La Vatoped. Vorbe de taina...

164156-img-1075.jpgSecolul al IV-lea, Bizanţ. O furtună teribilă răs­toarnă corabia pe care se afla fiul împăratului Teodosie, purtându-l până pe malul Athosului; acolo, e găsit, mai târziu, adormit sub un rug de zmeură. Atribuind minunea aceasta Fecioarei Ma­ria, împăratul porunci să fie construită Mă­năs­tirea Vatoped (vato = rug de zmeură şi pedi = co­pil). Astăzi, lăcaşul este al doilea ca mărime din Sfântul Munte şi depozitarul celor mai mul­te documente, peste 10.000, care vorbesc des­pre români.

Primii pe listă sunt domnitorii Negoe Ba­sa­rab şi Ştefan cel Mare, a căror râvnă sare în ochi. Basarab a construit un turn-clopotniţă aflat în incinta mănăstirii, iar Ştefan – clădirile por­tului (arsanale). Pe una dintre ele, domnitorul român e înfăţişat într-un tablou-votiv dăl­tu­it în piatră. Vatoped, care păstrează una dintre cele mai sfinte relicve ale creştinătăţii, Brâul Maicii Domnului, e plin şi de mărturii ale danii­lor făcute, timp de cinci secole, de români. „Practic”, ne spune călugarul Daniil, „domnitorii ro­mâni funcţionau ca urmaşi ai domniilor Impe­riului Bizantin. Obiceiurile, comportamentul lor erau cele ale unui împărat bizantin. Pentru ei, Muntele Athos nu era un loc străin. De aceea, nici n-au simţit nevoia să întemeieze o mă­năs­tire românească. În plus, nici nu se putea vorbi, în secolul al XV-lea, despre o dimensiune na­ţi­o­nală a prezenţei româneşti la Athos.

Dar contri­buţia românilor e atât de evidentă, încât la una dintre mănăstiri, Dionisiou, atunci când, la sfâr­şi­tul slujbelor, se pomenesc ctitorii, majorita­tea sunt nume româneşti: Radu, Stanca, Mihnea, Ştefan... Ca toate celelalte 19 surori din Muntele Athos, Mănăstirea Vatopedu e, în felul ei, unică. Ea are două hramuri: Bunavestire şi Sfântul Brâu, şapte icoane făcătoare de minuni, câteva biserici, sute de camere la care se urcă (azi) cu liftul, o bibliotecă imensă... În bibliotecă se păs­trea­ză hărţile lui Ptolemeu, desenate de Strabon, fragmente din crucea pe care a fost răstignit Iisus Hristos, şi o bucată din trestia cu care a fost fixat buretele înmuiat în oţet oferit lui Iisus răstignit. Istoria României e studiată azi, aici, dar şi în restul Muntelui de cercetătorul român Florin Marinescu.

Se înserează devreme... Clopotul cheamă la masă. Intrăm în refectoriul împodobit cu fres­­ce şi ne-aşezăm la mesele medievale din por­fir. Masa trupească e o continuare a slujbei du­­­hovniceşti. De aceea se şi citeşte ceva în timpul mesei. Nu spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: „Când ţi-e foame sau însetezi, să-ţi aduci aminte că şi sufletul tău are nevoie de hrană du­hov­ni­ceas­că”? Înainte de a intra în ritualul cinei, adre­săm o ultimă întrebare călugarului Daniil, care nu e altul decât Alexandru Cotescu (fiul ma­ri­lor ac­tori Valeria Seciu şi Octavian Cotescu), re­tras, de mulţi ani, în Muntele Athos: a găsit, el, la Vatopedu, ceea ce căuta? „Am aflat”, ne răs­pun­de, puţin cifrat, „că viaţa, în călugărie, nu-i aşa cum mi-o închipuiam înainte. În rest, că­u­tăm toţi să devenim mai smeriţi decât suntem...”