Muntele credinţei. Hainele lui Iisus

Vechiul Testament începe cu Facerea Lumii şi descrie istoria primului cuplu de oameni, Adam şi Eva. Dacă, tradiţional, aceştia au fost înfăţişaţi, în iconografia religioasă şi laică fără straie, provocând pudibonderia secolelor creştine, ni se pare interesant să aruncăm o privire mai atentă şi (de data asta) degajată asupra îmbrăcăminţii altor personaje biblice. De la început, se impune o constatare: în ciuda perioadei lungi acoperite de Biblie, moda nu cunoaşte mari schimbări. Monotonia ei se explică, în primul rand, prin lipsa materialelor diverse din care se confecţionau hainele..

Cărţile lui Moise încep în 1527 î.Hr. Ni-l putem imagina pe cel care i-a dus pe evrei din Egipt până în teritoriul unde se află azi îmbrăcat cu cămaşă din bumbac lungă până la călcâi şi purtând, pe deasupra, o tunică de aceeaşi lungime, de regulă, descheiată în faţă. Jochebed, mama lui Moise purta, la rândul ei, o tunică din bumbac mai gros, fără mâneci, închisă în faţă şi cu o mică fantă în dreptul gâtului. Noul Testament se deschide şi el cu două personaje importante, Iosif şi Maria. La Bethlehem, are loc una dintre cele mai mişcătoare scene: naşterea lui Iisus Hristos, celebrată de lumea creştină în zilele sărbătorii de Crăciun. O vedem pe Maria îmbracată cu un jupon simplu, dintr-o ţesătură asemănătoare muselinei, trei sferturi, cu mâneci lungi. Peste acesta, are o rochie albastră şi un voal tradiţional, tot albastru. Această ţinută este comună la femeile din perioada de început a miracolului creştin. Iosif, soţul Mariei, poartă o cămaşă lungă, iar deasupra e îmbrăcat cu o vestă, lungă şi ea. E posibil să fi purtat şi un fel de voal, strâns în jurul capului cu un şnur.

Ce alte personaje mai apar în Noul Testament? Preoţii; aceştia poartă o mantie de catifea deschisă în faţă, prelungită cu o glugă şi tivită cu satin. Păstorii din timpul lui Iisus poartă tunică simplă, cu mâneci şi închisă în faţă. Irod în schimb, poartă o tunică largă, dintr-un material mai gros, de culoare vişinie, cu broderie aplicată în jurul mânecilor trei sferturi. Soldatul roman, când nu e îmbrăcat de război, poartă, şi el, o camaşă lungă de bumbac (colobium), strânsă, în talie, cu un şnur. Patricienii romani, ştim, purtau, prin casă, fie acelaşi tip de cămaşă descris mai sus, fie, în apariţiile publice, un voal din materiale scumpe (mătase, purpură).

Să ne îndreptăm, acum, privirea către Iisus. Acesta purta un halat alb peste care avea o togă lungă, tot albă. Vedem că, pentru a-l deosebi de apostoli, iconografia îl vede întotdeauna pe Iisus în haine de culoare albă; apostolii, în schimb, poartă robă şi togă în diferite culori.

Pe de altă parte, potrivit comandamentelor biblice, purtarea hainelor bărbăteşti de către femei era desconsiderată. În general, epoca de început a creştinismului marchează un regres în modă, văzuta ca o expresie a decadenţei şi idolatriei. Primul cuvânt grecesc folosit de Sf. Paul pentru a caracteriza podoabele corespunzătoare femeii creştine este "kosmios", redat, în cele mai multe traduceri, ca "modest". Ideea esenţială a kosmios derivă inclusiv din sensul său de ordine cosmică, de univers al lui Dumnezeu. Un univers împodobit cu modestie, exemplar pentru omul creştin. Aşa cum Dumnezeu a împodobit Universul, aşa ar trebui sa ne îmbracăm şi noi. Dar cel mai sugestiv îndemn ne-a părut a fi acela de a ne îmbrăca cu faptele noastre cele bune; ca să placem nu doar semenilor, ci şi lui Dumnezeu.