Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Imaginați-vă o prăjitură. Una pe care o savurați încet pentru că știți că nu o să mai aveți ocazia să o gustați vreodată. Cam așa stă treaba cu liceul, iar în cazul nostru, cu Lazărul. Cu toate că brioșa noastră delicioasă cu ciocolată are o rețetă secretă, vă vom destăinui câteva dintre ingredientele ei.
Bucurie, emoții, ambiție și muncă - sunt doar unele dintre stările prin care experiența lăzăristă ne-a trecut de-a lungul anilor. Ele ies la iveală în special în după-amiaza din mai, când curtea liceului roiește de copii de nerecunoscut. Îmbrăcați în porturi populare, rochii de prințesă sau costume de cavaleri, se mișcă armonios în dansuri sincron și flutură mândri steaguri multicolore. Este un eveniment întâlnit doar în Lazăr, care sărbătorește în fiecare an Ziua Europei prin Parada de 9 Mai. Pregătirile încep însă cu mult timp înainte.
Martie. O mână de copii adunați în amfiteatru trag la sorți bilete cu numele țărilor europene, fiecare urmând să fie reprezentată de câte o clasă. În aer plutesc speranțe împlinite, că unii au extras țara pe care și-au dorit-o, sau neîmplinite, că norocul nu a fost de partea lor. Ideile încep să curgă, din fiecare sală de clasă auzindu-se dezbateri despre dansuri sau despre personajele în care urmează să se costumeze. Începe agitația.
Aprilie.Weekend-urile se transformă în repetiții organizate și pline de entuziasm. Drumurile la teatru pentru probarea costumelor devin o rutină, în timp ce punerea în scenă a fiecărei reprezentații e atent organizată. Între un “Vorbești tu la Ambasadă pentru steaguri?” și un “Hai că putem, 1, 2, 3! 1, 2, 3! Pe ritm! De la capăt!”, cu toții ne mobilizăm să iasă un spectacol de excepție. Între clase existădiscreție totală, păstrându-se marile surprize pentru ziua de 9. Agitația se amplifică.
Mai.Ultimele retușuri înainte de start. Juriul profesorilor se pregătește să voteze, iarspectatorii și personajele se așează în careu. “Lazăr, pentru unii un liceu, pentru noi, un mod de viață” – mottoul paradeii creat de o clasă de a XII-a, care, deși nu mai concurează din cauza BAC-ului, ne lasă cu o ultimăamintire extrem de emoționantă. Într-o notă nostalgică, elevii își încep, pe rând, rolurile demult exersate. Steaguri lungi cât două etaje se revarsă de la geamurile Amfiteatrului, în timp ce, pe fundaluri muzicale specifice, fiecare țară prinde viață în ochii sutelor de oameni. Cu emoții mai mari ca noi, intrăm în scenă când se anunță “Franța” și ne aruncăm o ultimă privire plină de încredere. În sfârșit, venise momentul pe care îl așteptasem de atâta timp. Agitația își atinge apogeul.De la Coco Chanel și Edith Piaf până la Napoleon și soldați francezi, de la un diriginte costumat în cofetar până la fetele dansatoare de cabaret, le-am avut pe toate. Povestea și personajele intrate în rol pe fundalul imnului francez, apropierea dintre noi și energia pozitivă pe care o emanam cu toții au fost cele care ne-au creat, la final, o amintire memorabilă din șirul lung al ingredientelor pentru rețeta bucuriilor din viața de lăzărist.
Profesorul lunii
Un profesor bun e acela care te face să îi iubești materia fără ca măcar să își propună asta. Așa am ajuns noi olimpice la informatică, deși suntem eleve la științele naturii, mulțumită dirigului nostru, pe care îl considerăm mai degrabă un prieten drag și de care ne apropriem mai mult pe zi ce trece, gândindu-ne cu teamă la șiroaiele de lacrimi ce se vor vărsa la absolvire. Îl sunăm la fiecare aniversare a fiicelor sale și la fiecare Crăciun sau Revelion, când țipăm cu toții către telefon “Ceilalți copii ai dumneavoastră vă urează: La mulți aniii!”. Am devenit o familie în care 33 de suflete au creat niște amintiri memorabile: călătorii cu trenul, meciuri de fotbal prin Târgu-Jiu, grătare într-o poiană de munte, dimineți în care, după ce ne-a trezit cu apă rece, a început să spele vase în timp ce noi găteam micul dejun și, poate cea mai frumoasă dintre ele, râsetele din miez de noapte, în vârful Brașovului, admirând luminile orașului într-o seară de august. Acum înțelegem de ce obișnuiau cei mari să ne spună că suntem norocoși să îl avem pe Silviu Dumitru la clasă. Fără niciun dubiu, dirigu' ar fi profesorul anului, nu doar al lunii.
Citește pe Antena3.ro
