x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Jocul cu puii

Jocul cu puii

de Dr Geronimo Brănescu    |    22 Aug 2010   •   00:00
Jocul cu puii

Startul sportului columbofil sau ciclul primar al deprinderii porumbelului călător cu zborurile competiţionale îl reprezintă concursul cu pui ce se organizează anual cu acei porumbei eclozionaţi în anul respectiv, adică cei care poartă inel matricol nominal pe anul în curs. Crescătorul începe de obicei prin a-şi antrena puii de voiajor lansându-i de la distanţe mici, care cresc progresiv, până la, recomandabil, 70%-75 % din distanţa primei etape pe direcţia planului de zbor.

Însă, cum spuneam, sportul columbofil este interesant pentru că are o singură regulă de bază, şi anume aceea că nu există nici o regulă. Aşadar sunt şi crescători care îşi lansează puii în cerc sau în "raze de soare", ceea ce presupune eliberarea lor de la aceeaşi distanţă, dar din locaţii diferite, care se pot contura într-un cerc. Logica acestor crescători este că pasărea îşi va învăţa foarte bine împrejurimile diseminate pe o arie mai mult sau mai puţin concentrică a adăpostului. Alţii îşi lansează puii alternativ de la aceleaşi distanţe, evident crescătoare, însă diametral opuse. Motivaţia acestora fiind aceea că boabele sunt scumpe şi puii deştepţi vin oricum acasă, iar pentru ceilalţi mai există, încă, silozuri.

În privinţa distanţelor de început ale antrenamentelor, sunt columbofili care îşi lansează puii prima dată chiar din curte, din faţa volierei, în ideea că aceştia trebuie să înceapă prin a se obişnui mai întâi cu coşul de transport şi cu stresul de prindere-lansare; alţii îi duc direct la 20-25 km de casă, considerând că mai de aproape pot veni până şi guţanii... Se consideră totuşi recomandabil ca prima lansare a puilor de porumbel călător să fie făcută de la 10 km în zonele de câmpie şi să scadă până la 5 km distanţă directă faţă de casă în regiunile cu relief montan.

Cadenţa de repetabilitate din acelaşi punct, precum şi rata de creştere a distanţelor de lansare pot varia destul de mult, în funcţie de specificul zonei şi de tehnica individuală a crescătorului. Recomandabil din punct de vedere al standardului orientativ de creştere şi antrenare este să se repete fiecare lansare a puilor cel puţin o dată, iar rata de creştere a distanţei (pasul) să nu fie niciodată mai mare decât dublul celei anterioare.

Ora de lansare a puilor variază, bineînţeles, şi ea de la orarul matinal, când unii consideră că ultravioletele stimulează orientarea puilor, mergând spre prânz în cazul crescătorilor care sunt adepţii teoriei orientării solare a porumbeilor călători şi continuând, de ce nu, cu lansările de seară, făcute cu 30-60 de minute înaintea apusului. Motivaţia este că puii "trag" să ajungă acasă şi nu mai hoinăresc, presaţi fiind de întuneric. De gustibus...
Din curiozitate, am abordat acest subiect într-o vizită pe care i-am făcut-o acum doi ani lui Ad Schaerlaeckens la Baarle-Nassau - probabil cel mai apreciat scriitor de tematică columbofilă din lume, şi nu întâmplător unul dintre cei mai cunoscuţi zburători de pui din Europa. După o discuţie extrem de interesantă de câteva ore, în cazul acestui subiect am desprins o concluzie. Maestrul preferă jocul cu puii pentru că este singurul care stimulează imaginaţia creatoare a crescătorului, dându-i totodată satisfacţia de a descoperi dintr-o masă eterogenă diamantul. Aşadar, să dăm Cezarului ceea ce şi îi aparţine şi să lăsăm deoparte Turnul Babel al antrenamentelor cu pui, pentru a ne concentra pe sezonul competiţional pui 2010, care tocmai a început şi care are, har Domnului, reguli stricte. Vânt în pene!

×
Subiecte în articol: atleţii văzduhului