Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Chestiunea cîinilor comunitari are aceeaşi vârstă cu Bucureştiul. Şi de când există primărie în târgul-capitală a fost o perpetuă învârtire în cerc, în multe privinţe, precum şi în eliminarea haitelor de cîini vagabonzi. Măsurile erau luate în mare grabă, fără o coeziune şi organizare în acţiuni, stânga neştiind ce face dreapta. Sau o mână spală pe alta în aceeaşi Primărie cu altă pălărie. Astfel, din suculenta arhivă a oraşului, vă oferim spre delectare, o întâmplare din Bucureştiul anului 1904, identică cu aceea din Bucureştiul anului 2006! În primăvara anului 1904, Primăria punea în practică o măsură, menită a scăpa oraşul de cîinii nepoftiţi. Ce a ieşit, puteţi afla, citind catrenul următor, apărut în revista Veselia din 7 mai 1904.
“Primăria Capitalei/Cum se ştie-a hotărât/Ca toţi câinii d’acu’ncolo,/Zău, să poarte mărci la gât.../Ori-ce câine fără marcă/vagabond va fi tratat/Şi trimes de ingherime/Pe-altă lume la plimbat.../Toată lumea cu grăbire,/Să s’arate buni stăpâni,/Dă năvală să ia marcă/Cum se cere pentru câini.../Şi-apoi taxa, care este/Pentru-o marcă cincizeci bani/E’ncasată de îndată/De la mari şi mitocani.../ Dar în sala primăriei/Care’i strâmtă rău de tot/S’a’ntâmplat caraghioslâcul/Să tot râzi să cazi în bot.../Ia uitaţi-vă’n gravură/Pentru lume ce necaz,/Care-acum, de aste scene/Ca şi mine face haz.../ Unul p’altul se’nbrânceşte,/Se împing, se trag de păr,/Şi pe bătături se calcă/Că durerea’i fac de săr.../Toate astea pe’nfundate,/Ştiţi aşa, în chip tăcut,/Căci bătaia e oprită/În acest local... plăcut.../O cocoană e strivită/Şi un mojic de mitocan/I-a rupt şlepul de la rochie/Ca un prost de mocofan.../În birou funcţionarii/Tot lucrând îi trec sudori,/Căci înscrie pe toţi câinii/În registre pe culori.../Şi ca toţi mai bucuroasă/E acuma negreşit/Primăria Capitalei/Ce-şi creează un bun venit....”. Ei bine, bucureştenii au plătit taxa de cincizeci de bani pentru fiecare câine declarat - cam cinci lei astăzi - şi la mulţimea de câini pe care o avea oraşul, s-au strâns bani frumuşei la visteria primăriei, cu atât mai mult cu cât, taxa era anuală!. Dincolo de grotescul îmbrâncelilor şi timpului pierdut la coadă, cunoscut nouă dintr-o îndelungată istorie, ce credeţi că fac slujbaşii primăriei, «ingherii», care pornesc la mahala? Desigur, pentru a-şi face planul, ei strâng toţi câinii întâlniţi în cale. Chiar şi pe aceia pentru care s-au plătit taxe la primărie. Furia populaţiei de la mahala pe «ingherii» indiferenţi, a determinat aceeaşi revistă Veselia, să dedice o altă caricatură şi un alt catren, interesantului fenomen social. Peisajul descris la 1904 este aidoma celui televizat la începutul acestui an! Iată-l:
“Cu marcă fără marcă/Ingherii nu aleg/Şi câinii de pe stradă/În mahala culeg/Înhaţă de îndată/Cu lanţurile lor,/Băgând necaz şi ciudă/şi ură în popor.../Şi d’asta, vezi ingherii/o păţesc adesea ori,/Căci lumea’i încolţeşte/Şi bagă’n ei fiori.../O scenă d’alde astea/Noi azi vă prezentăm/Şi cu dichis acilea/Cu drag v’o explicăm.../Cu marcă fără marcă/Ingherii au luat/Toţi câinii ce găsit-au/Şi’n cuşcă i-au băgat... /Mahalagii noştri/Grozav de suparaţi,/Cu beţe şi ciomege/Sar iute înarmaţi.../Unii au scos o roată/De la căruţa lor/În loc ca s’o oprească/Cum ei doresc şi vor.../Alţii deschid capacul//Şi câinii, vai, de ei,/Sar unul după altul,/Voioşi şi sprintenei.../Cocoşi, găini şi raţe/De spaimă fug cumplit,/Pe unde dau cu ochii/Să scape în sfârşit.../Un biet ingher la fugă,/O ia, dar e’nhăţat;/Iar altul sub căruţă/Stă, uite’l, pitulat...,/Ce pat apoi ingherii/O ştiu spinarea lor,/căci rea este mânia/Aprinsă în popor.../Ea nu se potoleşte/Decât când intervin/Vardiştii în bătaie/şi pe “ai noştri” îi ţin!”
Brambureala ecarisajului bucureşteran este aşadar, o tradiţie marcată până şi de revistele umoristice de la 1904! După o sută de ani, regăsim acelaşi oraş împărţit în zone de influenţă, de masculii alfa ai haitelor de câini. Ce vor ei să facă nu ştie nici Primarul. Aşadar ar merita scrisă sau măcar povestită, o istorie a Bucureştilor, din perspectivă canină.
