar dacă e copilul insetat, tot apă de-asta cu nisip bea. De multe ori spăl copilul, şi in apa aia ne spălam şi noi, eu şi bărbatu-meu, aşa am ajuns de necăjiţi", spune Mariana şi-şi şterge lacrimile. "Apă bună de băut se găseşte la Bărlad, dar cine ajunge acolo? Numaâ cine are maşină. Io cu căruţa m-aş duce, dar nu pot să intru in oraş, că nu avem voie, aşa că tot cu apa asta ne pricopsim", se vaită ea şi-mi arată nisipul depus pe fundul bidonului in care, cu noaptea-n cap, luase apă de la cişmeaua din vale.
Citește pe Antena3.ro
