Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Mi-amintesc încă de o clipă de... ar fi bine să-i zic de o îngrijorare amestecată cu dureroasă mirare... Eram la Rossenau, aşezaţi la masă, la umbra unui arţar, unde-i plăcea mamei să ia ceaiul. Charly venise să-şi facă vizita din toţi anii. Charly, fermecătoare, de o eleganţă fără seamăn, ademenitoare şI nespus de deşteaptă! O sorbeam din ochi; mă făcea să mă simt în tinereţea mea necoaptă, stângace, greoaie. Nu era de mirare că îi plăcea lui Nando s-o asculte; eu, în tovărăşia lor, nu mai aveam ce spune. Nando era dintre cei mari, pe când eu, cu toată noua mea demnitate de logodnică, nu eram, la drept vorbind, decât o neştiutoare şcolăriţă, pe care putea s-o întunece orice femeie deşteaptă şI bine îmbrăcată. Charly, cu glasul ei mlădios, nu înceta de a vorbi în felul ei înţelept care o deosebea, pe când două rotocoale de fum cenuşiu deschis, cu plăcută mireasmă, se revărsau necontenit din nasul ei mic şI frumos modelat. Cât de bine mi-o amintesc încă. ŞI când mă uit înapoi la scena întâmplată acum vreo 36 de ani, parcă simt iar acea uşoară durere ascuţită, care părea că-mi strânge inima. Cât de încântătoare era Charly, cât de atrăgătoare! ŞI pe mine mă vrăjea, nu puteam să-mi iau ochii de la ea. Era de faţă d-rul X; fiecare din ei avea câte ceva nostim sau interesant de spus şI toţi mă uitaseră pe mine – până şI Nando mă uitase... Nu eram decât o fetişcană prostuţă, neluminată şI rău îmbrăcată. Dar nu s-a sfârşit aici. Deodată persoana mea ajunsese centrul pe care se opri luarea-aminte a tuturor; toţi erau în culmea veseliei şi-mi închipuii că glumele lor aveau nevoie de o ţintă. Începură să-mi pună întrebări la care nu puteam răspunde; mă ruşinai şI mă arătai mai prostuţă decât eram într-adevăr. Atacul întrucâtva era condus de Nando şI de Charly; îşi închipuiau că au haz cu spiritele lor nemţeşti, în felul celor ce fac la Berlin şI Potsdam; eu simţeam că n-am nici un rost acolo şI că Nando îngăduia lui Charly să mă ia în râs...
Bietul om nu făcea altceva decât să-şi dea drumul veseliei, zgomotoasei veselii de la Berlin şI Potsdam, unde se simţeau ei mai acasă, dar care pe mine mă răzvrătea fără să vreau. Mă simţii deodată părăsită, surghiunită; parcă mi se răci sângele în vine...; ceva, ca o ameninţare de groază parcă îmi spunea că nu fac parte dintre ei şI că ceva din mine se împotrivea din adânc acestor glume, acestui fel de veselie şI de haz... D-rul X şI până şI mama luară parte la ele, toţi se uniră parcă să mă micşoreze, să-mi dea în vileag neştiinţa, neştiinţa mea de copil englez... cel puţin aşa mi se părea mie... La urma urmei, mă sculai şI fugii cât de departe putui, ca şI cum aş fi alergat înapoi, spre zilele în care nu eram logodită şI în care nu eram alceva decât sora lui Ducky, care sta lângă dânsa, în dulăpiorul verde, cu o inimă roşie vorpsită pe uşă, ţinând-o de mână şI aştepta...
Am pomenit despre această scenă pentru că, lucru ciudat, când privesc înapoi, numai ea îmi răsare limpede în minte din vremea de demult trecută, din acel trecut, demult mort. Se deşteptase în acea clipă o nepotrivire între rasele noastre deosebite şI toată viaţa mea m-am împotrivit în suflet în contra acelor glume prusiene.
Era în ele ceva ce mă jignea; m-au urmărit şI mai târziu, ele şI Charly (Charly care nu mai era de mult iubita Charly a copilăriei mele), Charly, cu glumele ei nemţeşti...
