Nicuşor are o tobă: bum!

Imi place sa-mi inchipui ca ii chema Nicusor si Vasilica. Primul-de vreo cinci-sase anisori, celalalt-mai mititel. Frati buni, desi se mai parau intre ei, 'proprietarii' unei camere mici, cu vedere spre un nuc cumsecade, taman pe strada Tunsu, capitan de haiduci, dupa cum spunea legenda. Nicusor era capitanul iar Vasilica, ordonanta, la fel ca la familia Popescu, vecinii de la etajul unu. El ho­tara ce urmeaza sa faca iar Vasilica se supunea fara drept de apel. Dar cum buzunarele erau goale, daca nu puneam la socoteala banutul pitit bine, baietii o luau mai mereu in josul strazii la Mos Gheorghe, simigiul.

Priveau cu jind la vitrina in care erau rostuite placintele rotofeie cu bran­za si carne, bogacii din resturi de covrig, su­sanul si gogosile, bostanul scortos si bomboanele li­picoase. Socotea in gand Nicusor si se hotara sa ia o bucata de placinta. O adulmeca, o intoarcea pe toate partile si de abia apoi musca. Era asa de bu­na! Vasilica il sorbea din ochi si isi astepta ran­dul. Isi scuturau apoi firmiturile de pe haine, ca sa ascunda 'pozna' si, cu burta bine pusa la cale, se in­torceau pe maidanul de la coltul strazii. Bateau cercul pana la dugheana croitotului Vintilescu, manuindu-l cu dibacie printre putinii trecatori care ii apostrofau, fara rezerve.

Cel care ajungea pri­mul, adica intotdeauna Nicusor, dadea o po­runca, dar Vasilica se supunea, caci nu descoperise inca ideile de libertate si democratie. Urma jocul cu nasturii, sustrasi din cutia de metal a mamei. Se asezau in tarana si, cu un bobarnac bine plasat, incercau sa ajunga nasturele dusman. Sau da­deau la schimb doua bile colorate pentru doua ca­pace de cutii de crema de ghete. Dupa ce le legau cu o sfoara, sporovaiau la telefon vrute si nevrute, de parca ar fi fost matusa Aglaia, cea care statea la sosea si avea fata in casa. Cu ceilalti copii se ju­cau de-a puia gaia, baza, de-a berbelacul, turca, ho­tul si vardistii, poarca, risca, sareau capra sau o luau la goana calare pe maturi, asemenea unei her­ghelii de cai salbatici.

Nelu, baiatul proprie­ta­rului, le facuse chiar si o minge din carpe ca sa joa­ce fotbal, spre supararea parintilor ca-si pocesc pan­tofii pentru scoala. Dar cei mai fericiti au fost imediat dupa Mosi, atunci cand matusa Aglaia le-a facut cadou o toba mare si o trompeta lucitoare asa cum aveau copiii mai instariti de pe stra­da. Au stat la masa ca doi copii foarte bine cres­cuti si au asteptat cu darzenie sa poata iesi afara sa se mandreasca cu jucariile lor mult rav­nite. Erau atat de fericiti, incat nu se puteau opri din cantat: 'Nicusor are o toba/ Bum, bum, bum/ Si o tine dupa soba/ Bum, bum , bum/ Toata ziua vrei, nu vrei/ Bate-n tinicheaua ei,/ Nicusor are o toba/ Bum, bum, bum'.