Jurnal de front - Salam aleicum, Irak!

Jurnalul National va relateaza, de pe frontul reconstructiei Irakului, viata de zi cu zi a militarilor romani plecati departe de casa, pentru a ajuta poporul irakian. Un detasament de geniu tocmai a parasit Romania, cu destinatia Irak. Alaturi de ei se afla fotoreporterul Jurnalului, Christian Silva. Intre americani, englezi, polonezi si italieni, cateva zeci de genisti romani isi castiga respectul cu fiecare zi. Detasamentul de geniu Irak IV se ocupa la Al-Hillah de constructii de drumuri, de amenajare de platforme pentru elicoptere si, in general, cam de tot ce inseamna infrastructura. O parte din ei se va intoarce acasa, in timp ce altii, sub comanda maiorului Soare, tocmai au plecat spre Irak joi noaptea. Alaturi de ei, fotoreporterul Jurnalului National.

CLICK PE IMAGINE PENTRU A URMARI FOTOREPORTAJUL

ATENTIE! Aici se vorbeste romaneste

Plecarea, putin dupa ora 22:00, s-a facut de la Batalionul de geniu din Soseaua Oltenitei. In fata portii, cateva masini cu numere de provincie erau cu motoarele la relanti.

Rude ale genistilor pregatiti de Irak. Ultimele sfaturi. Ce poti sa-i spui omului astuia care pleaca acolo unde e mai rau, mai imprevizibil? "Sa ai grija!"

Putine grade peste zero, din cand in cand ploua marunt. Miroase a ceata. Curand, mirosul ei e luat de cel de motorina din autobuzul care ne duce la aeroport. Ce incet merge! Stau pe unul dintre scaunele din fata, langa maiorul Soare. E din Braila. Vorbim putin. Despre vreme, despre familie, despre cele doua fetite. E pentru prima oara cand pleaca intr-o astfel de misiune si cel mai greu a fost sa le spuna parintilor. Ii impartasesc sentimentul. Ne e sete. Ma gandesc ca n-am mancat mare lucru azi. Probabil din cauza emotiilor. In spate, baietii se tin de sotii. Isi dau ultimele telefoane. In 40 de minute aveam sa fim la aeroport.

START! In sfarsit, plecam

"PASAPOARTELE!" Verificari, control antitero, formalitati. Alt autobuz catre pista. Cat de departe poate sa fie? Imi abandonez maiorul si ma asez in spate, cu baietii. E cam ca in tabara, dar parca suntem putin mai batrani. Tot copii! Calatoria prin aeroport dureaza, la fel si bancurile. Jinga, cel cu o rana recenta sub ochiul drept, da tonul, mustruluindu-l pe sofer. Dutu se amuza teribil. Ivan, grizonat si mai sobru, zambeste din cand in cand. Intre timp, Busuioc are o problema cu boneta din material moale si care nu sta asa cum ar vrea el. Suntem imbracati prea gros pentru autobuz. Inca mai mergem spre avion. Sfarlea, un munte de genist, se descheie la toti nasturii tunicii. Cald. Lui Carstea, cel cu surasul usor stirb, nu pare sa-i pese. "Cam departe avionu’ asta", apreciaza baietii.

In fine, ajungem. O cladire langa o pista, un avion intr-o bezna. E ora 12:00 noaptea. Decolarea e la 03:00.

"LIBERI!". O tigara. "Au bancomate de cafea." Baietii rad in hohote. "Automate, tonomate sau cum le-o zice", raspunde aceeasi voce… nu vad ecusonul, e prea noapte. Se vede doar scrumul de la tigari. Un felinar isi arunca din becul obosit o lumina galbena bolnava. Iar e ceata, de data asta amestecata cu fum de tigara, cu putina ploaie, cam nehotarata si cu zumzet de avion. Deja e cam rece. Zlote se retrage inauntru. Intr-o camera cu parchet si mocheta pe jos, rucsaci si militari. Aici miroase a cascaval. Mi se aburesc ochelarii. Zlote mazgaleste ceva pe o tabla scolareasca de pe un perete. Manca ceva si... odihna. Mai avem mai bine de o ora. Ne intindem pe jos, pe mocheta, pe unde apucam. Nu credeam ca e asa bine sa stai intins pe parchet. E cald si nici macar nu e atat de tare. Trebuie ca sunt obosit, din moment ce nu simt nimic...

FATA IN FATA. Intalnire cu Hercules

IMBARCAREA!. Ne trezim brusc. Nimeni nu zice nimic. Plecam spre avion. Unul dintre piloti ne da ultimele instructiuni. Ciudat: plecam cu un Hercules, un monstru de avion, teapan si serios asa, solid, care se plimba cu multe tone prin aer pe sus. "Va rugam, doar cate unul pe scara, nu tine mai mult!", zice pilotul. Ne conformam, stie el ce zice. Ne urcam. Nu exista scaune. Niste banci de-a lungul avionului, cu centuri de siguranta. In spate, spre coada, marfa pentru utilajele din desert: piese de schimb, vad parca niste filtre de ulei sau de aer. Ne imbracam mai gros. Fiecare pune pe el cam tot ce are. Pe sub veston, pe sub pantaloni. E un zgomot nebun. Il intreb pe cel de langa mine cat e ceasul. Nu ma aude. Imi raspunde ceva. Nu il aud. Continuam sa ne imbracam. Caciuli, manusi. Hercules isi ingroasa vocea si se parfumeaza: kerosen. Decolam. E in jur de ora 3:00. Avem vreo cinci-sase ore de somn la dispozitie. Profitam.

ZBORUL. Imbracarea si centurile de siguranta

ATERIZARE. Salam aleicum, Irak!

GOLURI IN STOMAC. Ne trezim unul cate unul. Am picioarele inghetate. E frig rau acolo sus, la 10.000 de metri! Suntem intr-o coborare destul de rapida. Nici nu ne dezmeticim bine, ca suntem jos pe aeroportul din Tallil, din apropiere de Nassiriyah, si la aproximativ 400 de kilometri sud-est de Bagdad. Genistii isi continua drumul catre Al-Hillah, oras cam intre Bagdad si Nassiriyah.

Jurnalul National va transmite din Tabara Mittica, dintr-unul dintre corturile Batalionului 2 Infanterie "Calugareni", asezat, cum intri in tabara romaneasca, undeva pe stanga, inainte de cortul infirmeriei, care are o cruce rosie pe el. Putin mai incolo e si mica bisericuta. Deja e ora 12:00. Mergem la masa. "Salam aleicum, Romania!", un salut pentru romanii din Irak. Am aflat ca se raspunde: "Wa aleicum as salam".

christian.silva@jurnalul.ro