Muntele credinței. Călugării români din insula Corfu

În 2009, am încercat, în Corfu, şi latura turismului religios, plecând de la informaţia că pe insulă trăiesc mai mulţi călugări români. Primul drum l-am făcut la Paleokastriţa, pe coasta de nord-vest a insulei, la 25 km de Kerkira, şi unde se află o veche mânăstire de călugări. Drumul până acolo e sinuos, dar oferă nenumărate locuri de belvedere. Dacă localitatea e o staţiune balneară reputată şi prin urmare masiv frecventată de turiştii care vin să admire relieful dantelat al ţărmului şi limpezimea mării, mânăstirea nu e cu nimic mai prejos de splendoarea oricărui obiectiv turistic al zonei, având o poziţie geografică, pe un promontoriu peninsular deasupra Mării Ionice, demnă de invidiat. 
Construită în secolul al XIII-lea, mânăstirea e o aglomerare de clădiri albe deasupra cărora odihnesc roşii cupole terminate în cruce. O arhitectură complexă, cu scări şi pasaje acoperite, ce se revarsă în mici carouri pavate şi ornate cu flori. În interior, se află un mic muzeu bizantin cu icoane şi obiecte artizanale. Sfinţi, călugări, pelerini, turişti, se amestecă în spaţiul acesta modest dar primitor al mânăstirii unde pisicile se plimbă în voie printre picioarele celor care nu le calcă niciodată pe coadă. Uşile mânăstirii se închid, la miezul zilei, pentru două ore, răstimp în care călugării iau masa şi se odihnesc. Dimineaţa, până la prînz, şi-apoi după-amiaza, de la ora trei, din aprilie până în octombrie, turiştii au acces în lăcaş, femeile primind, la intrare, fuste lungi, pentru a respecta ţinuta obligatorie. Aici, l-am întâlnit pe părintele Ilias, născut undeva, prin zona Romanului şi care cu greu s-a lasat fotografiat. Mic de statura, hirsut şi vioi ca un prâsnel, Ilias ajunsese la Paleokastriţa, cu ani în urmă, prin bunăvoinţa părintelui stareţ, cunoscător al mânăstirilor româneşti din Neamţ şi Suceava, dar şi apropiat al Preafericitului Daniel. Din aproape în aproape, din vorbă în vorbă, am aflat că merge des la mânăstirile din Muntele Athos şi că, pentru el, întoarcerea în ţară nu se va produce decât cu chemare divină.
Prin Ilias, am putut cunoaşte şi alţi călugări sau preoţi români care-l slujesc pe Dumnezeu în Corfu. Nu departe de Mânăstirea Paleokastriţa se află o altă zidire mânăstirească, la intrarea în Lakones, chiar într-o latură a şoselei principale, uşor de reperat după steagul alb cu vultur bicefal al Patriarhiei Greciei, arborat la poartă. Aici, am fost primiţi de călugărul stareţ, singurul slujitor al mânăsirii, de altfel, sibian de origine, cu fructe proaspete din grădina îngrijită de ani de zile de părinţii români care s-au succedat aici. Interesant mi-a părut şi că via mânăstirii e 100% românească, pentru că, în dorul ţării, călugării au plantat soiuri româneşti din zona Sarica-Niculiţel, aflate, astăzi, pe rod.
Există un obicei ca românii să se înlocuiască, după un timp, unii pe alţii, la mânăstirile din Corfu. Exemplul tipic este mânăstirea Pantocrator, situată pe vârful cel mai înalt al insulei,(aproape 1000 m) lângă un releu de comunicaţii folosit, în timpul războiului rece, pentru propaganda destinată Albaniei (ţară care se află la doar 5 km distanţă). Călugărul Euharist (Daniel, în ţară, la Galaţi, de unde se trage) a moştenit locul la această mânăstire de la un alt călugăr român. Acum, el este unicul slujitor al lăcaşului construit din piatră şi frumos pictat la interior. Surpriză! În pronaos, găsim scoase la vânzare multe cărţi în limba română, între care "Vieţile Sfinţilor Noi, Martiri Români". Este vorba de preoţii şi călugării torturaţi în închisorile comuniste din ţară. Călugărul Euharist ne-a povestit şi despre alţi români care slujesc biserica în Corfu, cum ar fi părintele parohiei din Pirgi, sau călugăriţa din Agia Douli care, prin comportamentul său, a ajuns să câştige respectul întregii comunităţi monastice de pe insulă.
Insula Corfu este de altfel, recunoscută ca păstrătoare a moaştelor Sf. Spiridon. La Kerkira, de hramul Sf. Spiridon, după slujba paraclisului, Sf. Spiridon este scos, în picioare, din racla sa de argint şi e aşezat, la intrare, la uşă, trei zile şi două nopţi. În timpul anului, se fac trei procesiuni ale Sf. Spiridon care este scos din biserică şi purtat, tot în picioare, pe străzile principale ale oraşului. Aceste procesiuni corespund minunilor pe care Sf.Spiridon le-a făcut: pe 11 august (când a salvat insula de năvălirea turcilor), în Sâmbăta Mare (când i-a salvat pe corfioţi de la foamete), în prima duminică a lunii noiembrie (când a salvat insula de ciumă). Sfântul Spiridon se spune că dispare, frecvent, din racla sa de argint, mergând, în ascuns, la cei care îi solicită ajutorul. Din cauză că e găsit mereu cu încălţările prăfuite şi pline de iarbă, credincioţii îi schimbă, o dată pe an, sandalele din picioare...