Muntele credinţei. Viata creştină, în Capadocia

In luna mai, iarna nu se da dusa usor de pe umerii muntelui Argiros (argint, in limba greaca) si prin urmare, nu putin a lipsit sa urc pe schiuri ca sa planez, inca o data, de la jumatatea muntelui-vulcan caruia turcii ii spun Erciyes Dağ. De fapt, ma aflu in inima Turciei pentru cu totul altceva. Am zburat cu o cursa interna de la Istanbul la Kayseri pentru un pelerinaj la asezamintele ortodoxe din Capadocia. Dominat de muntele Argiros, orasul Kayseri e nu doar inceputul de drum ideal pentru turistul european care vrea sa ajunga in Capadocia, ci si amintirea unei frumoase pagini de istorie a crestinismului. Pentru ca acest Kayseri e denumirea turca a cetatii bizantine Cezareea. 
Scriam, in nota precedenta, ca apostolul Pavel a increstinat primul european, o femeie, Lidia, la Filipi, in Grecia. Dar, dupa cum scriu cartile, Pavel venise la Filipi din tinuturile Cezareei, unde predicase cuvantul Domnului. In secolul I dupa Hristos, apostolii au reusit, intr-adevar, sa crestineze un numar insemant de oameni. Ca urmare a acestui misionarism de succes, in urmatoarele doua sute de ani, Capadocia a devenit un important centru spiritual crestin. Sfantul Vasile ce Mare, episcopul Cezareei, fratele sau, Sfantul Grigore de Nissa si prietenul lui, Grigore de Nazianz (care, impreuna, formeaza, in cadrul parintilor greci ai Bisericii, grupul parintilor capadocieni) au pus bazele unei noi vieti monahale. Sustinatori ai rugaciunilor in grup, ei se afla la originea infiintarii primelor manastiri in care erau pregatiti misionarii. Cei trei au construit bisericute rupestre in care era celebrat cultul crestin pentru comunitati mici dar foarte puternic legate prin credinta.
In intreaga Capadocie, exista si azi, sute de astfel de lacasuri. Ele au fost redescoperite de un iezuit francez, in 1930, dupa ce descrierile unui alt cercetator, Paul Lucas, trimis in Capadocia de Ludovic XIV ,parusera, la timpul lor, atat de fanteziste, incat nici n-au fost luate in seama. In Valea Goreme din Capadocia, se afla 15 biserici; dintre ele, zece fac parte din muzeul in aer liber deschis publicului. Arhitectura bisericilor si capelelor e complexa. Sapate la baza coifurilor de tuf, ele lasa cu greu lumina sa intre. Turistii se inghesuie ca la intrarea in metrou la o ora aglomerata si, de multe ori, nu inteleg ce se intampla pentru ca, in semiobscuritate, fie nu vad cu ochii, fie nu vad cu minea sau cu sufletul.
Cateva dintre aceste zece biserici au intrat intr-o noua legenda, odata cu atribuirea unor nume usor de retinut. Bunaoara Biserica Marului (dupa merii care cresc, la intrare), in forma de cruce greaca (cu brate egale), cu trei nave gheboase separate de trei coloane, trei abside, cupole si iconostas ortodox. Interiorul e pictat iar turistii sunt avizati ca nu au voie sa faca fotografii. Sfintii sunt in stare uimitor de buna, dar ceea ce frapeaza este lipsa ochilor pe care turcii i-au scobit crezand ca vopseaua icoanelor diluata cu apa creeaza o bautura miraculoasa. Si pentru ca Dumnezeu sa nu se indoiasaca asupra cui va trebui sa-si arate mila, turcii isi scrijeleau numele proprii in dreptul sfantului deposedat de lumina ochilor. Biserica Sarpelui isi datoeraza numele reperzentarii balaurului ucis de Sf Gheorghe. Programul bisericii este dedicat ispitei si consecintelor sale pentru cei care o urmeaza. O fresca vizibil deteriorata prezinta trei femei goale, care sunt muscate de sarpele cu trei capete: una de san, pentru ca n-a alaptat, alta de gura, pentru ca a mintit si a treia de urechi, pentru ca n-a ascultat poruncile. In Biserica Sandalelor, numita asa dupa amprentele lasate de picioarele unui sfant, una dintre numeroasele picturi reprezinta urcarea pe cruce: se observa soldatul convertit, cu aureola de sfant, in timp ce luna si soarele ambele, asfintesc deodata.
Decoratiile bisericilor din secolul al VIII lea sunt mai sarace, din cauza curentului iconoclast promovat de imparatul bizantin Leon: doar motive geometrice, cruci...Norocul lor a fost ca iconoclasmul n-a durat decat o suta de ani! In 1070, Capadocia a fost cucerita de turcii seleucizi. Din acest moment, importanta bisericutelor din Capadocia scade, locul lor fiind luat de imense moschei. In secolul al XVI lea , crestinii incep sa paraseasca Cezareea, iar ceicare raman trec la islam si la limba turca pentru a nu plati haraci (impozit pentru ne-musulmani) si a nu fi obligati sa-si de a copiii ca ieniceri. Crestinii mai pastreaza viata de cult inca vreo suta de ani, vorbind intre ei un dialect capadocian,(un fel de turco-greaca) dupa care, in 1923, sunt expulzati in Grecia moderna, in cadrul schimbului de populatii.