Imi place sa-mi inchipui ca ii chema Nicusor si Vasilica. Primul-de vreo cinci-sase anisori, celalalt-mai mititel. Frati buni, desi se mai parau intre ei, 'proprietarii' unei camere mici, cu vedere spre un nuc cumsecade, taman pe strada Tunsu, capitan de haiduci, dupa cum spunea legenda. Nicusor era capitanul iar Vasilica, ordonanta, la fel ca la familia Popescu, vecinii de la etajul unu. El hotara ce urmeaza sa faca iar Vasilica se supunea fara drept de apel. Dar cum buzunarele erau goale, daca nu puneam la socoteala banutul pitit bine, baietii o luau mai mereu in josul strazii la Mos Gheorghe, simigiul.
Priveau cu jind la vitrina in care erau rostuite placintele rotofeie cu branza si carne, bogacii din resturi de covrig, susanul si gogosile, bostanul scortos si bomboanele lipicoase. Socotea in gand Nicusor si se hotara sa ia o bucata de placinta. O adulmeca, o intoarcea pe toate partile si de abia apoi musca. Era asa de buna! Vasilica il sorbea din ochi si isi astepta randul. Isi scuturau apoi firmiturile de pe haine, ca sa ascunda 'pozna' si, cu burta bine pusa la cale, se intorceau pe maidanul de la coltul strazii. Bateau cercul pana la dugheana croitotului Vintilescu, manuindu-l cu dibacie printre putinii trecatori care ii apostrofau, fara rezerve.
Cel care ajungea primul, adica intotdeauna Nicusor, dadea o porunca, dar Vasilica se supunea, caci nu descoperise inca ideile de libertate si democratie. Urma jocul cu nasturii, sustrasi din cutia de metal a mamei. Se asezau in tarana si, cu un bobarnac bine plasat, incercau sa ajunga nasturele dusman. Sau dadeau la schimb doua bile colorate pentru doua capace de cutii de crema de ghete. Dupa ce le legau cu o sfoara, sporovaiau la telefon vrute si nevrute, de parca ar fi fost matusa Aglaia, cea care statea la sosea si avea fata in casa. Cu ceilalti copii se jucau de-a puia gaia, baza, de-a berbelacul, turca, hotul si vardistii, poarca, risca, sareau capra sau o luau la goana calare pe maturi, asemenea unei herghelii de cai salbatici.
Nelu, baiatul proprietarului, le facuse chiar si o minge din carpe ca sa joace fotbal, spre supararea parintilor ca-si pocesc pantofii pentru scoala. Dar cei mai fericiti au fost imediat dupa Mosi, atunci cand matusa Aglaia le-a facut cadou o toba mare si o trompeta lucitoare asa cum aveau copiii mai instariti de pe strada. Au stat la masa ca doi copii foarte bine crescuti si au asteptat cu darzenie sa poata iesi afara sa se mandreasca cu jucariile lor mult ravnite. Erau atat de fericiti, incat nu se puteau opri din cantat: 'Nicusor are o toba/ Bum, bum, bum/ Si o tine dupa soba/ Bum, bum , bum/ Toata ziua vrei, nu vrei/ Bate-n tinicheaua ei,/ Nicusor are o toba/ Bum, bum, bum'.